O profesoara din SUA a sustinut toata viata ca este de culoare, desi este alba

O femeie din SUA, profesor universitar, a cărei activitate se concentrează pe Africa și pe diaspora africană, a recunoscut că a mințit cu privire la faptul că este de culoare.

Jessica Krug, profesor asociat la Universitatea George Washington, a admis că este, de fapt, o evreică albă din Kansas City. „Mi-am clădit viața pe o minciună anti-rasistă și am mințit la fiecare respirație”, a scris ea, relatează BBC NEWS.

Cazul ei se aseamănă izbitor cu cel al lui Rachel Dolezal, o activistă de rasă albă care pretindea că este neagră. Dolezal a făcut mărturisirea în 2015, cînd părinții ei au ieșit public și au spus că sunt albi. Fosta activistă pentru drepturile civile a spus că a pretins că este afro-americană ani de zile pentru că așa s-a simțit.

Jessica Krug a scris într-un text publicat săptămîna aceasta pe o platformă online că și-a asumat în mod fals identități „pe care nu aveam dreptul să le revendic: mai întîi de culoare din Africa de Nord, apoi de culoare din SUA, apoi din Caraibe”.

Ea a descris acest comportament ca fiind incalificabil și a spus că a încercat să profite de situație în diverse moduri. Mai mult, a pretins că este de culoare și în cazul multor relații personale pe care le-a avut.

Krug a spus că a ajuns la aceste minciuni din cauza unor probleme de sănătate mintală și a unor traume pe care le-a avut în primii ani de viață, însă acestea nu sunt scuze valabile pentru acțiunile sale.

Mesajul profesoarei nu a inclus un motiv pentru care mărturisirea a fost făcută acum, însă un apropiat spune că, cel mai probabil, se aflase adevărul.

Universitatea George Washington, unde Krug predă cursuri de istorie africană, a declarat că a luat act de mesajul ei, dar nu a dorit să comenteze acest caz.