ÎNTREPRINDERILE TERMOENERGETICE AU DATORII DE 1,7 MLRD LEI FAŢĂ DE MOLDOVAGAZ

SA „Moldovagaz” informează că cei mai mari consumatori de gaze naturale sînt  întreprinderile din complexul termoenergetic al Republicii Moldova care au datorii istorice de peste 1,75 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al SA „Moldovagaz”, nivelul achitărilor pentru gazele livrate în perioada ianuarie-august anul curent către SA „CET-1”, SA „CET- 2” şi SA „CET-NORD” nu depăşeau la data de 20 septembrie 70%. Întreprinderile, pe lîngă datoriile curente, mai deţin şi datorii istorice: SA „CET-1” – 358 de milioane de lei, SA „CET-2” – 1,13 miliarde de lei, SA „CET-NORD” – 89 de milioane de lei şi SA „Termocom” – 168 de milioane de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2012, nivelul achitărilor întreprinderilor complexului termoenergetic s-a redus cu 15 puncte procentuale. SA „Moldovagaz” anunţă că nerespectarea de către întreprinderile complexului termoenergetic a condiţiilor contractuale influenţează negativ situaţia financiar-economică a companiei, care plăteşte penalităţi către  „Gazprom” pentru neachitarea integrală şi în termen a plăţilor faţă de gazele naturale livrate.