Analiza IPN: Declaraţiile privind necesitatea consolidării împuternicirilor autonomiei găgăuze se fac auzite în ultimul timp tot mai des şi de la tribune tot mai înalte. Dar, cu toată insistenţa reprezentanţilor găgăuzi, perspectivele de a fi revizuită Legea „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei” sunt cu totul neînsemnate. Ce împiedică cel mai mult lucrul acesta: nedorinţa Chişinăului sau indisponibilitatea Comratului însuşi?

„Modelul găgăuz” s-a învechit

Săptămîna trecută, tema autonomiei găgăuze şi a relaţiilor reciproce ale acesteia cu autorităţile centrale ale Republicii Moldova a fost examinată în cadrul forului economic internaţional, care a avut loc în oraşul polonez Crynica. Luînd cuvîntul în faţa oamenilor politici şi a reprezentanţilor mediului de afaceri din Europa, Asia şi SUA, başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a lansat ideea că statutul autonomiei urmează a fi modificat în conformitate cu realităţile care s-au schimbat pe parcursul ultimilor 20 de ani.

Potrivit afirmaţiilor liderului găgăuz, soluţionarea paşnică a conflictului moldo-găgăuz în anul 1994 a devenit un exemplu pozitiv pentru întreaga comunitate mondială. Totodată, pe parcursul celor aproape douăzeci de ani care au trecut, „modelul găgăuz” s-a depreciat. Actualmente, consideră Formuzal, pentru a demonstra lumii capacitatea de a soluţiona conflictele, autorităţile Moldovei şi ale Găgăuziei urmează să modifice statutul autonomiei cu luarea în considerare a doleanţelor locuitorilor regiunii şi a aspiraţiilor de integrare europeană ale Republicii Moldova. Totodată, potrivit spuselor sale, un aspect-cheie trebuie să devină aplicarea mecanismului de delimitare clară a împuternicirilor între organele centrale ale puterii din Moldova şi conducerea Găgăuziei.

Tezele respective constituie în Găgăuzia opinia comună, practic, a tuturor forţelor politice şi sociale. Aici nimeni nu are nici un fel de dubii că Legea „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei” este respectată doar în mod formal. Da, într-adevăr, autonomia îşi are simbolurile sale, organele sale legislativ şi executiv, precum şi funcţia supremă de persoană oficială – başcanul, care face parte din componenţa Guvernului Moldovei. Însă aici executarea legii nominalizate se încheie, dat fiind faptul că toate organele puterii din autonomie sunt limitate în atribuţiile lor şi nu pot realiza nimic fără consimţămîntul Chişinăului, afirmă reprezentanţii Găgăuziei.

Revizuirea este necesară, dar nu toţi sunt pregătiţi

Mihail Sircheli, director executiv al organizaţiei neguvernamentale „Piligrim-demo”, se numără, de asemenea, printre acei care se pronunţă pentru revizuirea şi operarea amendamentelor la Legea cu privire la autonomia Găgăuziei. Totodată, conducătorul ONG-ului a afirmat într-un interviu acordat agenţiei de presă IPN, că în timpul apropiat nimeni nu va se va atinge de acest act juridic, fapt ce-şi are atît aspectele sale pozitive cît şi negative.

Plusurile constau în faptul că înseşi părţile nu sunt gata la ora actuală de eventualele modificări. Înainte de a opera modificările în Lege, Chişinăul şi Comratul urmează să examineze, cu sprijinul partenerilor străini, toate aspectele problematice ale acestei legi şi să convină asupra variantei de soluţionare, acceptabile pentru ambele părţi. Actualmente, conform spuselor lui Sircheli, Chişinăul este îngrijorat că abordarea acestei probleme ar putea produce anumite deranjuri, în plus, guvernarea nu dispune de cele două treimi de voturi necesare în Parlament, care ar permite operarea modificărilor în Legea privind statutul Găgăuziei.

În acelaşi timp, principalul neajuns al imposibilităţii revizuirii legii constă în faptul că ea, într-adevăr, necesită modificări şi amendamente, precum şi lichidarea contradicţiilor care provoacă conflicte politice în cadrul autonomiei.

În opinia lui Sircheli, perspectiva revizuirii Legii „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei” depinde în mare măsură de poziţia autorităţilor autonomiei înseşi. „Comratul trebuie să elaboreze, în sfîrşit, o concepţie clară privind viitorul Găgăuziei, care să reflecte realitatea existentă, precum şi interesele autonomiei. Elitele politice ale Găgăuziei trebuie să servească interesele autonomiei, dar nu cele ale boşilor de partid de la Chişinău sau interesele geopolitice ale Moscovei. Ei trebuie să elaboreze o poziţie comună unică privind statutul Găgăuziei în componenţa Republicii Moldova şi s-o susţină cu forţe comune”, a menţionat conducătorul ONG-lui „Piligrim-demo”.

Mai puţine lozinci şi mai multă concreteţe

Primele persoane din Moldova au menţionat şi ele că în chestiunea funcţionării autonomiei multe depind de conducerea acesteia. În special, Marian Lupu, care, dintre toţi preşedinţii Parlamentului Republicii Moldova, are, probabil, cea mai bogată experienţă de susţinere a dialogului cu colegii găgăuzi, şi-a exprimat de nenumărate ori disponibilitatea în cadrul vizitelor sale în Găgăuzia în calitate de spicher de a examina orice aspect problematic al relaţiilor reciproce ale autonomiei cu autorităţile centrale. Ca răspuns la reproşurile tradiţionale în adresa sa cu privire la lezarea intereselor Găgăuziei, Lupu a îndemnat ca tema să fie transferată din domeniul lozincilor şi a acuzaţiilor în cel al proiectelor concrete de lege, exprimându-şi disponibilitatea de a le propune pentru examinare Parlamentului. Însă, pe parcursul mai multor ani de activitate, Adunarea Populară a Găgăuziei a expediat în adresa Parlamentului Republicii Moldova doar cîteva iniţiative legislative.

Predominarea sloganurilor asupra aspectelor concrete în chestiunea consolidării împuternicirilor Găgăuziei este, într-adevăr, evidentă. Autorităţile autonomiei fac dovada unităţii în ceea ce priveşte cerinţele, dar nu au o poziţie clară în ceea ce priveşte realizarea acestora. Se fac permanent trimiteri la exemplele europene de autonomie, dar nu există o analiză de aplicare a modelelor europene în condiţiile Moldovei.

Există dubii serioase în privinţa aceleiaşi idei de delimitare a împuternicirilor între Comrat şi Chişinău că întreaga elită politică găgăuză are claritate despre ce este vorba, în ce constă esenţa acestui proces şi care este mecanismul de implementare a acesteia. Ş-apoi, care exemplu de delimitare a atribuţiilor din practica internaţională poate fi luat drept model: cel al Tatarstanului cu Rusia sau al Scoţiei cu Marea Britanie? Pentru că, în fiecare caz concret, practica constituită a relaţiilor reciproce ale autorităţilor centrale cu conducerea autonomiilor este determinată de experienţa istorică multiseculară. Şi în aceasta constă, de asemenea, o sarcină importantă pentru Comrat.

Dispun oare reprezentanţii Găgăuziei de suficiente argumente în vederea revizuirii şi consolidării actualului statut al autonomiei? Din cîte-mi amintesc, politologul Oazu Nantoi răspundea într-unul din interviurile sale tocmai la întrebarea privind consolidarea statutului Găgăuziei, menţionînd că autonomia a fost fondată prin adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a legii din 23 Decembrie 1994. În consecinţă, Parlamentul este în drept să consolideze drepturile şi împuternicirile autonomiei sau, în general, s-o lichideze totalmente. Această opinie a făcut multă vîlvă şi a provocat multe revolte la Comrat. Dar nimeni nu i-a reproşat cu argumente lui Nantoi. Nimeni nu a sonorizat acel temei istorico-juridic, care i-ar permite Găgăuziei să pretindă la privilegii suplimentare, comparativ cu raioanele Moldovei.

Nu trebuie să ne temem

Noi nu afirmăm nici într-un caz că Găgăuzia n-ar avea temei pentru a pretinde la un statut politic special. Noi doar atenţionăm asupra faptului că dialogului dintre Comrat şi Chişinău îi lipseşte în mod indubitabil caracterul rezonabil. În loc să se procedeze la negocieri concrete, nu încetează schimbul de replici şi acuzaţii. Nu trebuie să ne pună în gardă însăşi ideea de revizuire a statutului Găgăuziei. La urma urmelor, orice lege, mai devreme sau mai tîrziu, se învecheşte. Timpul ne dictează necesitatea de a opera amendamente chiar şi la Constituţie.

De aceea, odată ce la Comrat se insistă asupra actualităţii temei privind revizuirea Legii „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”, cred că nu ar fi cazul ca autorităţile Moldovei să se eschiveze de la examinarea acestei chestiuni. Pentru că, în caz contrar, chestiunea respectivă ar putea deveni un pretext ideal pentru a tulbura populaţia şi a genera tot felul de speculaţii – de la „moldovenii ne discriminează” pînă la „găgăuzii sunt nişte separatişti”. Dacă, desigur, cineva nu este interesat în menţinerea unei atare stări de lucruri.

Veaceslav CRĂCIUN