BIOGRAFII. Nicolas Copernic (1)

Principiul lui Copernic - crearea unui model al sistemului solar în centrul căruia se află Soarele, iar planetele orbitează în jurul acestuia - a dărîmat sistemul antic şi a schimbat radical concepţiile filozofice despre Univers. Pămîntul îşi pierdea poziţia de centru al Universului... Nicolaus Copernic (19.02.1473 - 24.05.1543) a fost un astronom polonez care a avansat ipoteza conform căreia planetele se rotesc în jurul Soarelui aflat în repaus, Pămîntul este o planetă care, pe lîngă faptul că orbitează anual Soarele, se roteşte o dată pe zi în jurul propriei axe, iar pe termen lung schimbările foarte lente care survin în direcţia axei sale explică precesia echinocţiilor. Această reprezentare a spaţiului se numeşte sistem heliocentric sau "centrat pe Soare", de la grecescul helios, care înseamnă soare.

Teoria lui Copernic a avut urmări dintre cele mai importante pentru gînditorii care au contribuit ulterior la revoluţia ştiinţifică, printre care figuri de prim rang precum Galileo, Kepler, Descartes sau Newton. Copernic a elaborat probabil ideea de bază între 1508 şi 1514, ani în timpul cărora a redactat un manuscris numit Micul Comentariu (Commentariolus). Cu toate acestea, cartea care cuprinde versiunea finală a teoriei sale, Despre revoluţia sferelor cereşti, în şase cărţi, nu avea să vadă lumina tiparului decît în 1543, anul morţii sale.

Începuturile şi educaţia

Anumite aspecte privitoare la începuturile vieţii lui Copernic sînt bine-cunoscute, deşi, din nefericire, biografia scrisă de devotatul său discipol Georg Joachim Rheticus s-a pierdut. Conform unui horoscop alcătuit mai tîrziu, Nicolaus Copernic s-a născut la Torun, un oraş din nordul Poloniei, pe rîul Vistula, la sud de Gdansk, important port la Marea Baltică. Tatăl său, Nicolaus, era un negustor înstărit, iar mama sa, Barbara Watzenrode, se trăgea şi ea dintr-o familie de comercianţi de seamă. Nicolaus era cel mai mic dintre cei patru copii ai familiei. După moartea tatălui, la o dată cuprinsă între 1483 şi 1485, fratele mamei sale, Lucas Watzenrode (1447-1512), l-a luat în grija sa. Watzenrode, care era să ajungă în curînd episcop în Varmia, l-a pregătit pe tînărul Nicolaus pentru o carieră în sînul Bisericii.Între 1491 şi 1494 a studiat artele liberale, printre care astronomia şi astrologia, la Universitatea din Cracovia.

Ca mulţi alţi studenţi de atunci, a părăsit şcoala înainte de a-şi încheia studiile, plecînd să studieze apoi în Italia, la Universitatea din Bologna, unde unchiul său obţinuse un doctorat în drept canonic în 1473. Perioada de la Bologna (1496-1500) a fost scurtă, dar importantă. Un timp, Copernic a trăit în aceeaşi casă cu principalul astronom al universităţii, Domenico Maria de Novara, 1454-1504. Novara primise însărcinarea de a face pentru oraş predicţii astrologice anuale, incluzînd toate păturile sociale, dar acordînd o atenţie deosebită destinului prinţilor italieni şi al duşmanilor acestora.

Copernic, aşa cum se ştie de la Rheticus, a fost "asistent şi martor" al unora dintre observaţiile lui Novara, iar participarea sa la elaborarea predicţiilor anuale arată că era pe deplin familiarizat cu astrologia. Probabil că Novara i-a arătat lui Copernic două cărţi de importanţă majoră care i-au decis viitorul, greu de prevăzut, de cercetător al astrelor: Epitoma Almagestei a lui Ptolemeu de Johann Müller şi Argumente împotriva astrologiei divinatorii de Giovanni Pico della Mirandola (1463-1494). Prima oferea o sinteză a fundamentelor astronomiei lui Ptolemeu, cu corecturile lui Regiomontanus şi dezvoltările esenţiale ale unor modele planetare importante care i-au sugerat probabil lui Copernic căile ce aveau să aducă la ipoteza heliocentrică. Lucrarea lui Pico della Mirandola reprezenta un atac sceptic devastator împotriva fundamentelor astrologiei, care a avut un mare ecou în secolul al XVII-lea. Printre argumentele lui Pico se număra şi acela că astrologii nu puteau fi siguri de înrîurirea planetelor cîtă vreme astronomii nu cădeau de acord asupra dispunerii lor.

Se cunosc numai 27 de observaţii făcute de Copernic în toată viaţa lui (nu încape îndoială că a făcut mult mai multe), majoritatea referitoare la eclipse, alinieri şi conjuncţii ale planetelor şi stelelor. Prima observaţie de acest fel a avut loc pe 9 martie 1497 la Bologna. În De revolutionibus, cartea IV, capitolul 27, Copernic menţionează că a văzut Luna eclipsînd cea mai strălucitoare stea din ochiul Taurului, Alpha Tauri (Aldebaran). Cînd a publicat această observaţie, în 1543, el o aşezase deja la baza construcţiei sale teoretice, întrucît îi confirma cu exactitate dimensiunea diametrului Lunii vizibile. Dar în 1497, el utiliza probabil această observaţie la verificarea tabelelor cu Luna plină şi Luna nouă derivate din Tabelele Alfonsine utilizate curent şi de care s-a servit Novara pentru predicţia din 1498.

În 1500 Copernic a vorbit la Roma în faţa unui public interesat de subiecte matematice, dar conţinutul exact al acestor conferinţe a rămas necunoscut. În 1501 a locuit pentru puţin timp la Frauenburg, dar a revenit curînd în Italia ca să-şi continue studiile, de data aceasta la Universitatea din Padova, unde a urmat studii medicale între 1501 şi 1503. Pe vremea aceea, medicina era strîns legată de astrologie, deoarece se credea că stelele influenţează starea unui organism. În consecinţă, experienţa astrologică a lui Copernic de la Bologna l-a ajutat, încît a fost un bun profesor de medicină mai bun decît îşi poate imagina cineva astăzi.

Copernic şi-a pictat, la un moment dat, un autoportret; întrucît dobîndise, se pare, o oarecare îndemînare artistică la Padova, unde îşi desfăşura activitatea o societate înfloritoare de pictori, la fel ca în preajma Veneţiei. În mai 1503, Copernic obţine în sfîrşit un doctorat, ca şi unchiul său, în drept canonic, dar de la o universitate italiană la care nu studiase, Universitatea din Ferrara. Cînd s-a întors în Polonia, episcopul Watzenrode i-a aranjat o sinecură: un post de profesor in absentia la Wroclaw. Îndatoririle lui Copernic de la palatul episcopal erau însă în mare parte administrative şi medicale.

În calitate de canonic, colecta renta de pe pămînturile aflate în proprietatea bisericii, asigura apărarea militară, supraveghea finanţele comunităţii, conducea brutăria, berăria şi morile şi se ocupa de nevoile medicale ale celorlalţi canonici şi ale unchiului său. Cercetările astronomice se desfăşurau însă numai în timpul liber, în afara acestor obligaţii. El a folosit, de asemenea, cunoştinţele de greacă dobîndite în timpul studiilor din Italia ca să alcătuiască o traducere latină a aforismelor unui poet şi istoric bizantin foarte puţin cunoscut din secolul al VII-lea d.Hr., Theophylactus Simocattes. Lucrarea a fost publicată în 1509 la Cracovia şi a fost dedicată unchiului său. Ideea pe care avea să se sprijine întreaga sa faimă de mai tîrziu i-a venit însă, după toate aparenţele, spre sfîrşitul vieţii lui Watzenrode.

Copernic se bucura de o reputaţie considerabilă ca astronom şi în afara Poloniei, dovadă fiind faptul că în 1514 a fost invitat să-şi expună opiniile la al Cincilea Conciliu de la Laterano în privinţa crucialei probleme a reformei calendarului. Pe vremea aceea se utiliza calendarul instituit încă din timpul lui Iulius Caesar, care cumulase în cursul secolelor mari decalaje faţă de poziţia reală a Soarelui. Din această pricină, calcularea datelor pentru marile sărbători religioase, precum Paştele, punea probleme insurmontabile.

Nu se ştie dacă a formulat vreodată un punct de vedere privitor la reforma calendarului, dar, în orice caz, Copernic nu a luat parte la niciuna dintre sesiunile conciliului. Conducătorului reformei calendarului era Paul de Middleburg, episcop de Fossmbrone. Cînd Copernic a compus dedicaţia de pe De revolutionibus în 1542, a făcut menţiunea că "matematica este scrisă pentru matematicieni". El arăta astfel că îi viza doar pe aceia care, ca Paul, aveau suficiente cunoştinţe matematice încît să-i poată înţelege lucrarea şi că pe ceilalţi nu i-a avut în vedere. (va urma)

Sursa: Scientia.Ro