Mesajul Presedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu prilejul Zilei de 1 Mai – Ziua Internationala a Solidaritatii Oamenilor Muncii

Stimaţi compatrioţi, dragi prieteni!

Permiteţi-mi să vă adresez cu nespusă bucurie, în această zi de primăvară plină de soare, sincere şi cordiale felicitări cu ocazia Zilei Internaţionale a Solidarităţii Oamenilor Muncii ‒ 1 Mai. Sărbătoarea, cu adevărat a poporului, reprezintă pentru noi o întruchipare a păcii, muncii, prieteniei, comuniunii şi a concordiei.

Vă doresc din suflet să aveţi o bună dispoziţie, inima să vă fie plină de căldură şi lumină, să vi se împlinească toate speranţele şi o energie debordantă să vă îndemne spre noi realizări şi mari succese în înfăptuirea capacităţilor voastre creative în beneficiul nostru, al familiilor noastre şi al Patriei noastre – Republica Moldova.

Fie ca evenimentul de astăzi, dimpreună cu natura trezită după lungul somn de iarnă, să vă dăruiască multe evenimente inedite şi idei originale în viaţa profesională. Fie ca oricare om să-şi găsească vocaţia, care să-i aducă nu doar satisfacţie morală, ci şi o recompensă decentă.

În fine, fie ca bucuria, fericirea, liniştea şi încrederea în ziua de mîine  să dăinuiască în inimile şi casele voastre!

La Mulţi Ani, dragi prieteni!