Acesta nu-i un articol de serviciu!

Autor: Mihai CONŢIU

Cititorii mei ştiu că poate am fost printre primii publicişti care au tras un semnal de alarmă asupra pericolului neratificării celor două Acorduri cu UE. Temerile mele au fost justificate şi mă bucur, pentru R. Moldova, că scenariul neratificării nu a fost pus în practică. Am suficientă experienţă pentru a avea cutezanţa de a afirma că un astfel de scenariu sumbru şi antinaţional a existat. Nu dau cu parul, ci doar constat că fiecare dintre actorii politici „pro-europeni” au avut motivele lor tainice ca această ratificare să eşueze. N-a fost să fie aşa deoarece UE nu doar că este cea mai puternică şi credibilă piaţă planetară, ci şi pentru că reprezintă garanţia statalităţii şi identităţii naţionale a R. Moldova.

27 Iunie, ziua semnării celor două Acorduri cu UE a fost, în opinie proprie, o provocare decisivă pentru adevăratul început al devenirii europene a R. Moldova. În opinia altora, a fost o zi istorică. Cunoscînd cîte ceva din „culisele istoriei europenizării politice a moldovenilor”, cred că o zi istorică poate fi considerată data ratificării celor două Acorduri din 2 Iulie. De ce? Simplu: toţi cei care au votat în favoarea ratificării au făcut un exerciţiu împotriva firii lor! Trecutul şi instinctele tuturor le dictau altceva, dar inevitabila integrare europeană a ţării, ca o certitudine, şi, mai ales, ispititorul gînd că pot scrie un piculeţ de istorie, i-a determinat pe acei deputaţi să voteze pro Europa.

Aici nu-i vorba, nici pe departe, despre faptul că ei ar fi fost preocupaţi exclusiv şi necondiţionat de viitorul ţării, ci despre aceea că s-au gîndit, în modul cel mai meschin cu putinţă, doar la ei, la „cum vor da ei bine” în faţa unei naţiuni pe care nu s-au prea obosit s-o informeze despre ceea ce înseamnă apartenenţa la UE în 5 ani de zile. „Bine că au votat”, ar trebui să zic şi să tac, dar nu-i deloc simplu, căci i-am urmărit cînd îşi exercitau acest drept sau, mă rog, obligaţie de serviciu.

Parcă erau la nuntă! Cei mai mulţi dădeau impresia că moldovenii trebuie să-i ţină minte aşa cum pe la nunţi îţi aminteşti de cel care a făcut darul cel mai mare. „Sluga mea”, deputatul, în loc să spună DA sau NU ratificării, bîjbîia (vocaliza) penibil, suplimentar, propoziţii sau fraze sforăitoare, doar-doar va fi indexat în pagina vreunei istorii viitoare a Moldovei.

Pro-europeni… anti-europeni

În contextul pe care-l abordez, este vorba despre lucruri grave, despre un fel de metastază a clasei politice din Moldova, pe care n-o s-o pot cuprinde în rîndurile ce urmează. Că Moldova este o componentă inseparabilă a UE, o demonstrează şi agresivitatea brutală a Rusiei, care-şi imaginează că astfel poate sfida lumea civilizată – prin stăpînirea sau influenţa asupra unor ţări care aparţin Europei democrate. De ce nimeni dintre adepţii Uniunii Vamale nu se întreabă de ce Rusia nu-şi civilizează provinciile ei înapoiate, în timp ce UE este prezentă cam în toate satele moldoveneşti spre a le moderniza după standardele europene?

Tocmai în acest context pun şi votul inedit al ratificării de către Parlament a celor două Acorduri cu UE, iar asta pentru că, aşa cum am scris, nu sugerat, avem de-a face cu pro-europeni neconvinşi, dar fortuiţi de împrejurări. Am scris destul despre faptul că, dacă Mihai Ghimpu ar mai fi făcut parte din actuala coaliţie de guvernare, semnarea celor două Acorduri de la Bruxelles din 27 Iunie nu ar mai fi fost posibilă. A fost preşedinte interimar al ţării şi preşedinte al Parlamentului timp de un an, dar nimeni, nici măcar Vladimir Voronin, nu a sfidat UE cum a făcut-o el.

Amintiţi-vă doar despre referendumul eşuat iniţiat de el, care a fost contraindicat de toate instituţiile UE şi pe care le-a sfidat! Nu l-a interesat decît propria-i bunăstare, segment în care este un ţăran extrem de isteţ, oricît de incult şi agramat este. Inevitabil, a devenit sluga politică a lui Vlad Plahotniuc, iar acest lucru s-a văzut extrem de limpede în războiul mediatic şi politic declanşat împotriva lui Vlad Filat spre a-l scoate din joc.

Ghimpu s-a dat de partea celui mai tare, iar acesta, cu adevărat, este Plahotniuc. Filat este un jucător extrem de naiv în conjunctura în care este implicat cu un jucător feroce ca Plahotniuc. Acesta, Plahotniuc, în comparaţie cu Filat, are consecvenţă şi planuri de perspectivă concrete, numai că în perspectivele integrării europene a Moldovei unul ca Plahotniuc este indezirabil, la fel ca şi războiul lui cu Filat, dar despre asta vom vorbi şi… în anii următori! Sigur, se vede că Filat are consilieri dintre cei mai de rea-credinţă sau nepricepuţi, nişte pistrinciuci plini de sine, dar nici ai lui Plahotniuc nu sînt mai de Doamne ajută, pentru că prea îl înscriu în sfera de admisibilitate a Uniunii Vamale, unde nu prea trebuie să dai socoteală despre felul în care ţi-ai acumulat averile.

Am asimilat cu plăcere discursurile preşedintelui Nicolae Timofti şi Iurie Leancă. Vreau să cred în ele, numai că în ceea ce-l priveşte pe Leancă am serioase îndoieli din perspectiva meschinăriei celor care-i sînt… consilieri! Cînd ai consilieri dubioşi şi încărcaţi de furie, dispreţ sau ură faţă de anumite instituţii mass-media, atunci poate să însemne că nici Leancă nu-i deosebit de ei, că nu-i o Maică Precistă! Igen (mag.)?

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, înţelege cineva că integrarea europeană a ţării trebuie plătită cu ani grei de puşcărie, ca în România, de către mulţi dintre actualii guvernanţi? De ce, strategic, au vîndut ei, PDM, Aeroportul şi Banca de Economii ruşilor? Păi… de pe Aeroport îţi iei zborul, iar la destinaţie ai nevoie de o bancă, nu-i aşa?

Ei, semnatarii ratificării celor două Acorduri, doar bănuiesc cît pot trage de timp, dar noi, spre deosebire de ei, ştim cît cu precizie! Ei cred că tărăgănarea de tip moldovenesc funcţionează şi în UE, dar se înşeală amarnic. Există posibilitatea reală ca moldovenii, cei mulţi, să devină europeni autentici înaintea politicienilor care-i conduc! Credeţi-mă! Hai, că v-am plictisit destul, căci despre ceilalţi voi vorbi data viitoare! Integrare uşoară! Pe dracu’!