INTREBARI SI RASPUNSURI CONTROVERSATE DESPRE IERUSALIM, CENTRUL RELIGIOS AL CELOR TREI MARI RELIGII MONOTEISTE, CARE VA DEVENI CAPITALA ISRAELULUI

Recent, preşedintele Trump a recunoscut oficial Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel, o mişcare care a generat proteste ale musulmanilor din zonele palestiniene şi din întreaga lume. De asemenea, va dori să mute ambasada Statelor Unite din Tel Aviv în Ierusalim. Oraşul, care reprezintă centrul religios al celor trei mari religii monoteiste din lume, este un punct fierbinte în politica mondială. Articolul de faţă încearcă să ilustreze o imagine de ansamblu care pune în lumină aceste tensiuni. Aşadar, discuţia despre Ierusalim este, inevitabil, şi o discuţie despre credinţă, mai exact spus, despre controlul unora dintre cele mai sacre locuri pentru evrei, creştini şi musulmani, scrie Washington Post. În centrul oraşului se află chiar trei locuri sfinte, foarte aproape unul de celălalt: moscheea Al-Aqsa, al treilea loc sfînt pentru musulmani, Zidul Vestic (Zidul Plîngerii), parte din zidul fostului templu şi cel mai sfînt loc pentru evrei, şi Biserica Sfîntului Mormînt, care marchează locul unde creştinii cred că Iisus a fost crucificat, îngropat şi unde a înviat.

 

Cum au ajuns toate aceste situri în acelaşi loc?

În perioada secolul al X-lea î.e.n. - anul 70 e.n., evreii au construit şi apoi au văzut distruse două temple în Ierusalim, care reprezentau centrul vieţii religioase a lor. După aproape 2.000 de ani, Ierusalim şi Templul a rămas central în religia iudaică. În toată lumea, evreii se roagă cu faţa la Ierusalim. Tradiţia rabinică spune că atunci cînd va veni Mesia, templul va fi reconstruit. Astăzi, ce a mai rămas din vechiul templu distrus de romani în primul secol, adică Zidul Plîngerii, este un sit important pentru religia evreilor. Pentru creştini, Ierusalimul este locul unde Iisus a predicat, a murit şi a înviat. Mulţi văd Ierusalimul ca locul celei de A Doua Veniri şi este o destinaţie pentru pelerinii creştini din întreaga lume, indiferent de confesiune. Pentru musulmani, Ierusalim este locul evenimentelor cheie în viaţa lui Iisus şi a altor figuri importante din Coran. De asemenea, este locul în care, conform interpretărilor Coranului şi a altor texte, profetul Mahomed s-a ridicat la ceruri.

 

Cine controlează locurile sfinte?

Aceasta este o poveste extrem de complicată. Între 1948 şi 1967, controlul asupra oraşului era împărţit, Israelul controlînd Vestul Ierusalimului şi Iordania controlînd partea de Est, inclusiv multe locuri sacre. În 1967, după războiul de şase zile cu Iordania, Egipt şi Siria, Israel a capturat partea estică a Ierusalimului, distrugînd clădirile din faţa Zidului Plîngerii pentru a face loc turiştilor şi credincioşilor. Comunitatea internaţională nu recunoaşte jurisdicţia Israelului asupra acestui teritoriu, iar o mare parte din populaţia zonei este palestiniană. Totuşi, moscheea Al-Aqsa şi o zonă numită Haram al-Sharif este administrată de o organizaţie religioasă musulmană condusă de Guvernul iordanian. Musulmanii exercită aşadar un control asupra acestei zone. Cînd Israelul a încercat să exercite un control suplimentar, introducînd detectoare de metale la intrarea în Haram al-Sharisf, au existat proteste puternice, iar Guvernul a retras iniţiativa. O coaliţie de grupuri creştine îşi exercită autoritatea asupra Bisericii Sfîntului Mormînt.

 

Cum şi ce va afecta noul aranjament?

Această întrebare nu poate avea un răspuns satisfăcător. Pentru musulmani, ar fi neacceptabil, dar mulţi evrei şi-au exprimat suportul pentru decizia lui Trump. În ceea ce-i priveşte pe creştini, pentru mulţi este o veste bună, dar Papa Francisc şi-a exprimat îngrijorarea. Lucrurile sînt oricum pe departe de a fi rezolvate. Spre exemplu, evreii visează ca într-o bună zi, Templul va fi reconstruit. Terenul pe care ar fi acesta este însă ocupat de Cupola Stîncii, loc sacru al musulmanilor.

Sursa: Historia.ro

Socialmai mult
17.07.18 - 11:44
16.07.18 - 18:56
16.07.18 - 18:55
16.07.18 - 16:51
16.07.18 - 15:34
16.07.18 - 12:11
16.07.18 - 12:05
15.07.18 - 21:34
15.07.18 - 21:33
15.07.18 - 21:31
14.07.18 - 19:43
14.07.18 - 19:41
14.07.18 - 15:38
14.07.18 - 15:22
13.07.18 - 19:08
13.07.18 - 17:37
13.07.18 - 14:23
13.07.18 - 14:13
13.07.18 - 13:41
13.07.18 - 13:34