Politica externă a României faţă de Rusia

Autor: Cristian NITOIU

Politica externă a României de-a lungul crizei din Ucraina a copiat şi susţinut în mare măsura eforturile Uniunii Europene şi ale Statelor Unite. România şi-a externalizat Vestului politica externă faţă de Rusia. Acest proces are o tradiţie veche în politica externă a României. Dacă în trecut menţinerea căii atlantice era în principal o metodă de a asigura sprijinul european sau american pentru partidul sau coaliţia de la putere, acum externalizarea politicii externe e mai degrabă rezultatul lipsei de vizunie strategică, iniţiative sau ambiţii proprii.

La prima vedere, susţinerea necondiţionată a poziţiei UE şi SUA pare să fii adus României, în cazul crizei din Ucraina, o serie de beneficii tangibile. În primul rînd, promovarea aspiraţiilor pentru integrare europeană ale Ucrainei a contribuit la resetarea şi punerea temeliilor unui parteneriat solid cu noul guvern de la Kyiv. În al doilea rînd, eforturile statelor baltice, a Poloniei şi a României de a convinge SUA să întărească securitatea regiunii şi să intensifice prezenţa NATO au avut un succes parţial. În al treilea rînd, criza din Ucraina alături de eforturile României au convins diverse state membre ale UE care în trecut au fost sceptice faţă de Nabucco să regîndească proiectul.

Dar aceste victorii au fost totuşi neintenţionate şi nu rezultatul unor iniţiative sau a unei viziuni strategice coerente ale României. În schimb, alte provocări curente în politica externă a României nu au fost abordate într-un mod coerent sau chiar deloc: de exemplu recenta criză democratică şi guvernamentală din Moldova, rolul României ca producător de energie în viitoarea strategie energetică europeană, sau deteriorarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Externalizarea politicii externe a României nu a ajutat deoarece în privinţa multor dintre aceste teme şi provocări UE sau SUA nu au interesul pentru a acţiona într-un mod coerent. A nu dezvolta şi pune în practica o strategie clară va lăsa pe termen mediu România vulnerabilă şi fără răspuns într-o situaţie regională tensionată pe care Vestul o gestionează din ce în ce mai deficient.

Politica faţă de Rusia e fără îndoială cea mai importantă provocare. În privinţa Rusiei, politica externă a SUA cît şi a UE a fost în ultimul deceniu extrem de disfuncţională. România pare a urma momentan în mai mare măsură abordarea Uniunii Europene faţă de Rusia.

Politica UE faţă de Rusia a fost în ultimul deceniu lipsită de coerenţă datorită luptei dintre diverse interese economice şi politice. Pînă la doborîrea avionului companiei din Malaezia vara trecuta, agenda relaţiilor EU-Rusia a fost dominate de aspecte economice. Mediul privat şi nu politicienii din statele importante din UE ca Germania, Franţa sau Italia au avut iniţiativa în relaţiile cu Rusia. Companii mari (în special din domeniul energetic) au pus constant presiune pe politicieni pentru a avea o abordare conciliantă faţă de Moscova. La nivel European coagularea unei poziţii comune faţă de Russia a fost imposibilă, deoarece interesele private din stale mari i-au îndemnau pe politicieni să construiască relaţii bilaterale la nivel naţional cu Rusia. În acest fel abordarea indecisă şi dezbinată a UE a lăsat statele mici izolate în relaţiile cu Rusia, şi mediul privat din aceste state într-o competiţie asimetrică pentru capital rus (şi preţuri energetice mici) cu firmele din Germania sau Franţa.

Politica UE faţă de Rusia a fost în mod tradiţional slăbită şi de faptul că multe dintre statele membre nu percep spaţiul post sovietic ca o zona prioritară de politica externă. De acea, multe din angajamentele luate de UE faţă de vecinii ei estici au rămas doar la nivel discurs sau au fost implementate deficitar. În state ca Moldova sau Ucraina, pentru care UE a manifestat un interes ridicat, investiţiile europene s-au axat mai degrabă pe dezvoltarea economiilor de consum din aceste ţări decît pe dezvoltarea industriilor de export care pot aduce o creştere sustenabila economiei. Politica UE faţă de Rusia a fost subminata şi de prezenta masivă în vestul Europei a membrilor agenţiilor de informaţii ruseşti şi a oligarhilor. Aceştia au făcut lobby mai mult sau mai direct pentru o politică divizată a UE faţă de Rusia.

Fără îndoială, criza din Ucraina a dat naştere unei dezbateri complexe la nivel european despre abilitatea Uniunii Europene de a contracara acţiunile agresive ale Rusiei. Criza a permis politicului să preia iniţiativa de la sfera economică şi să dicteze agenda politicii externe a marilor state member şi a UE faţă de Russia. În Bruxelles şi în alte mari capitale europene politicienii şi experţii au devenit din ce în ce mai conştienţi că UE trebuie să dezvolte o abordare geopolitică în relaţiile cu Rusia şi spaţiul post sovietic. Însă totul a rămas şi probabil va rămîne pentru ceva timp la nivel dezbatere. Deşi statele membre au reuşit să decidă sancţiuni comune asupra Moscovei, acesta a fost unul din rarele momente în ultimul deceniu cînd la nivelul UE a existat consens în ceea ce priveşte Rusia

Dezbaterea la nivel european se axează acum pe patru teme. Romania ar trebui să contribuie la aceasta dezbatere într-un mod activ, şi să îşi construiască o strategie clară faţă de Rusia pornind de la aceste teme de dezbatere.

1. Multe state europene urmăresc acum să îşi îmbunătăţească expertiza în ceea ce priveşte Rusia. În acest sens, Romania ar trebui să îşi dezvolte expertiza pentru a putea răspunde la o serie de întrebări cheie: ce urmăreşte Rusia în politica externă?; ce doreşte Rusia de la România şi UE?; cum percepe Rusia interesele României, ale UE sau pe cele ale statelor din spaţiul post sovietic?; cum poate România colabora cu Uniunea Eurasiatică?; sau cum poate România să îşi îmbunătăţească imaginea în Rusia. Fără a răspunde la aceste întrebări Romania nu poate avea o strategie coerenta şi de succes faţă de Rusia.

2. Atît timp cît politica externă a UE va fi divizată şi caracterizată de relaţii bilaterale între statele membre şi Rusia, Romania va trebui să decidă dacă e interesul său naţional să-şi dezvolte propria relaţie bilaterală cu Moscova. O strategie clară faţă de Rusia ar trebui construită pe baza unei evaluări a beneficiilor pe care o abordare bilaterală sau cea prin intermediul unei UE dezbinată le pot avea pentru Romania. În absenţa unei dezbateri şi decizii în această temă, România va avea o politică faţă de Rusia mult mai ineficientă decît a statelor care au făcut o alegere clară între bilateralism şi unitate la nivel european.

3. În contextul avansului Chinei în spaţiul post sovietic (în special pe plan economic în Ucraina şi Georgia), România trebuie să decidă dacă şi cum ar putea sa colaboreze cu Beijing pentru a pune presiune pe Rusia. Relaţiile dintre China şi Rusia par a fi destul de strînse recent datorita vizitei lui preşedintelui Xi Jinping la aniversarea Zilei Victoriei în Moscova. Însă investiţiile recente ale Chinei în spaţiul post sovietic pot fii văzute ca un mod de a pune presiune pe Putin pentru a accepta un preţ cît mai scăzut în viitorul acord energetic dintre Beijing şi Moscova. În al doilea rînd, apropierea recentă dintre Putin şi preşedintele Turciei Erdogan, trebuie interpretată ca o ameninţare la poziţia strategica a României în Marea Neagră. În absenţa unei strategii faţă de China şi Turcia, România ar putea rămîne izolata pe termen mediu în Marea Neagră.

4. O strategie coerentă trebuie să abordeze natura relaţiei pe care Romania doreşte să o construiască cu Rusia. Fără îndoială, România a avut în ultimul deceniu cea mai tensionată şi limitată relaţie (din punct de vedere economic şi politic) cu Rusia dintre toate statele post comuniste din centrul şi estul Europei. Însă relaţia tensionată cu Rusia nu a fost rezultatul unei decizii strategice a Romania, ci mai degrabă consecinţa unei lipse de viziune şi dezbatere. O strategie coerentă poate fi construită numai pe baza unei dezbateri asupra beneficiilor pe care o politică (conciliantă, neutră sau conflictuală) le poate avea pentru România.

Deşi a început o dezbatere asupra rolului geopolitici şi viitorul relaţiilor cu Rusia, Uniunea Europeana încă nu poate avea o abordare coerentă şi unită faţă de Rusia. În absenta unei politici coerente, UE nu va avea un răspuns pentru majoritatea priorităţilor în politica externă a României. Externalizarea completă a politicii externe vestului va fi pe termen mediu periculoasă pentru România. În acest context, România trebuie să evalueze modurile în care poate contribui activ la politica externă UE prin construcţia unei viziuni strategice propriii.

O astfel de strategie trebuie să cuprindă un răspuns la cele patru teme dezvoltate mai sus. Iniţiativa Dialoguri@MAE şi conceptul Security Trusts prezentat de Ministerul Afacerilor Externe sînt într-adevăr primii paşi spre crearea unei strategii clare. Din nefericire, rezultatul acestor iniţiative este deocamdată abstract şi nu se deosebeşte cu mult de tradiţionalul mod haotic de construi relaţia cu Rusia.

Articol preluat din Contributors.ro