ŞI INSTITUŢIILE PRIVATE VOR PUTEA PRELEVA CELULE UMANE

Instituţiile medico-sanitare private, la fel ca şi cele publice, vor putea preleva celule umane, nu însă şi organe. Instituţiile vor trebui să fie autorizate de către Ministerul Sănătăţii. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de către Parlament.

Viceministrul sănătăţii, Mihai Ciocan, a declarat că legea cu privire la transplantul de ţesuturi necesită schimbări, întrucît a fost elaborată în urmă cu cinci ani, iar între timp medicina a înregistrat progrese, mai ales în sfera transplantului de celule stem.

Proiectul mai prevede că prelevarea de la donatorul în viaţă de celule stem, piele, spermă, placentă, sînge din cordonul ombilical, se va face cu avizul comisiei independente. Comisia va monitoriza, supraveghea şi controla corectitudinea şi legalitatea procedurilor de donare. Agenţia va instituit un sistem unic de codificare, care să furnizeze informaţii privind principalele caracteristici şi proprietăţi ale organelor, ţesuturilor şi celulelor prelevate.

Proiectul nu a fost susţinut de către fracţiunile PCRM şi PL. Deputatul PL Valeriu Munteanu a spus că, odată cu dreptul oferit instituţiilor private de a preleva celule umane, va creşte numărul cazurilor de trafic de fiinţe umane. Deputatul comunist Artur Reşetnicov a spus că în spatele acestui proiect sînt interese ale unor persoane, care doresc să obţină beneficii. (IPN)

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
03.05.24 - 12:37
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06