GUVERNUL UCIDE SISTEMATIC PRESA SCRISA, DAR AVIZEAZA „PROIECTE DE DEZVOLTARE A MASS-MEDIA”

Peste tot în lume, existenţa presei scrise este ameninţată cu dispariţia nu din pricina televiziunilor sau radioului, care, tradiţional, nu au fost niciodată concurente, ci din cauza internetului, a tuturor facilităţilor deschise de acesta – portaluri electronice de ştiri, bloguri, reţele sociale etc. Înaintea internetului, presa scrisă şi cea audiovizuală erau complementare. Internetul însă a oferit nenumărate căi de propagare a analfabetismului, inculturii, a pseudo-analizei sau a pseudo-comentariilor. În felul acesta, a apărut o considerabilă masă frustă de emiţători şi receptori ai informaţiilor. Neo-limbajul agramat al acestora s-a impus iremediabil, iar şcoala nu mai are nici o influenţă asupra lor. Treptat, bloggerii amatori, inculţi şi „părerişti”, forumiştii mai vizibili şi „redactorii de ştiri” ai unor site-uri încep să se substituie jurnaliştilor profesionişti din presa scrisă. Orice om cu carte ştie că am dreptate, fiindu-i suficient, ca să verifice şi să se convingă, să deschidă orice site de ştiri sau orice blog moldoveneşti.

Diferenţele dintre un jurnalist profesionist din presa tipărită şi cei invocaţi mai sus sînt colosale, cosmice, ca de la Cer la Pămînt. Ca o normă obligatorie, în presa scrisă nu ai ce căuta dacă nu scrii corect gramatical, în primul rînd, dacă nu ai o cultură generală consistentă spre a fi un partener de discuţii credibil cu interlocutori din majoritatea domeniilor de activitate sau de expresie culturală, dacă nu ai suficiente capacităţi de analiză şi sinteză etc. Jurnalistul din presa scrisă este cu mult mai responsabil şi decît cel de televiziune sau radio, ale cărui erori lingvistice, de exemplu, se pierd în eter, nu rămîn scrise spre neplăcuta aducere aminte. Singurele restricţii fireşti pe care internetul le aplică celor despre care vorbim se referă la neproliferarea mesajelor de tip nazist, antisemit, incitare la violenţe şi alte cîteva. Internetul, însă, nu poate cenzura şi incultura, prostia frustrantă, agramatismul, incompetenţa exprimării şi tot ce mai derivă din acestea. Libertatea de expresie asumată pe internet ca la beţie nu-i responsabilizează pe bloggeri, forumişti sau redactorii site-urilor în termenii obligatorii fireşti pentru jurnaliştii din presa tipărită

În ţările civilizate, după o serie de falimentări răsunătoare ale unor ziare, Guvernele au iniţiat măsuri serioase de susţinere a presei scrise, înţelegîndu-se importanţa majoră a acesteia. Imaginaţi-vă că, într-o bună zi, se va stinge lumina pe Pămînt! Astfel, toate tîmpeniile din internet, împreună cu toate amintirile noastre personale pe care „inginerii planetari” ne-au determinat să le stocăm în internet, vor dispărea definitiv, la fel cum dispare absolut orice informaţie chiar şi atunci cînd cineva îţi atacă şi distruge un site. Cuvîntul scris, însă, în pofida tuturor cataclismelor planetare, a rezistat peste două milenii.

 

Ce-au făcut şi ce fac guvernanţii moldoveni cu presa scrisă?

Guvernanţii moldoveni, încă din 1991, au înţeles pericolul care-l reprezintă pentru ei presa scrisă. Din acest motiv, au făcut-o dependentă de ei şi nu i-au dat nici o şansă să supravieţuiască fără permisiunea şi în condiţiile lor. V-am mai spus-o: orice guvernant ajuns la Putere şi-a privatizat abuziv tot ceea ce şi-a dorit din avuţia Statului, numai presei nu i-a oferit minimum din ceea ce îi aparţinea şi i se cuvenea de drept – măcar un sediu restrîns pentru Redacţie într-o Casă a Presei care este exploatată de Guvern, nu de presa din banii căreia a fost construită, pe vremea URSS!

Pe 16 Mai, Guvernul a comunicat că „a avizat pozitiv proiectul Concepţiei naţionale de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova în perioada 2018-2025. Documentul urmărește fortificarea sistemului mediatic pentru garantarea dreptului la informație al cetățenilor și va constitui un punct de referință în implementarea politicilor publice în domeniu. Scopul concepției urmează să fie atins prin crearea unui cadru normativ eficient de reglementare a activității mass-media, într-un spațiu securizat. De asemenea, vor fi asigurate condiții de concurență loială pentru agenții economici de profil, inclusiv prin elaborarea, conform standardelor internaționale, a unei noi legi cu privire la publicitate. Proiectul include și măsuri privind creșterea profesionalismului specialiștilor din domeniu. În particular, vor fi ajustate programele de instruire pentru formarea profesională a managerilor din presa scrisă, audiovizuală și online. De asemenea, va fi consolidată cooperarea între toate instituțiile naționale și internaționale care cercetează domeniul mediatic.” (…)

Observaţi cîte cuvinte goale sînt înşiruite în acest comunicat? Orice jurnalist înţelege bine că proiectul în cauză este tot o improvizaţie legislativă făcută de ochii UE, care le-a sugerat guvernanţilor moldoveni o lege în acest sens şi ca o condiţie a deblocării asistenţei financiare pentru Republica Moldova. Ca şi în cazul reformei Justiţiei doar pe hîrtie şi în vorbe, la fel este şi acest proiect privitor la mass-media! Anterior acestui proiect al Guvernului, Cancelaria de Stat a aceluiaşi Guvern a mărit chiriile pentru Redacţiile din Casa Presei, care nu este a presei, ci a Guvernului, pînă într-acolo încît cîteva ziare au fost nevoite să se mute. Nouă, de exemplu, ni se percepe o plată lunară suplimentară de încă 3.300 de lei, iar asta pentru 4 birouri amărîte, de parcă nu am face un ziar, ci am produce şi comercializa ţigări, alcool sau maşini Ford. De altfel, deja se cam ştie cu exactitate, premierul Pavel Filip intenţionează să privatizeze Casa Presei ca s-o exploateze în folos strict personal. Întregii prese scrise nu i-a fost dată, dar unui singur om clădirea Casei Presei îi revine ca o bomboană de la Moş Crăciun!

Păi, dacă Guvernul ar fi fost onest cînd a clocit această lege, atunci ar fi trebuit să prevadă măcar o plată de-a dreptul simbolică pentru ziarele de tradiţie care îşi au Redacţiile în Casa Presei, dacă nu înţelege că, în mod logic, ar trebui să transfere în proprietatea Redacţiilor birourile ocupate, fie şi contra unor sume de privatizare la fel de simbolice. Pentru prima dată Filip a anulat şi coeficientul pentru ziare! Veţi vedea că, în pofida proiectului Concepţiei naţionale de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova în perioada 2018-2025 al Guvernului, soarta ziarelor independente de Putere se va înrăutăţi şi mai mult! 

„Proiectul include și măsuri privind creșterea profesionalismului specialiștilor din domeniu. În particular, vor fi ajustate programele de instruire pentru formarea profesională a managerilor din presa scrisă, audiovizuală și online”, se afirmă în comunicatul Guvernului. Sub coordonarea, arbitrajul cui se vor derula toate aceste măsuri şi instruiri? Sub cea dictată de „profesioniştii” de la Publika, Canal 2, Canal 3 etc.? Guvernanţi diletanţi, presă afiliată diletantă.

Mihai CONŢIU

Virginia Filip 30.05.2018 - 17:42

Nu guvernul ucide presa din Republica Moldova, ci presedintele Dodom pune pumnul in gura jurnalistilor. In orice tara libera, presa este a patra putere in stat, numai la noi, vrea Dodon sa o cumpere. La fel cum a reusit si cu jurnalistii de la Moldova Suverana care il lauda zilnic pe Dodon.