GUVERNAREA CARE FACE TOTUL PRAF

În absolut orice ţară democratică, orice guvernare, dincolo de ceea ce face bun pentru cetăţeni, mai pune şi temelii legislative serioase pentru întărirea pe mai departe a Statului, iar asta, în primul rînd, prin legi şi printr-o Constituţie care să treacă proba timpului peste secole. În asta constă şi democraţia americană, pentru că făuritorii Constituţiei de la 1787, cea mai veche Constituţie de tip federal din lume şi cea mai veche Constituţie scrisă care funcţionează şi astăzi, nu s-au gîndit la interesele lor de a guverna temporar cu orice preţ, ci la viitorul SUA.

Constituţia Republicii Moldova pare să fi fost concepută „temporar” încă de la început, iar permanentele necesităţi de modificare sînt suficient de relevante. La fel se întîmplă şi cu legile, care sînt emise nu pentru viitorime, ci strict pentru supravieţuirea efemeră a guvernelor şi a majorităţilor parlamentare care se succed. În Republica Moldova, încă nu s-a născut un constituţionalist sau un legiuitor care să iniţieze pachete legislative deasupra timpului lor, în numele viitorului ţării, nu în numele prezentului lor confortabil.

O recentă conexiune externă, mi-a adus aminte de două aspecte care ar reglementa multe dacă ar fi legiferate. Spre exemplu, o problemă a Republicii Moldova este rata scăzută de participare a cetăţenilor la vot. De-a lungul timpului, am constatat că puţinătatea moldovenilor care ies la votare a fost convenabilă unor partide politice. Ele au ştiut întotdeauna cine iese majoritar la votare şi pentru cine. Aflate la guvernare, avînd deci la dispoziţie resursele administrative şi venituri ilicite, nu le-a fost greu să-şi fidelizeze o majoritate de votanţi, în detrimentul celor scîrbiţi şi resemnaţi.

În consecinţă, avînd exemplul legislativ al Belgiei, de exemplu, de ce Parlamentul n-ar adopta o lege prin care să-i oblige pe toţi cetăţenii Republicii Moldova să voteze, iar în caz contrar să fie fixate nişte amenzi de-a dreptul usturătoare? Ca-n Belgia! Avînd toată puterea, de ce Plahotniuc nu le ordonă deputaţilor lui subalterni s-o facă? Se teme că ar putea cîştiga Dodon şi socialiştii? Dar parcă el nu se teme de nimeni şi de nimic!?

O altă legislaţie europeană pe care „pro-europenii” din Parlamentul moldovenesc nu vor s-o iniţieze s-ar referi la ceea ce se întîmplă după anunţarea rezultatelor alegerilor. Atunci, ştim prea bine, începe circul formării alianţelor de guvernare, în care ne pomenim cu paradoxul că nu partidul majoritar care a cîştigat alegerile formează noul Guvern şi următoarea majoritate parlamentară, ci grupuri de partide minuscule, care se unesc ca să formeze un nou Guvern şi o majoritate parlamentară în condiţiile dubioase pe care le tot vedem şi din cauza cărora moldovenii suferă crunt după 2009.

Avînd toată puterea, de ce Plahotniuc nu le ordonă deputaţilor lui subalterni să iniţieze şi să voteze o lege prin care să se stipuleze că partidul care a cîştigat majoritatea de voturi în alegeri este şi cel care iniţiază prioritar negocieri pentru formarea noului Guvern şi a următoarei majorităţi parlamentare? Se teme că ar putea cîştiga Dodon şi socialiştii? Dar parcă el nu se teme de nimeni şi de nimic!?

Mihai CONŢIU