EX-PREMIERUL VLAD FILAT A PRIMIT MANDAT DE AREST PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE

Fostul premier Vlad Filat a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Buiucani din Chișinău.

Şedinţa de judecată a durat aproape opt ore, iar decizia instanţei a fost luată cu doar 30 de minute înainte de expirarea ordonanţei de reţinere a fostului premier, acuzat de trafic de influenţă, fraude şi corupţie pasivă. Pe durata procesului, două grupuri de protestatari au scandat lozinci pro şi, respectiv, anti Filat.

Avocatul fostului premier a cerut, în faţa instanţei, amînarea termenului, argumentînd că nu a avut timp să studieze cantitatea mare de documentaţie din dosar, însă procurorul Adriana Bețișor, din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), s-a opus amînării termenului şi a solicitat plasarea în arest preventiv a lui Vlad Filat.

Solicitată de ziarişti, procurorul Adriana Beţişor a spus că „a fost admis demersul prin care a fost aplicat 30 de zile de arest în privinţa învinuitului Vlad Filat".

„Este dreptul instanţei, au fost multe aspecte care atestau necesitatea de a fi aplicată măsura preventivă. Au fost nişte situaţii tensionate, iar pentru a asigura buna funcţionare a procesului a fost nevoie de mascaţi. A fost o cerere prin care s-a solicitat ca depoziţia să fie analizată în lipsa lui. Motivul invocat este că nu se simte bine, respectiv, este dreptul lui. Este o procedură foarte lungă, trebuie să verificăm fiecare declaraţie, inclusiv, autodenunţul”, a afirmat Beţişor.

La rîndul său, avocatul lui Vlad Filat Igor Popa şi-a exprimat regretul că procesul a durat atît de mult.

"Instanţa a emis încheierea prin care a stabilit şi aplicat arestul preventiv pentru 30 de zile pentru domnul Filat. De regulă şi legal este ca avocaţii să nu comenteze aceste decizii. Vreau doar să vă spun că, cu certitudine, urmează ca echipa noastră de avocaţi să meargă mai departe. Următoarea instanţă este Curtea de Apel. Iar dacă şi acolo va fi menţinut arestul preventiv, vom merge la CEDO”, a constatat Popa.

De asemenea, avocatul Igor Popa a mai făcut două declaraţii.

„Domnul Vlad Filat a depus o plîngere penală împotriva lui Ilan Shor care a oferit declaraţii false, în dovedirea acestora au fost anexate acte care confirmă aceasta. Iar în al doilea rînd, o să mă refer la publicarea în presă a actelor de urmărire penală care au afectat grav dreptul de apărare a domnului Filat. S-a încălcat prezumţia de nevinovăţie. Noi sperăm că organele de drept se vor autosesiza şi vor porni o cauză penală pentru a depista cine se face vinovat de aceste lucruri. Vlad Filat a depus o cerere prin care a solicitat ca sentinţa să aibă loc în absenţa lui. El a invocat că are tensiune arterială înaltă", a mai declarat Igor Popa.

Acuzat de fraudă bancară şi luare de mită, Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie, în baza unui mandat emis de Centrul Naţional Anticorupţie, la scurt timp după ce Parlamentul de la Chişinău a decis suspendarea imunităţii sale juridice. Procurorul General al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut suspendarea imunităţii fostului premier, invocînd motivul că Vlad Filat trebuie anchetat pentru presupusa implicare directă în fraudele de la Banca de Economii.

PLDM a dezaprobat decizia de a-l plasa în arest preventiv pe preşedintele formațiunii

Partidul Liberal Democrat din Moldova dezaprobă decizia de a-l plasa în arest preventiv pe preşedintele PLDM, Vlad Filat, în pofida încălcării grave a dreptului la apărare şi a unei serii întregi de încălcări procedurale, se menționează într-un comunicat de presă al formațiunii.

”Considerăm că au fost prezentate suficiente dovezi din partea apărării, care confirmă nerespectarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare şi încălcarea prezumţiei nevinovăţiei. Acestea şi celelalte argumente ale apărării sînt motive suficiente pentru eliberarea lui Vlad Filat.

Graba cu care se iau toate deciziile trădează caracterul politic al acestui caz, iar adevăraţii vinovaţi pentru fraudele de la Banca de Economii încearcă să găsească un ţap ispăşitor, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la ilegalităţile pe care le comit în continuare. De asemenea, trezeşte grave semne de întrebare „telejustiţia” demarată de către instituţiile de presă afiliate politic, care manipulează opinia publică şi denaturează faptele, pentru a-l încrimina pe Vlad Filat.

PLDM condamnă toate acţiunile de discreditare, la care este supusă formaţiunea politică şi, în mod special, liderul partidului, Vlad Filat.

În pofida tuturor atacurilor, Partidul Liberal Democrat din Moldova rămîne constant şi ferm în demersurile sale pentru edificarea unui stat de drept, pentru o justiţie corectă şi un viitor european al Republicii Moldova, fiind cea mai interesată formaţiune politică în aflarea adevărului despre frauda din sistemul financiar-bancar”, se arată în comunicatul de presă al PLDM.