EVENIMENT EDITORIAL DE EXCEPTIE: DECONSPIRAREA MAFIEI SOROS

Un eveniment de excepție a avut loc pe 29 februarie, la Universitatea Populară din Chișinău: lansarea cărții lui Pierre-Antoine Plaquevent ”Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului”, apărută la editura pariziană ”Le retour aux sources” în 2018. Versiunea în limba română a apărut sub egida Universității Populare, traducerea aparținînd doamnei Roxana Iordache, iar prefața lui Iurie Roșca.

Evenimentul a fost deschis de cuvîntul inaugural al jurnalistului și editorului Iurie Roșca, președintele Universității Populare din Chișinău. Acesta a subliniat în intervenția sa cîteva aspecte care țin de personalitatea autorului și de cea a protagonistului investigației sale academice, George Soros.

”Pierre-Antoine Plaquevent este cel care a creat și administrează site-ul www.les-non-alignes.fr și care a lansat recent, împreună cu un alt autor notoriu, Youssef Hndi, site-ul www.strategika.fr. El face parte din elita noii disidențe europene. Adică este din curentul de gîndire suveranist, eurosceptic, tradiționalist, conservator, anti-UE și anti-NATO văzute ca cele două fațete ale dominației imperialiste americane asupra țărilor europene. Domnul Plaquevent este unul dintre cei mai relevanți membri ai grupului de reflecție internațional Forul de la Chișinău, ce reunește intelectuali din mai multe țări ale lumii. Prefața versiunii franceze a lucrării îi aparține politologului Xavier Moreau, iar postfața filosofului Lucien Cerise.

De ce tocmai acest personaj – George Soros – a devenit eroul acestei lucrări? Ce îl distinge pe acest magnat din super-clasa mondială de alți miliardari din cohorta Marii  Finanțe Internaționale? Autorul nostru dă răspunsuri exhaustive la aceste întrebări. El descrie biografia protagonistului cercetării sale, originile intelectuale ale viziunii lui asupra lumii, cariera lui de speculant internațional care a făcut o avere uriașă pe seama năruirii financiare a unei serii întregi de țări ale lumii. Autorul se ocupă de vasta rețea a unei caracatițe planetare a Fundațiilor Soros, zise și Institute pentru o Societate Deschisă, care finanțează mii de organizații non-guvernamentale din întreaga lume.

Așadar, cine este acest Soros? Un filantrop hiper-generos, care-și donează miliardele din generozitate și dragoste pentru omenire? Un speculant cinic și avar? Un dement cu influență uriașă asupra globului? Răspunsurile le găsim în această lucrare de o actualitate presantă.

Părintele spiritual al lui George Soros este filosoful englez de origine austriacă Karl Popper, autorul celebrei cărți ”Societatea deschisă și dușmanii ei”. În timp ce conceptul de  ”societate închisă” este definit destul de vag de către Popper (în această categorie fiind puse laolaltă statele cu regim monarhic, teocrațiile sau regimurile comuniste), în schimb, dușmanii noului tip de societate, al ”omului nou” ce ar urma să fie croit după calapodul lui Popper (și al ucenicului său Soros) sunt toți cei care trăiesc conform unor coduri civilizaționale tradiționale. Altfel zis, lumea ar urma să fie fasonată după niște tipare procustiene străine de tot ce a cunoscut omenirea de-a lungul istoriei sale milenare.

Este vorba de un soi de mesianism, de obsesie demiurgică, de o manie de a distruge ”lumea veche” pînă-n temelii și a o remodela prin intermediul unor inginerii sociale subtile”.

Invitați de onoare ai Universității Populare au fost domnul Vladimir Voronin, fost președinte al Republicii Moldova, dl. Bogdan Țîrdea, doctor în politologie, deputat PSRM, precum și o delegație a mișcării social-politice ”VETO” din Armenia, condusă de liderul acesteia Narek Malian.

Bogdan Țîrdea a făcut o amplă expunere asupra ingineriilor sociale aplicate de rețeaua Soros în mai multe țări ale lumii, atrăgînd atenția audienței asupra procedeelor de influențare a opiniei publice, a vieții politice și a actului decizional la nivelul puterii de stat de către multitudinea de mercenari ai magnatului Soros, aceștia avînd roluri sociale de experți, gazetari și activiști politici sau civici. Prin activitatea lor, aceștia execută directivele centrului de comandă care îi finanțează, urmărind impunerea unor norme societale extrem de periculoase pentru interesele naționale, morala publică și identitatea religioasă, culturală și de neam.

El a precizat că eficiența acestei rețele de bursieri ai miliardarului Soros se datorează unei finanțări de zeci și sute de milioane de dolari care permit întreținerea a sute de organizații neguvernamentale, precum și a unor structuri media cu acoperirea națională sau regională. Toate acestea permit crearea unor stereotipuri și dominante în conștiința publică ce se pliază pe niște interese ostile atît integrității spirituale a poporului nostru, cît și economiei naționale.

Oaspetele din Armenia Narek Malian și-a împărtășit experiența de luptă cu structurile de influență ale caracatiței Soros care a reușit să aibă o influență decisivă asupra puterii politice din țara sa, dar și un efect devastator asupra valorilor tradiționale prin impunerea agendei LGBT și agresarea permanentă a Bisericii Apostolice Armene. El a subliniat în mod special faptul că, întrucît ne confruntăm cu un inamic puternic, de talie mondială, și rezistența în fața acestuia trebuie să capete o amploare planetară prin solidarizarea militanților politici și civici din diverse țări într-un larg front internațional anti-Soros.

La rîndul său, ex-președintele Republicii Vladimir Voronin și-a mărturisit experiența personală de comunicare cu George Soros, cu care a avut ocazia să se întîlnească la inițiativa celui din urmă în biroul său de șef de stat. Voronin a menționat că inițial nu a văzut nimic special în acest personaj, și că doar ulterior a devenit evident care sunt interesele forțelor pe care le reprezintă. Este vorba de faptul că Soros este un exponent de frunte al hegemonismului american, obsedat de preluarea controlului politic, economic și cultural asupra tuturor țărilor lumii.

Domnia sa a atras atenția celor prezenți asupra caracterului pervers al activității unor instituții precum FMI, care practică o strategie de îndatorare artificială a statelor lumii în scopul preluării avuției naționale a acestora. Iar drept instrument de dominație este utilizat dolarul american, valoarea căruia se reduce, la momentul acordării de credite, la costurile hîrtiei, vopselii și a serviciilor tipografice, în schimb, cînd vine momentul ca țările să restituie aceste datorii, ele sunt nevoite să plătească cu valori reale, această schemă subminînd potențialul economic al țărilor respective și transformîndu-le în niște colonii ale celor care stăpînesc marea finanță internațională.

Publicăm, în finalul acestui reportaj, cîteva teze ale lui Iurie Roșca referitoare la subiectul cărții lansate Sîmbătă la Universitatea Populară Chișinău.

Strategia magnatului Soros urmărește următoarele scopuri:

  • Spargerea prin efracție (etapizată, în mod furtiv și pe neobservate) a codurilor culturale ale popoarelor care urmează să fie cucerite, prin intermediul unor noi tipuri de arme folosite în cadrul războaielor non-militare, a unor inginerii sociale de redefinire a tuturor noțiunilor de bază care formează însuși profilul identitar al oricărei colectivități umane.
  • Desfășurarea unei revoluții non-violente, care se furișează pas cu pas în conștiința publică, impunîndu-se pe parcurs drept un nou set de norme, diametral opuse celor care existau dintotdeauna. O revoluție a moravurilor: promovarea avorturilor, a feminismului agresiv, a teoriei de gen (apartenența sexuală devine opțională), a deviațiilor sexuale ca și conduită normală, de unde și zisele legi anti-discriminare, a căsătoriilor persoanelor de același sex, a înfierii copiilor de către astfel de cupluri, a vînzării de copii, a închirierii mamelor-surogat, a eutanasiei, a poliției juvenile etc.
  • Agenda rețelei Soros face parte din politica expansionistă a hegemonismului unipolar american. Doar că SUA agresează prin intermediul NATO cu metode militare, iar armata lui Soros însoțește, pregătește sau asigură asistența ideologică acestei politici intervenționiste. Tocmai de aceea galaxia Soros este considerată ca un derivat al CIA și al Departamentului de Stat american.
  • Promovarea politicilor neoliberale în economie: dereglementare, piață globală, slăbirea statelor în favoarea corporațiilor transnaționale, capitalism speculativ, financiarizarea economiei.
  • Distrugerea bisericilor tradiționale, ca depozitare ale tradiției și ale codurilor morale ce formează profilul identitar firesc al tuturor popoarelor. Printre instrumentele de realizare ale acestui scop se numără organisme internaționale precum ONU și UE penetrate de mercenarii sau bursierii lui Soros, partidele politice și administrațiile de stat dominate de către aceste elemente, presa corporatistă ce promovează un mesaj euro-fanatic.
  • Impunerea unui colonialism intelectual, psihologic, cultural, educațional ca instrument de cucerire a conștiinței publice care asigură vasalizarea politică și economică.
  • Dominația și controlul societăților prin inocularea unui discurs obligatoriu și axiomatic al ”corectitudinii politice.

Iurie Roșca a propus, în final, drept măsură de debarasare de dominație a rețelelor Soros și de restabilire a independenței politice și economice a țării interzicerea finanțării din exterior a organizațiilor non-guvernamentale, a structurilor mass-media și a cultelor religioase.

Victor Olaru