Într-o convorbire la telefon cu Netanyahu, Putin acuză Occidentul de tentative de revizuire a celui de-Al Doilea Război Mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat Marţi, într-o convorbire la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, ”tentative de revizuire” a istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial, de care liderul de la Kremlin acuză Occidentul, relatează AFP, potrivit News.Ro.

”Cele două ţări şi-au subliniat hotărîrea de a menţine adevărul cu privire la evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial, de a contracara tentativele de revizuire ale sfîrşitului acestuia şi de falsificare ale istoriei”, anunţă într-un comunicat Kremlinul.

”Contribuţia decisivă a Armatei Roşii şi a întregului popor sovietic la înfrîngerea nazismului a fost subliniată în această convorbire telefonică”, subliniază Kremlinul.

Cei doi lideri au evocat totodată ”diverse aspecte ale situaţiei în Orientul Mijlociu” şi relaţiile ruso-israeliene, potrivit aceleiași surse.

Vladimir Putin acuză adesea ţările din Occident de revizionism istoric şi încearcă să minimalizeze sau să deformeze rolul crucial al fostei Uniuni Sovietice (URSS) în victoria împotriva Germaniei naziste.

Victoria din 1945 este elementul central al versiunii patriotice ruse şi memoriei acestui război, care s-a soldat cu peste 20 de milioane de morţi în URSS, a cerut sacrificii uriașe populaţiei şi reprezintă un traumatism resimţit în continuare în societate.

Această versiune alimentează un patriotism exploatat larg de către autorităţi, care compară ofensiva rusă în Ucraina, în curs din 2022, cu lupta împotriva naziștilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Rusia comemorează, la 9 Mai, 80 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste printr-o mare defilare militară în Piaţa Roşie, la Moscova, la care urmează să asiste Vladimir Putin şi lideri din aproximativ 30 de ţări.

01.05.25 - 01:48
02.05.25 - 00:06
01.05.25 - 01:50
01.05.25 - 12:06
02.05.25 - 00:10
01.05.25 - 12:08
01.05.25 - 12:03
01.05.25 - 12:10
02.05.25 - 00:13
02.05.25 - 00:08
02.05.25 - 20:44
02.05.25 - 00:14
03.05.25 - 01:47
03.05.25 - 01:57
03.05.25 - 01:56