În Republica Moldova sînt înregistrate aproximativ 100 de mii de persoane cu dizabilităţi, însă nu există un cadru legal bine conturat.În prezent, drepturile persoanelor cu dizabilităţi sînt garantate prin Legea nr. 60 din 30.03.2012,privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, care ca intrat în vigoare începind cu data de 01.01.2013.

Legea menţionată stabileşte drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în vederea incluziunii sociale a acestora, garantării posibilităţii participării lor în toate domeniile vieţii fără discriminare, la un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii, avînd ca bază respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel statul garantează un ansamblu de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sportului, ocrotirii sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, precum şi din alte domenii destinate integrării persoanelor cu dizabilităţi în societate.

Care este sensul noţiunii „persoană cu dizabilităţi”?

Persoană cu dizabilităţieste recunoscută ca fiind acea persoana cu deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină şi eficientă la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoana. În acest context, şicapacitatea de muncăeste determinată în funcţie de abilităţile fizice şi intelectuale, precum şi de nivelul de integrare socioprofesională, care ţine de pregătire şi de experienţă, de acea se stabilesc limitări de activitate.

Care este instituţia responsabilă de determinare dizabilităţii?

Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani şi la persoanele adulte este determinată de Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (în continuare – Consiliul) sau structurile sale teritoriale, instituţie subordonată Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Consiliului determinarea dizabilitatea şi capacitatea de muncă a persoanei; întocmirea programului individual de reabilitare şi incluziune socială; stabilirea circumstanţelor/cauzei care au condus la dizabilitate şi a duratei dizabilităţii; stabilirea caracterului muncii şi a condiţiilor de muncă ale persoanei cu dizabilităţi; întocmirea şi eliberarea certificatului privind gradul de dizabilitate (invaliditate).

Persoanele care nu sînt de acord cu decizia de încadrare în grad de dizabilitate au dreptul de a o contesta la Comisia de litigii, un organ colegial consultativ înfiinţat pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Care este procedura de determinare a dizabilităţii?

Dizabilitatea (invaliditatea) se determină de către Consiliu sau structurile sale teritoriale în baza următoarelor acte:

a) formularul de trimitere al instituţiei medico-sanitare la care persoana este înregistrată, eliberat numai după aplicarea măsurilor adecvate de diagnosticare, tratament şi reabilitare, în cazul în care există indicii evidente ale dereglărilor funcţionale ale organismului, cauzate de boli, de consecinţele unor traume sau patologii;

b) actele de studii, documentele ce atestă instruiri, calificări, recalificări;

c) în cazul persoanelor angajate în cîmpul muncii, formularul completat şi eliberat de instituţia în care persoana este angajată, care să conţină caracteristica persoanei şi a funcţiei deţinute, condiţiile de la locul de muncă, toate funcţiile vacante din cadrul instituţiei şi cerinţele faţă de acestea;

d) în cazul nou-născuţilor, al preşcolarilor, al elevilor şi al studenţilor, formularul completat şi eliberat, după caz, de serviciul de intervenţie timpurie, de serviciul asistenţă psihopedagogică, de instituţia preşcolară sau de instituţia de învăţămînt, care să conţină date privind starea sănătăţii persoanei, caracteristica persoanei şi a condiţiilor ei de studii, alte circumstanţe ale procesului instructiv-educativ;

e) în cazul persoanelor aflate la evidenţa structurilor teritoriale de asistenţă socială, de asigurări sociale sau de ocupare a forţei de muncă şi care se prezintă la expertiză pentru prima dată sau în mod repetat (reexpertizare), formularul completat şi eliberat de structurile menţionate privind prestaţiile şi serviciile sociale de care persoana beneficiază.

La determinarea dizabilităţii, se va ţine cont de criteriile de bază pentru determinarea dizabilităţii, cum sînt: capacitatea de a studia şi de a se instrui; capacităţile intelectuale şi comportamentul; capacitatea de autoservire şi de autoîngrijire; capacităţile de comunicare (vederea, auzul, vorbirea) şi de adaptare situaţională; capacităţile locomotorii; capacitatea de muncă păstrată şi capacitatea vitală a organismului; capacitatea de participare la viaţa socială şi profesională – determinată de deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de lungă durată.

Modul de determinarea dizabilităţii la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani 

Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se determină pornind de la gravitatea deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu funcţionarea psihosocială corespunzătoare vîrstei şi este de trei grade: severă, accentuată şi medie.    

Dizabilitatea severă se acordă copiilor care au, în raport cu vîrsta, capacitatea de autoîngrijire încă neformată sau pierdută, respectiv, au un grad ridicat de dependenţă fizică sau psihică. Autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate. Copilul necesită îngrijire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane.

Dizabilitatea accentuată se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activităţi potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vîrstei se datorează unor limitări funcţionale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecţiuni severe, în stadii înaintate, cu complicaţii ale unor aparate şi sisteme.

Dizabilitatea medie se acordă copiilor care au capacitatea de prestaţie fizică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzînd unei deficienţe funcţionale scăzute, ceea ce conduce la limitări în activitate, în raport cu aşteptările corespunzătoare vîrstei.

Criteriile de determinare a dizabilităţii la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani sînt aprobate prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerului Educaţiei. Pînă la expirarea termenului pentru care a fost stabilită reexpertizarea copilului cu dizabilităţi, gradele de severitate I, II şi III se echivalează, în mod corespunzător, cu dizabilitatea severă, dizabilitatea accentuată şi dizabilitatea medie.

Modul de determinarea dizabilităţii la persoanele adulte

Dizabilitatea la persoanele adulte se determină pornind de la gravitatea deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu solicitarea socioprofesională (păstrarea capacităţii de muncă) şi este de trei grade: severă, accentuată şi medie. Păstrarea capacităţii de muncă se evaluează în procente, cu un interval procentual de 5%:

a) dizabilitatea severă se caracterizează prin deficienţe funcţionale severe provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 0–20%;

b) dizabilitatea accentuată se caracterizează prin deficienţe funcţionale accentuate provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 25–40%;

c) dizabilitatea medie se caracterizează prin deficienţe funcţionale medii provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 45–60%.

 Persoanele cu deficienţe funcţionale uşoare provocate de afecţiuni, defecte, traume şi avînd capacitatea de muncă păstrată într-un interval procentual de 65–100% sînt considerate apte de muncă, respectiv nu sînt încadrate în grad de dizabilitate. La determinarea dizabilităţii persoanelor încadrate în cîmpul muncii, Consiliul şi structurile sale teritoriale iau în considerare studiile, funcţia deţinută, condiţiile de muncă şi elaborează recomandări pentru exercitarea în continuare a activităţii profesionale. În cazul persoanelor care din cauza stării de sănătate nu îşi pot exercita în continuare activitatea conform calificării profesionale şi al persoanelor care nu deţin o calificare profesională sau nu sînt încadrate în cîmpul muncii, Consiliul sau structurile sale teritoriale elaborează recomandări pentru exercitarea altor activităţi apropiate calificării pe care o deţin ori care nu necesită calificare profesională sau eliberează recomandări organelor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi instituţiilor de reabilitare, solicitînd servicii de orientare, formare profesională, de reabilitare medicală, profesională, alte servicii prestate de instituţiile respective. 

Persoanele cu dizabilităţi, care în procesul expertizării şi determinării dizabilităţii au primit recomandări privind serviciile de orientare şi formare profesională, de reabilitare medicală şi profesională, sînt expertizate în mod repetat după perioada în care au beneficiat de serviciile respective. În cazul persoanelor care au atins vîrsta standard de pensionare sau au dereglări funcţionale grave ale organismului şi nu sînt capabile să-şi exercite activitatea conform calificării pe care o deţin, nici să exercite o altă activitate care nu necesită calificare profesională, nici să-şi însuşească o nouă calificare prin orientare şi formare profesională, prin reabilitare medicală şi profesională, gradul de dizabilitate se determină pe baza criteriilor medico-sociale şi psihologice fără stabilirea capacităţii de muncă în valoare procentuală.

De menţionat că la persoanele adulte, dizabilitatea poate apărea ca urmare a: unei afecţiuni generale; unei afecţiuni congenitale sau din copilărie; unei boli profesionale; unui accident de muncă; participării la lichidarea avariei de la CAE de la Cernobîl; serviciului militar sau a celui special. Persoanele care deţin un grad de invaliditate fără termen au dreptul să se adreseze Consiliului pentru reexaminare şi determinarea dizabilităţii în conformitate cu noile criterii.

Ce măsuri sînt prevăzute de Lege privitor la integrarea persoanelor cu dizabilităţi în cîmpul muncii?

Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi este garantat. Ele se bucură de toate drepturile stabilite în Codul muncii şi în celelalte acte normative din domeniu. Nimeni nu poate limita dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi decît în baza prevederilor legislaţiei în vigoare. Se interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitor la toate aspectele şi formele de încadrare în muncă, inclusiv la condiţiile de recrutare, plasare, angajare şi desfăşurare a activităţii de muncă, la avansarea în carieră, la condiţiile de sănătate şi securitate la locul de muncă.

În vederea realizării dreptului la muncă, persoanelor cu dizabilităţi li se oferă posibilitatea de a activa în cadrul oricărei întreprinderi, instituţii, organizaţii, inclusiv în cadrul întreprinderilor specializate, secţiilor şi sectoarelor specializate, dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege. Nu se admite concedierea persoanei care urmează cursuri de reabilitare medicală, profesională ori socială în instituţiile corespunzătoare, indiferent de perioada de aflare în aceste instituţii.

Persoanele cu dizabilităţi au acces liber la informaţiile privind ofertele de pe piaţa muncii şi au şanse egale în ocuparea locurilor de muncă.

Ce prevede legislaţia privitor la plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi?

Persoanele cu dizabilităţi se încadrează în muncă conform pregătirii lor profesionale şi a capacităţilor de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de dizabilitate şi conform recomandărilor conţinute în programul individual de reabilitare şi incluziune socială, emis de Consiliu sau structurile sale teritoriale. Angajarea se realizează în următoarele forme: la întreprinderi, instituţii şi organizaţii în condiţii obişnuite; la domiciliu; la întreprinderi specializate.
Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de încadrare a personalului au 20 de angajaţi şi mai mult, creează sau rezervă locuri de muncă şi angajează în muncă persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul total de salariaţi.

Totodată, angajatorii asigură evidenţa cererilor (a documentelor anexate la acestea) persoanelor cu dizabilităţi, care s-au adresat pentru a fi angajate în muncă, într-un registru separat de strictă evidenţă, care va conţine înscrisuri privind deciziile de angajare sau refuz, cauzele refuzului, contestaţiile etc. Angajatorii sînt obligaţi să informeze agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă despre:

a) locurile de muncă create şi/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi, în termen de 5 zile de la data la care au fost create/rezervate;

b) ocuparea de către persoanele cu dizabilităţi a locurilor de muncă care au fost create/rezervate, în termen de 3 zile de la data la care au fost ocupate.

Angajatorii care încalcă prevederile menţionate, pe parcursul unui an financiar, sînt sancţionaţi în conformitate cu Codul Contravenţional. Persoanele cu dizabilităţi angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate şi al produselor finite, precum şi de adaptare rezonabilă, după caz. Autorităţile administraţiei publice locale acordă facilităţi persoanelor cu dizabilităţi în practicarea muncii la domiciliu, precum şi în deschiderea unor întreprinderi individuale.

Au dreptul societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi să creeze întreprinderi specializate?

Societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi au dreptul să creeze întreprinderi specializate care angajează în muncă persoane cu dizabilităţi. Statul va subvenţiona parţial procurarea utilajului şi a materiei prime, crearea locurilor de muncă, de asemenea compensează parţial contribuţiile de asigurări sociale de stat achitate de către întreprinderile specializate ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova, Societăţii Orbilor din Republica Moldova şi Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova. Mijloacele financiare respective sînt aprobate anual prin legea bugetului de stat. Întreprinderile specializate se scutesc de impozite şi taxe conform legislaţiei în vigoare.

Care sînt obligaţiile angajatorilor privind plasarea în cîmpul muncii a persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă?

Conform recomandărilor Consiliului sau structurilor sale teritoriale, persoana cu dizabilităţi este plasată în cîmpul muncii la angajatorul în a cărui întreprindere aceasta şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă. Angajatorul este obligat să repartizeze locurile de muncă disponibile ori să creeze locuri de muncă noi pentru a plasa în cîmpul muncii persoanele care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă, în urma unui accident de muncă sau care au contactat o boală profesională, în urma căreia au fost recunoscute drept persoane cu dizabilităţi. În cazul în care lipsesc condiţiile pentru continuarea activităţii de muncă a persoanelor care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă la acelaşi angajator, plasarea lor în cîmpul muncii se realizează prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi.

Salariaţilor cărora li s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale li se plăteşte, din contul întreprinderii/instituţiei care poartă vina, despăgubiri şi indemnizaţii unice în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Care este durata timpului de muncă şi durata concediilor anuale pentru persoanele cu dizabilităţi?

Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, în cazul în care ele nu beneficiază de facilităţi mai mari, se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă, de 30 de ore pe săptămînă, cuantumul retribuirii muncii fiind egal cu cel stabilit pentru salariaţii cu durata normală a timpului de muncă. Munca suplimentară, munca în zilele de repaus săptămînal şi munca pe timp de noapte prestate de către persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate se permit doar cu consimţămîntul persoanelor în cauză, dacă aceste munci nu le sînt contraindicate de medici.

Concediile persoanelor cu dizabilităţi severe angajate în cîmpul muncii, în cazul în care acestea nu beneficiază de facilităţi mai mari, se stabilesc anual, cu o durată de 40 de zile calendaristice, iar pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate – un concediu anual cu o durată de 32 de zile calendaristice. La solicitarea persoanei cu dizabilităţi, angajatorul îi poate acorda un concediu suplimentar fără plată cu o durată de pînă la 60 de zile calendaristice.

Autor: Iana TALMACI

Recenzat: Nicolai ROMANDAŞ, dr. prof. universitar