DIN AGENDA PARLAMENTULUI (5 decembrie 2019)

Parlamentul a susținut legalizarea activității și a regimului fiscal în domeniul achizițiilor producției agricole din horticultură și fitotehnie și a obiectelor regnului vegetal, în special a nucilor, precum și simplificarea procedurii de achiziție a acestora de la populație.

Pentru a realiza inițiativa respectivă au fost votate, în prima lectură, modificări la unele acte legislative, inclusiv la Codul Fiscal, Legea privind sistemul public de asigurări sociale, Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător și altele.

Proiectul stabilește sfera aplicării, subiectul impunerii, metode de evidență și aplicare a acestora, obiectul impunerii, cota de impozit, evidența subiectului.

Potrivit modificărilor, subiecți ai impunerii sînt persoanele fizice rezidente care colectează produse agricole și obiecte ale regnului vegetal de la alte persoane fizice, în scopul comercializării ulterioare a acestora către agenți economici, valoarea de comercializare a cărora nu va depăși suma de 1,2 mil. de lei pe parcursul anului calendaristic.

Agentul economic care va achiziția de la subiecții menționați produsele agricole din horticultură și fitotehnie și a obiectelor regnului vegetal va reține în final la sursa de plată un impozit în mărimea de 5% din plățile efectuate în folosul subiectului. Asupra subiectului nu se vor extinde cerinţele privind prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiilor de casă şi a decontărilor.

De asemenea, proiectul prevede ca subiectul, care desfășoară activitatea de colectare a produselor agricole și a obiectului regnului vegetal, să fie în mod obligatoriu inclus în sistemul de asigurări sociale și în sistemul de asigurări medicale.

De asemenea, se propune ca la achiziția producției agricole de la populație, cantitatea totală și locul colectării a producției se va documenta zilnic în baza unui act/borderou de către achiziționar - subiectul impunerii. Procurarea produselor de la achiziționar de către agentul economic se va realiza în baza unui act de achiziții, forma şi aplicarea acestuia, metode de evidenţă, modalitatea de documentare, potrivit proiectului, urmînd a fi stabilite de Ministerul Finanțelor.

În vederea confirmării originii preferențiale a mărfurilor destinate exportului, acest document va conține premise cu referire la Declarație pe proprie răspundere a achiziționarului precum că produse agricole și obiecte regnului vegetal, procurate de la populație, au fost recoltate pe teritoriul Republicii Moldova.

Deputații vor comasa proiectul cu cel privind politica bugetar-fiscală și vamală care a înglobat în întregime prevederile respective.

***

Parlamentul a aprobat modificarea Legii privind finanțele publice locale, votînd în prima lectură două proiecte de modificare a acesteia.

Primul proiect propune modificarea mărimii defalcărilor de la impozitul pe venit al persoanelor fizice pentru bugetele satelor (comunelor) – pînă la 100% și orașelor (municipiilor) - pînă la 50%, precum și o nouă sursă de formate a bugetelor locale - defalcări de la impozitul pe venitul persoanelor juridice, în volum de 50% din volumul colectat.

Tot astăzi deputații au votat un proiect de alternativă pentru modificarea Legii privind finanțele publice locale.

Acesta prevede că defalcările în bugetele locale de la impozitul pe venit al persoanelor fizice să se efectueze conform locului de domiciliu al acestora. O altă prevedere rezidă în atribuirea a 50 la sută din veniturile colectate din impozitul pe venit al persoanelor juridice în calitate de defalcări pentru bugetele locale.

Cele două proiecte au fost comasate avînd în vedere că ambele vizează modificarea și/sau completarea mai multor acte din aceeași lege. Scopul proiectelor este fortificarea autonomiei financiare a autorităților publice locale prin creșterea veniturilor în bugetele acestora.

***

Parlamentul a votat astăzi, în lectura finală, ratificarea Declarației Comune referitor la instituirea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre Republica Moldova și Turcia.

Acesta va fi coprezidat de către Guvernul Republicii Moldova și Președintele Turciei. Consiliul va stabili strategia dezvoltării relațiilor în domeniile politic, militar, de securitate, economic, comercial, energetic, transporturi, agricultură, turism, sănătate, cultură, știință și umanitar. Reuniunile Consiliului se vor desfășura cel puțin o dată la doi ani, alternativ în Republica Moldova și Turcia. În cadrul Consiliului va fi instituit Grupul comun de planificare strategică, coprezidat de miniștrii afacerilor externe din cele două țări.

Documentul va contribui la aprofundarea și diversificarea cooperării cu Turcia, impulsionarea relațiilor economice, dezvoltarea cooperării regionale și internaționale, precum și ridicarea relațiilor moldo-turce la nivel de parteneriat strategic.

Declarația se înscrie în planul general de dezvoltare a relațiilor bilaterale cu Republica Turcia, nu contravine legislației naționale și nu afectează drepturile și obligațiile asumate de țara noastră în conformitate cu alte instrumente internaționale la care Moldova este parte.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost stabilite la 3 februarie 1992.

***

Deputatul Constantin Botnari și-a depus mandatul de parlamentar. Legislativul, în ședința plenară de astăzi, a luat act de cererea de demisie a deputatului.

Cu votul majorității deputaților, Parlamentul a declarat vacant un mandat de deputat în Parlament care aparține Partidului Democrat din Republica Moldova.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM