Dacă te-ai gîndit vreodată ce se poate întîmpla cu averea celui mai bogat om din lume, trebuie să afli povestea dinastiei Nizam din Hyderabad. Atenţie, însă: nu este una cu final fericit.

Anul 1937. Cel mai bogat om de pe planetă avea 200 de miliarde de dolari. Pînă în prezent, nepotul său a pierdut aproape tot, s-a mutat într-un apartament închiriat şi îşi doreşte ca lumea să îl ştie doar ca pe un fermier boem. Este vorba despre destinul dinastiei Asaf Jah, din fostul stat Hyderabad – sau cum nici averea şi nici titlul nu mai au importanţă la un moment dat.

Osman Ali Khan Nizam al VII-lea a fost cel mai bogat om din toate timpurile. Atît de bogat, încît la un moment dat nu se mai putea face distincţia între legendele ţesute în jurul lui şi tabieturile într-adevăr ieşite din comun pe care şi le permitea. Cum era de aşteptat, acest stil de viaţă a atras nu doar articole nenumărate în presă, ci şi cîteva cărţi. Scriitori precum John Zubrzycki au dedicat mult timp pentru a afla ce s-a întîmplat mai exact cu această familie.

În volumul Last Nizam, Zubrzycki descrie toată povestea dinastiei din Hyderabad. Şi nu fiindcă opulenţa ar fi în general un subiect nemaipomenit, ci pentru drumul scurt şi sigur către dispariţie pe care l-au avut aceşti bani. Mai precis, de la Nizam al VII-lea la moştenitorul său, Nizam al VIII-lea.

Antagonic, primul dintre ei cumpăra cele mai scumpe maşini din lume pentru colecţia personală, iar cel de-al doilea îşi dorea sa repare orice maşină stricată pe care o găsea. Comună pentru ei era însă doar pasiunea.

Cine erau aceşti oameni şi ce zonă a lumii au influenţat ei?

Ei bine, Nizam e titlul oferit dinastiei Asaf Jah, care a condus Hyderabad din 1719 pînă în 1948, atunci cînd India şi-a cîştigat independenţa. Situată în sudul Indiei, această zonă avea dimensiunea Franţei, economia Belgiei şi o bogăţie dificil de comparat cu a altor ţări. Industria puternică şi sistemul bancar bine pus la punct au transformat Hyderabadul într-o oază în care oricine şi-ar fi dorit să trăiască. Era singurul stat din India Britanică ce avea dreptul tipăririi propriei bancnote. În ciuda relaţiei bune cu Marea Britanie, care considera Hyderabad stat prieten, valul de schimbări din India a atins şi preţioasa ţară în 1947.

După cîştigarea independenţei, toate statele din India au avut dreptul să îşi negocieze viitorul fie cu India, fie cu Pakistanul. Deloc surprinzător pentru liderul din Hyderabad, acesta s-a opus ambelor propuneri. Îşi dorea independenţa mai mult decît vreo relaţie diplomatică prolifică, aşa că a încercat pe diferite căi să obţină ce credea el că e mai bine pentru cele 16 milioane de locuitori din teritoriul său. Guvernul britanic nu a fost însă de acord, nici oficialii indieni nu au fost receptivi la ambiţia liderului, aşa că, în septembrie 1948, armata a luat cu asalt Hyderabadul şi l-a anexat Indiei, prin ceea ce s-a numit Operaţiunea Polo.

Cum trăiau miliardarii

Din acest moment, măreţia Hyderabadului începe să se diminueze, iar adevărata poveste despre pierderea banilor să se contureze. Amploarea evenimentelor ar fi greu de înţeles fără a-l plasa pe marele conducator într-un context. Osman Ali Khan sau Nizam al VII-lea a fost cel mai bogat om al tuturor timpurilor. În 1937, revista Time estima averea acestuia la 210 miliarde de dolari, ceea ce în prezent ar însemna de patru ori mai mult decît deţine Bill Gates. Un conducător excentric, devotat religiei islamice şi cheltuielilor bizare.

A fost primul maharajah cu titlul de „Înălţimea sa Exaltată“, primit în semn de recunoştinţă de la guvernul britanic după ce a oferit un ajutor financiar considerabil în Primul Război Mondial. A surprins întotdeauna prin acţiunile sale, fără să îşi propună ceva ieşit din comun. Un lider egocentrist tipic probabil că s-ar fi pierdut în investiţii care să îi confirme statutul şi ar fi folosit miliardele de dolari pentru un trai de răsfăţ. Nu şi Nizam al VII-lea, care, pe de o parte, cumpăra cele mai scumpe lucruri, iar pe de alta, era mai zgîrcit decît cel mai sărac angajat al său.

Cu ce excentricităţi se distra cel mai bogat om din lume

Se spune despre colecţia sa de bijuterii că ar fi putut fi folosită ca pavaj pentru Piccadilly Circus sau că ar fi umplut un bazin olimpic. În această colecţie intră şi vestitul diamant Jacob de 185 de carate, pe care îl păstra învelit în ziare vechi, departe de tentaţia hoţilor, într-un banal sertar. (În 1995, Jacob a fost obţinut de guvernul indian şi estimat la 13 milioane USD.) Toate nestematele valorau aproximativ 400 de milioane USD. Şi verbul este folosit la timpul trecut pentru că toate au fost vîndute, de-a lungul vremii, pentru a acoperi datorii. Aproape toate s-au pierdut pînă în prezent, valoarea lor fiind folosită în scopul întreţinerii palatelor.

Maşinile formau o altă categorie a colecţiei regale, o parte dintre ele fiind păstrate şi de nepotul său. Garajul său, care astăzi ar putea trece uşor drept un showroom auto exclusivist, conţinea aproximativ 400 de autoturisme, inclusiv modele unicat de Rolls Royce. Preferatele sale erau acoperite cu fildeş şi nu cu vopsea, avînd structura de rezistenţă din aur.

Cum arăta cel mai bogat om din lume şi ce ciudăţenii îl făceau special

Şi, dacă vi-l închipuiaţi ca pe un nobil cu activităţi selecte şi infăţişare demnă de statutul său, este timpul să vă ştergeţi din minte această imagine. Era un bărbat scund, capricios, despre care se crede că a purtat timp de 35 de ani acelaşi fes şi a cărui ţinută preferată era pijamaua sa din bumbac, ponosită şi plictisitoare. Mînca din aceeaşi farfurie tocită, pe o saltea din camera sa. Deşi avea un venit anual de 500 de milioane de dolari, refolosea mucuri de ţigară şi îşi alegea cele mai ieftine haine. Toate acestea se pare că i-au construit totuşi şarmul necesar cu care să lase însărcinate 86 de femei şi să aibă peste 100 de copii nelegitimi.

Mai mult decît atît, Osman Ali Khan nu a lăsat moştenire Indiei doar construcţii şi legende, ci şi o colecţie impresionantă de fotografii pornografice, capturate de camere ascunse în încăperile unde îşi caza musafirii şi, mai ales, musafirele. Ar părea că toate aceste feţe ale sale nu se pot conjuga cu valorile pe care membrii dinastiei Nizam le patronau, legate de artă, cultură sau economie înfloritoare, însă Înălţimea Sa a lăsat în urmă şi multe lucruri bune. Printre acestea se numără şi Banca Naţională a Hyderabadului sau cîteva palate impresionante.

Cea mai mare gafă acoperită de intenţii bune: cum au început să se piardă banii

Talentul său de a face din bani o poveste fascinantă nu s-a rezumat la achiziţii. A reuşit să intrige mulţi curioşi atît înainte, cît şi după moarte. În 1948, atunci cînd simţea că statul său se află în pericol, a depozitat un milion de lire într-un cont din WestMinster Bank din Londra. Problema era că, la momentul respectiv, el trebuia să decidă soarta ţării sale şi să se alăture Indiei sau Pakistanului. Cea de-a doua variantă părea mai atractivă, însă existau totuşi suficiente obstacole cît să îl facă mai precaut. Acestea erau în primul rînd legate de religia locuitorilor fiecărui stat. În timp ce presiunea creştea, Nizam i-a încredinţat ministrului său de Finanţe, Moin Nawaz, responsabilitatea de a se ocupa de milionul de lire.

În 1948 însă, după ce armata indiană a invadat Hyderabadul, contul a fost blocat. Au existat numeroase încercări de a recupera banii, mai ales în perioada în care datoriile familiei regale se înmulţeau de la zi la zi. Odată cu datoriile, zilnic apăreau tot mai mulţi moştenitori, fiecare cerînd o parte din averea imensă. Doar că atributul „imens“ începea să se transforme, treptat, în... inexistent. Bucătăriile regelui hrăneau zilnic aproximativ 2.000 de oameni, iar toate restaurantele din apropiere erau aprovizionate în secret de Nizam al VII-lea. În ciuda obiceiurilor sale bizare, conducătorul Hyderabadului nu a putut fi niciodată acuzat de lipsă de generozitate. Poporul său era unic. Iar el trebuia să îl ajute în permanenţă să îşi păstreze această calitate.

După moartea lui Nizam al VII-lea, cele 200 de miliarde de dolari chiar au început să se piardă, iar personajul principal în această dramă devenea moştenitorul tronului, nepotul lui Osman Khan, Asaf Jah. Nimeni nu îl poate blama direct de distrugerea averii, însă a fost considerat mai nepăsător faţă de statutul pe care îl avea decît predecesorul lui. Asaf Jah Nizam al VIII-lea este nepotul lui Osman Khan, născut pe 6 octombrie 1933, în Franţa. Acela care avea şansa de a fi cel mai bogat om din Univers a fost încoronat în 1967, obiceiul regal sărind o generaţie din cauza relaţiei proaste pe care tatăl său a avut-o cu Nizam al VII-lea. Se spunea că regele a avut o afecţiune specială pentru Jah, de aceea nu l-a încoronat pe tatăl său sau pe fratele mai mic. În realitate însă, actualul prinţ nu îşi explică de unde a pornit această idee şi mărturiseşte că bunicul său i-a vorbit direct şi deschis doar de două ori. O dată cînd s-a interesat despre ce face mama sa, iar a doua oară cînd l-a întrebat dacă mai vrea mîncare.

Nepotul care a îngropat averea

Deşi amîndoi la fel de controversaţi, între bunic şi nepot nu au existat multe similitudini. Despre colecţia impresionantă de automobile, Asaf Jah spune că: „Am moştenit o curte plină de maşini. Am o viaţă întreagă de muncă“, referindu-se la hobby-ul său de a repara orice mecanism. Nizam al VIII-lea nu şi-a dorit titlul de „Înălţimea sa Exaltată“ atît de mult. Pentru el, viaţa departe de agitaţia regală, aşteptările poporului, ale presei şi ale curioşilor era mai importantă decît mîndria de a face parte din această dinastie. Opulenţa şi păstrarea aparenţelor nu au fost pe gustul lui, aşa că a ales un mod mai discret de a-şi trăi viaţa. „Aş fi putut să mă mut în Acapulco şi să îmi cumpăr un iaht, dar nu este stilul meu“, spunea ironic despre alegerile sale din viaţă.

Totuşi, indiferenţa aceasta faţă de titlul său l-a costat aproximativ 200 de miliarde de dolari, mai mult decît pe oricare nepăsător al lumii. Cum ar fi putut să salveze aceşti bani şi nu a făcut-o? Simplu, a trăit aşa cum a vrut el.

Moştenitorul a fost şcolit la Doon School, Harrow, la London School of Economics şi la Cambridge. Părinţii îi plănuiseră o carieră diplomatică, susţinută de o educaţie cît mai aleasă. A fost preferatul bunicului său, deşi stilurile lor nu erau deloc apropiate. Despre copilăria şi adolescenţa sa se spune că au fost tipice unui introvertit, care prefera studiul şi nu prietenii, să repare maşinile din curte şi nu să îşi roage tatăl să îi cumpere una nouă.

Alături de el erau în permanenţă mama sa, o gardă de corp şi un asistent medical. A suferit toată viaţa de diabet şi existau temeri că ar putea fi asasinat în orice clipă, aşadar o parte din tinereţea sa a fost dependent de aceste persoane. Mai tîrziu avea să spună despre garda sa de corp că este persoana pe care a admirat-o cel mai mult, avînd de învăţat numeroase lucruri interesante: „Garda mea de corp a fost un personaj de-a dreptul edwardian în atitudinea sa faţă de viaţă, iar acest aspect mi-a influenţat substanţial dezvoltarea“. Deşi bolnăvicios, excela în gimnastică, nataţie şi atletism, însă era total dezinteresat faţă de sporturile cele mai populare.

Era genul de tînăr lipsit de inteligenţă emoţională, dar care se descurca întotdeauna în situaţii teoretice. Probabil că acesta a fost unul dintre motivele pentru care el niciodată nu şi-a înţeles poporul. „Îmi place să cred că încă sînt popular printre oamenii mei“, încerca să se motiveze într-un interviu din perioada cînd încă nu părăsise Hyderabad. Posibilităţile de resuscitare financiară erau totuşi reduse.

Varianta cea mai simplă era să vîndă proprietăţile mult iubite de bunicul său, astfel încît datoriile să fie acoperite. Ceea ce a şi făcut, pentru o mare parte a timpului. Contul de un milion de lire deschis în 1947 era încă inaccesibil, practic el trebuia să se lupte cu aproximativ 400 de alţi presupuşi moştenitori care pretindeau dreptul de a folosi această sumă. Aşadar, Nizam al VIII-lea a continuat să consume averea familiei într-un stil propriu. O parte din bani mergeau către plătirea datoriilor, iar alta către educaţia sa.

După doar cinci ani de la încoronarea sa, Nizam al VIII-lea a renunţat la efortul de a trăi alături de oamenii pe care îi reprezenta şi şi-a căutat liniştea într-un loc diferit. S-a îndrăgostit de Perth, un oraş din Australia, de prima dată cînd l-a văzut. Brusc, totul părea mai calm, datoriile erau departe, iar australienii păreau a nu avea aşteptări de la el. Aşa că a hotărît imediat să se mute aici. A cumpărat un teren de o jumătate de milion de acri, pe care se afla o fermă de oi. Departe de aspectul palatului în care ar fi trăit în Hyderabad, ferma îi oferea totuşi confort şi fericire, spunea el.

Viaţa personală a moştenitorului

Dacă acasă ar fi folosit unul dintre Rolls Royce-urile bunicului, aici conducea şi repara tractoare, buldozere şi construia drumuri. Mariajul cu prinţesa Esra Birgin, prima soţie, a încetat, însă o va cunoaşte pe Helen Simmons, o australiancă alături de care a avut doi copii. Helen era secretara unui prieten, perechea perfectă pentru el în acea perioadă în care îşi dorea să scape de viaţa de prinţ. Pentru el, ea s-a convertit la islamism şi şi-a schimbat numele în Aysha. În timp ce prinţul evita petrecerile şi alte evenimente mondene, Helen le aprecia din ce în ce mai mult. Casa lor s-a transformat în gazda serilor luxoase, cu peste 200 de invitaţi. Helen era un organizator grijuliu pentru evenimentele cu temă arăbească şi mîncăruri exotice. Piscina era plină de crocodili, nu lipseau nici elefanţii, iar pentru ca preparatele la grătar să alunece mai bine pe gît, Helen a comandat 23 de sticle de Moët & Chandon. Atunci cînd Asaf Jah şi-a exprimat dezaprobarea în legătură cu acest fel de relaxare al doamnei sale, aceasta i-a răspuns: „Vreau să îmi trăiesc viaţa aşa cum îmi place, să mă bucur din plin de ea şi să nu mă îngrijoreze ce ar putea să spună lumea. A durat ceva pînă mi-am dat seama. Acesta a fost cel mai greu lucru.“

HIV şi poveşti de dragoste

În afară de întîmplarea cu pricina, John Zubrzycki mai povesteşte în cartea sa şi cum Helen era însoţită în permanenţă de un amic bisexual, recunoscut în acea regiune pentru compania pe care o oferea femeilor căsătorite. Această prietenie ar fi fost una absolut banală, însă lucrurile nu stăteau chiar aşa. Aparent familia perfectă, deznodămîntul avea să modifice această imagine. În 1987, Helen cunoaşte la o astfel de petrecere organizată de ea un anumit domn X, prieten comun cu cel menţionat mai sus şi al cărui nume nu a fost făcut public din motive juridice. Este sedusă de el, iar cîteva luni mai tărziu, amîndoi sînt diagnosticaţi cu HIV. În 1989, prinţesa moare. Asaf Jah avea să spună că i-a iertat într-un final pe amîndoi, iar ceea ce a fost cu adevărat trist nu era modul în care fosta sa soţie luase boala, ci faptul că a murit infectată cu un virus incurabil. Întîmplarea nefericită l-a făcut să fie şi mai introvertit, mai sceptic în legătură cu oamenii din jurul lui. Se retrage în Murchison Station, unde încearcă să îşi găsească liniştea.

Între timp, povestea despre averea sa începuse să devină tot mai captivantă. Datoriile creşteau, iar lichidităţile se diminuau. Pe lîngă zecile de presupuşi moştenitori care cereau în permanenţă bani, executorii bancari deveneau din ce în ce mai exigenţi. The Deccan Chronicle’s Khan spunea că viaţa prinţului era în permanenţă în pericol din cauza datoriilor sale. În Hyderabad, peste 800 de oameni intentaseră procese împotriva sa pentru diferite motive, iar autorităţile fiscale indiene erau întotdeauna pe urma sa. La început, acesta a fost sfătuit să stea cît mai departe de India, pentru că ar putea fi arestat. Alţi apropiaţi îi sugerau să se întoarcă şi să rezolve problemele, întrucît că executorii erau oricum pe urmele sale. Simplul fapt că avusese o moştenire imensă şi un titlu cu greu de menţinut l-au transformat într-un infractor. Însă unul nobil, care încerca să scape de facturi şi vizite oficiale fugind cu iahtul său.

După cîţiva ani de peripeţii legate de pierderea şi recuperarea mult iubitului iaht, despre care autorităţile spuneau fie că a fost adus în Australia în mod ilegal, fie că nu funcţionează cum trebuie, Asaf Jah a avut de confruntat şi alte nelămuriri. Cea mai scumpă monedă din lume îi aparţinea familiei sale, deşi originea ei fusese contestată în nenumărate rînduri. Se pare că, la un moment dat, această preţioasă monedă a dispărut, iar Asaf Jah era bănuit că ar fi dus-o departe de India. Pe de altă parte, procesele din jurul lui erau deja un lucru normal, iar discuţiile cu poliţia, indiană, australiană sau din alt loc, deveniseră ceva derizoriu. Ar fi imposibil să menţionăm toate vînzările sau încercările de afaceri menite să oprească acel colaps financiar, care se succedau într-un ritm rapid. Viaţa personală tindea să se refacă după moartea lui Helen.

 În 1990, o întîlneşte pe Manolya Onur: o fostă Miss Turcia de 35 de ani, pe care a cucerit-o la o petrecere. Turcoaica povesteşte cum nu şi-a putut închipui că acel bărbat mustăcios, îmbrăcat sărăcăcios şi cu privire pierdută ar putea fi un prinţ. Nu l-a crezut nici măcar atunci cînd el i-a spus foarte relaxat că o clădire importantă din apropierea lor, Star Palace, aparţinuse bunicului său. Îl considera un visător cu replici bune. Despre ea, cei de la Chronicle au scris că l-ar fi părăsit la cîteva săptămîni după căsătorie, din cauză că Asaf Jah ar fi avut o boală incurabilă. Mai tîrziu, respectivii au revenit, spunînd că Manolya s-ar fi întors la el şi că trăiesc fericiţi. Avocaţii prinţului au acuzat editorii că ar fi iniţiat o campaniei de discreditare împotriva lui Nizam al VIII-lea. Printre cele scrise, era şi ideea că are SIDA şi că e pe moarte.

„Este vînat de creditorii săi şi de Interpol. Abia se mişcă din ferma sa din Australia şi, atunci cînd o face, se comportă ca un infractor. Pentru a spori misterul, Nizam distruge moştenirea naţională cumpărînd obiecte nefolositoare“. Avocaţii, după cum scrie Zubrzycki în cartea sa, au considerat rău intenţionate aceste afirmaţii. De fapt, prinţul avea o stare bună de sănătate şi tocmai ce începuse restaurarea unei clădiri vechi de 250 de ani.

Căsnicia cu frumoasa turcoaică a durat pînă în ‘96, atunci cînd au divorţat, iar Asaf Jah a vîndut tot ce avea în Australia şi s-a mutat în Turcia. De atunci, nu s-a mai întors niciodată în locul în care a petrecut atîta timp, iar ferma şi toată munca lui au fost pierdute cît ai spune Nizam. Ultima lui soţie a fost tot o turcoaică, Jameela Boularous, cu care a avut un copil. Moştenitorii lui Asaf Jah Nizam al VIII-lea sînt deci în număr de şase, însă nu se ştie dacă vreunul dintre ei îşi doreşte cu ardoare să ducă mai departe titlul. Unul dintre ei lucrează la Hollywood cu nume celebre din lumea cinematografiei. În prezent, Asaf Jah locuieşte într-un apartament închiriat de două camere din Istanbul şi arată mai bătrîn decît este. Diabetul i-a furat energia, însă nu şi calmul. Zubrzycki povesteşte în cartea sa despre întîlnirea cu prinţul moştenitor al Nizamului.

Deşi bolnăvicios, nu ezita să fumeze, replicînd cu sarcasm că, dacă bunicul său consuma 11 grame de opium în fiecare zi şi a trăit pînă la 80 de ani, atunci şi el îşi poarte permite un viciu. În ciuda ironiei despre predecesorul său, Asaf Jah îşi exprimă discret şi rar respectul pentru dinastia sa. Atunci cînd The Times a publicat un material în care îl descria pe Nizam al VII-lea într-un mod defăimător, consideră el, i-a scris o scrisoare editorului şi i-a cerut explicaţii cu privire la exprimarea sa. În articol, acesta era prezentat ca un om amărît care „se plimba fără ţintă prin palatul său, cu un fes ponosit şi se îngrijora pentru costurile de întreţinere ale celor trei soţii, 42 de concubine, 200 de copii, 300 de servitori şi pentru armata privată“. Jah s-a arătat afectat de afirmaţia conform căreia bunicul său se plimba fără ţintă prin palat doar pentru că era bătrîn şi bolnav, răspunzînd că grija pe care a purtat-o poporului său este una demnă de respectat.

În definitiv, a spus el, Nizam al VII-lea a fost mîndru de tot ce a făcut pentru ţara sa, iar singurele explicaţii vor fi date lui Dumnezeu. Între cei doi, comune au fost excentricităţile. Deşi manifestate diferit, ambii au avut talentul de a cheltui averea în mod rapid. Întrebarea „Cine a fost de vină pentru pierderea celor 200 de miliarde de dolari?“ nu are un răspuns concret.

Pe de o parte, Nizam al VII-lea pierdea foarte mulţi bani în acţiuni caritabile neînţelese. La un moment dat, în ziare au apărut anunţuri prin care Înălţimea Sa se oferea să adopte diferiţi tineri pe care mai apoi să îi ajute. Cei aproximativ 14.000 de angajaţi din casa regală cheltuiau mai mult decît produceau, după cum spuneau criticii lui. Moştenitorii au reprezentat o altă sursă de nelinişte financiară. Numărul lor imens însemna o împărţire tot mai complicată a averii. Din acest motiv, multe procese importante au fost îngreunate. La fel s-a întîmplat şi în cazul faimosului cont de 1 milion de lire din banca din Londra.

De-a lungul timpului, pretinşi moştenitori au încercat să „dezgheţe“ contul, însă fără succes. Chiar şi în prezent, aceşti bani se află în bancă şi nu se ştie dacă vor fi retraşi vreodată de acolo, iar Asaf Jah şi-a pierdut energia şi speranţa de a mai lupta pentru ei. La momentul actual, valoarea lor ar depăşi 30 de milioane de lire. Vina lui Nizam al VIII-lea ar putea fi aceea că indiferenţa lui faţă de problemele reale ale poporului său a fost prea mare, spun unii.

Firea sa introvertită nu a fost una propice salvării ţării, iar relaţia şubredă cu guvernul indian se pare că a afectat întreaga dinastie. Singurul membru al familiei regale care încă mai luptă pentru a salva ceva este tocmai prima soţie a lui Asaf Jah, prinţesa Esra, care a restaurat un palat ce a aparţinut familiei sale, a transformat Falaknuma Palace într-un hotel exclusivist şi are diferite proiecte de salvare a fostelor proprietăţi. În timp ce ne întrebăm cine a fost vinovat din punct de vedere economic sau politic de prăbuşirea moştenirii la care cei mai mulţi dintre noi nici nu îndrăznim a visa, răspunsul cel mai simplu vine de la o legendă.

Se spune că primul Nizam era într-o călătorie în care a întîlnit un fachir. Acesta din urmă l-a invitat la masă, iar generalul a mîncat şapte pîini. După ce s-a oprit, fachirul i-a prezis că familia sa va domni în Hyderabad timp de şapte generaţii. Ironic sau nu, Asaf Jah este a opta generaţie şi, în acelaşi timp, cel sub care averea s-a topit cu o viteză greu de înţeles. Acesta să fie, oare, răspunsul la întrebarea „Cum să pierzi două miliarde de dolari?“!? Un cadou oarecare Falakanuma este un palat construit în 1890, care a aparţinut dinastiei Nizam.

Momentan, este un hotel exclusivist, totodată considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din India de către turiştii străini. Numele său se traduce prin „oglinda cerului“, iar designul e unul impresionant. Clădirea a fost construită în nouă ani, de un arhitect englez, la comanda unuia dintre prinţii Nizam, mai exact Nawab Vikar-ul- Umra. Arhitectul a folosit marmură italiană pe o suprafaţă de 939.712 de metri pătraţi, iar planul palatului este în formă de scorpion. Falaknuma are 220 de dormitoare, 22 de holuri spaţioase şi un living în care pot lua masa 100 de persoane.

A fost construit de primul ministru al Hyderabadului, Amir e Paigah Sir Vicar Ul Umra. Acesta l-a folosit drept reşedinţă personală o perioadă, pînă cînd i l-a oferit celui de-al şaselea prinţ din dinastia Nizam. Motivul acestui cadou bizar a fost unul întemeiat însă. Cum cheltuielile pentru ridicarea acestuia au fost însemnate, primul ministru a împrumutat bani de la prinţ. Mai tîrziu, şi-a dat seama că nu-i poate restitui întreaga sumă, aşa că i-a oferit Falaknuma. De atunci, palatul se află în proprietatea familiei Nizam. A fost restaurat în 2010 de prinţesa Esra.

Anca ŢENEA