COMUNICAT DE PRESA PDM

PDM a luat act de noua ieșire publică a liderului interimar al PLDM, Valeriu Streleț, ieșirea e nouă, dar justificările sînt vechi, aceleași pretexte ridicole pentru a explica incapacitatea de a se aduna și refuzul de a veni la o discuție matură și responsabilă cu celelalte partide pro-europene.

Condițiile pe care le-a enunțat astăzi Valeriu Strelet nu sînt altceva decît încercări de a acoperi o altă realitate, faptul că cei din PLDM nu sînt capabili să-și depășească emoțiile și să vină la discuții. Și noi avem multe să cerem PLDM, în numele oamenilor, în primul rînd să întoarcă cetățenilor miliardul furat de la BEM, apoi să scoată din captivitate institutii vitale ale statului, cum ar fi Serviciul Vamal și Inspectoratul Fiscal de Stat, instituții despre care avem toate motivele să credem că întrețin și în acest moment scheme corupționale și politice, care favorizeaza inclusiv reprezentanți din conducerea PLDM . Noi însă considerăm că astfel de lucruri trebuie discutate bărbătește, cu maturitate politică, nu prin ieșiri de cîteva minute în fața presei. Daca cei din PLDM vor să afle poziția PDM față de cerințele pe care le-au anunțat, să vină la dialog și să nu se mai ascundă după acțiuni populiste.

Considerăm declarația de astăzi a liderului interimar al PLDM ca fiind o "perdea de fum" care să acopere atitudinea iresponsabilă a acestui partid și vina directă pentru blocajul în care se află țara din cauza neparticipării la negocieri. PLDM a avut oricînd posibilitatea să vină în aceste săptămîni și să-și spună doleanțele în cadrul unor întîlniri politice, acolo ar fi aflat opinia noastră și a colegilor din celelalte partide pro europene, dar nu a făcut-o, a preferat să se limiteze la atacuri prin intermediul presei.

PDM și-a manifestat în mod repetat deschiderea de a se întîlni oricînd și în orice format cu partidele pro europene, singurul care a refuzat orice fel de discuție fiind PLDM. ‎Noi am considerat însă că este nevoie să le acordăm suficient timp să treacă valul de emoții și să se ajunga la o atitudine responsabilă. Astăzi sîntem în situația să constatăm că PLDM se menține pe aceeași poziție de a refuza dialogul.

Partidul Democrat din Moldova reiterează necesitatea stringentă de a forma o majoritate parlamentară şi un Guvern pro-european, împreună cu cei care doresc cu adevărat ca Republica Moldova să meargă înainte pe drumul său spre dezvoltare.

PDM a fost şi va fi de acord cu toate condiţiile menite să asigure dezvoltarea democratică a statului, măsuri pe care noi le-am propus şi le-am prezentat public sub forma unor priorităţi, în cadrul negocierilor politice cu celelalte partide pro-europene, care au avut bunăvoinţa, spre deosebire de PLDM, de a participa la discuţii.

Socialmai mult