CODUL BUNELOR MANIERE (3)

Învaţă cum să bei cînd eşti în societate să nu te faci de rîs

E greu de conceput o masă rafinată fără băuturi pe măsură, alese de către un cunoscător. Alegerea băuturii potrivite fiecărui fel e o adevărată artă. Este domeniul stăpînei casei, care, dacă nu se pricepe, trebuie să se lase condus de un specialist - un prieten sau un negustor de încredere.

Băuturile aperitive se servesc întotdeauna la masă şi de preferinţă nu în sufragerie. Rolul lor este să deschidă apetitul. E bine ca sortimentul să fie cît mai variat: votcă, gin, rom alb, whisky, vermut, campari (dar nu vişinată şi nici coniac). Ţuica este, în principiu, tot un aperitiv, dar obiceiul pămîntului cere ca ea să fie băută la masă (însoţită de brînza telemea, ceapă verde şi măsline), astfel că o veţi regăsi la antreuri. După stilul occidental, înainte de masă se pot bea şi cocteiluri (gin cu apă tonică, suc de roşii sau de fructe cu votcă, vermut) pe care, de regulă, fiecare şi le prepară după gust.

Vinurile pot fi seci, demiseci şi dulci. Primele sînt vinuri de masă şi conţin o cantitate mică de zahăr. Odată deschise, fermentează rapid şi se acresc.

Vinul roze se obţine dintr-un amestec de struguri albi şi roşii, este sec sau demisec şi poate înlocui atît vinul roşu, cît şi pe cel alb (la friptură, respectiv la peşte). Un vin spumant sec se poate bea oricînd şi chiar la orice fel de mîncare (cu excepţia supelor şi ciorbelor).

Vermutul se obţine şi el din vin, la care se adaugă anumite plante. Vermutul poate fi sec, dulce-amărui şi dulce, roşu sau alb. Se oferă la începutul mesei, pentru a deschide pofta de mîncare. Cel sec (amar) poate fi băut ca digestiv, la sfîrşitul mesei.

Ginul este tot o băutură tare, obţinută din cereale şi parfumată natural cu boabe de ienupăr. Se poate bea diluat cu apă tonică, adăugîndu-i-se o felie de lămîie şi 1-2 cuburi de gheaţă, scrie Aurelia Marinescu în cartea sa "Codul bunelor maniere astăzi".

Temperatura băuturilor

  • Aperitivele se servesc la temperatura pivniţei ( 10-12 grade Celsius).
  • Vinurile roşii vor fi servite la temperatura pivniţei dacă sînt uşoare şi la temperatura camerei dacă sînt mai tari. Ultimele trebuie încălzite treptat, nu brutal. Nu le aşezăm lîngă o sursă de căldură, deoarece riscăm să se altereze, ci le aducem în cameră cu cel puţin o jumătate de zi mai devreme. La vinurile tămîioase se deschide dopul în perioada încălzirii la temperatura camerei, oxidarea adăugînd un parfum plăcut buchetului natural. 
  • Berea nu va fi oferită la o reuniune festivă. Se serveşte foarte rece, în pahare mari fără picior sau în halbe
  • Ţuica de fructe cu sîmbure este servită rece. Rachiul din vin, coniacul şi diferitele brandy-uri sînt servite la temperatura încăperii, la fel ţuica de cereale de tip whisky.
  • Lichiorurile şi vinurile foarte dulci se servesc la temperatura camerei, într-un pahar special, mai mic şi mai scurt.
  • Şampania se ţine într-o găleată cu gheaţă. Dopul se scoate la masă cu grijă, lăsînd să iasă puţin gazul pentru a nu se face din această operaţie o scenă de comedie şi a nu fi siliţi să zugrăvim după petrecere.
  • Cu excepţia apei, cu care ne servim singuri, după voie, băuturile (tării şi vinuri) sînt servite de bărbaţi. Doamnele trebuie să se abţină de la a-şi turna singure şi, am ales, de la tentativele de a ajunge la o sticlă aşezată departe de ele.
  • O ultimă observaţie: NU SE AMESTECĂ VINUL CU APĂ! Ambele sînt băuturi preţioase. Ele sînt puse în valoare cînd le bem separat. Există obiceiul de a se bea şpriţ. Vă recomandăm să o faceţi numai în familie. (va urma)