PROSTITUAREA INTELECTUALILOR ÎN COMUNISM-SOCIALISM

Rarele excepții sunt epurate din memoria colectivă de culpabilii majoritari

Autor: Mihai CONȚIU

Comunismul sau comunism-socialismul cum a fost și în România a fost și continuă să fie cea mai cruntă sclavie născocită de către omul modern. În Țările democrate, intelectualul, savantul și creatorul evoluează în paralel cu guvernările, cărora nici nu se pune problema, fie și prin absurd, să li se subordoneze sau ca performanțele lor să fie condiționate politic. Firește că și intelectualul din Occidentul democrat are propriile simpatii ori opțiuni politice atunci cînd merge să voteze, însă el, intelectualul, alege politicianul pe care să-l susțină. Politicianul occidental nu are absolut nici o pîrghie de control asupra unui intelectual influent. Pomenindu-i la întîmplare, Mark Twain, Rousseau, Herman Hesse, Hemingway, Faulkner, Svevo, Umberto Eco și mulți, mulți alții nu au avut nevoie de politicieni spre a se impune și nici de uniuni ale scriitorilor din Țările lor.

Au existat, firește, unele ”ieșiri din tipar”, mai cu seamă în perioada renascentistă italiană, atunci cînd o serie de pictori, sculptori ori muzicieni au avut nevoie de protecția binefăcătoare a unor dogi sau prinți, dar asta s-a întîmplat și în Viena și nu numai.

În Țările comuniste sau comunist-socialiste, însă, intelectualii au fost transformați în ”cap de locuitor”, iar ascensiunea lor publică nu se putea săvîrși decît în parametrii aprobați de către partidul unic. Intelectualul a devenit captivul politic al partidului unic de la guvernare, rolul lui fiind acela de a-l legitima. Într-o proporție covîrșitoare, aproape toți intelectualii au acceptat să se pună în slujba puterilor comuniste, să-și moduleze operele în tiparele ideologice aprobate de ideologii comuniști. Cei puțini care nu s-au subordonat au fost întemnițați, uciși sau marginalizați.

În România, culmile libertății de creație și deschiderea spre universalitate ale intelectualilor români au fost fixate în perioada irepetabilă dintre cele două războaie mondiale. Puțin știu, însă, că ”destrăbălatul” Rege Carol al II-lea a fost un fervent susținător al artelor. Anume în acea perioadă, România Regală a dat lumii pe Brâncuși, Eliade, Cioran, Ionesco, Enescu și mulți alții, din care nu poate să lipsească Henri Coandă, care și-a extins celebritatea inovatoare și mult timp după război.

După instaurarea comunismului în România sub amenințarea Armatei sovietice, marea majoritate a intelectualității românești formată în perioada interbelică, cea care nu a reușit să fugă din Țară, a murit în temnițele comuniste.

O parte însemnată a intelectualității românești afirmate în perioada interbelică a preferat subordonarea față de Partidul Comunist Român, modelîndu-și operele, iar aici mă refer la scriitori, istorici, pictori, actori etc., de așa manieră încît să corespundă normelor ideologice impuse de către comuniști. În rîndurile care urmează, mă voi referi doar la cîteva nume.

Unul dintre cele mai sonore nume care s-a vîndut comuniștilor total doar de dragul conservării unui confort material de adevărat boier a fost marele prozator Mihail Sadoveanu. Fost mason, fost regalist, fost… de toate, Sadoveanu a mers pînă acolo cu devotamentul față de comuniști și URSS încît, în calitate președinte al Adunării Deputaților, a semnat condamnări la moarte pentru țărani care nu s-au supus colectivizării. În acest context comunist, printre altele, a scris cărți ca Mitrea Cocor ori Lumina Vine de la Răsărit, primind și Premiul Lenin pentru Pace din partea URSS. Cu toate ticăloșiile lui umane, a rămas, totuși, un mare prozator.

A cedat în fața comunismului pînă și marele George Călinescu, criticul și prozatorul absolut al literaturii române. Un caz aparte, pentru mine, este cunoscutul actor Radu Beligan. L-am văzut în numeroase piese de teatru. L-am considerat întotdeauna un intelectual erudit, dar nu și un actor pe măsură. Pe lîngă funcțiile de director al Teatrului de Comedie și mai apoi al Teatrului Național din București, Beligan a fost și deputat în Marea Adunare Națională, un fel de Parlament al lui Ceaușescu. I-am înțeles slugărnicia față de comunism în contextul în care credeam că și-a vîndut sufletul de dragul supraviețuirii teatrului românesc, iar valoarea și prestigiul național și internațional ale pieselor montate la Teatrul de Comedie și Naționalul bucureștean sunt o mărturie indiscutabilă.

În naivitatea mea, nu l-am crezut inițial pe un mare regizor român care-mi spunea, în 1990, că Beligan este un lingău înnăscut. Ulterior, aveam să mă conving că avea dreptate. După 1990, fiind ”marele Beligan”, lui absolut nici o putere politică nu-i putea face nimic. Cu toate acestea, Beligan a preferat să se subordoneze politic criminalului Ion Iliescu.

În consecința celor amintite despre scriitori, dacă nu ar fi existat teroarea comunist-socialistă a lui Ceaușescu, nu-i greu să-mi imaginez ce alte opere literare ne-ar fi oferit scriitori ca Fănuș Neagu, Alexandru Ivasiuc, Mircea Horia Simionescu, D. R. Popescu, Ion Băieșu, Dan Deșliu, Marin Preda, Nicolae Breban, Ion Lăncrănjan, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu (cu precizarea că ultimii doi, care au fost extrem de talentați, și-au subordonat întreaga operă literară ”cerințelor sociale ale comunismului”) și mulți alții…!

Pe unii dintre cei nominalizați i-am cunoscut personal și am avut discuții interminabile cu ei, aflînd astfel ce ar fi vrut să scrie dar nu au făcut-o din pricina cenzurii comuniste.

Printre toți aceștia, însă, au fost și excepții poetice, iar aici mă refer la greu egalabilul Nichita Stănescu, care a fost înzestrat cu geniul ”ocolirii sistemului” printr-o creație unică.

În final, întreb retoric: vă dați seama cine ar fi fost acum Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu dacă nu ar fi existat comunismul și s-ar fi născut liberi? Comunismul este un blestem pe care un popor și-l cam merită și după ce a scăpat de el. O dovadă în acest sens este și nostalgia după el care mai ”tămîiază” astăzi România sub diferite forma pro-rusești de reprezentare, așa cum sunt AUR ori PSD. Comunismul anulează memoria individuală în favoarea celei colective, ucide libertatea de creație și, așa cum spuneam, transformă orice om, indiferent de valoarea lui, în ”cap de locuitor”. În RSS Moldovenească și Republica Moldova de acum a fost altfel?

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:37
02.05.24 - 13:34
09.05.24 - 17:17
03.05.24 - 12:37
02.05.24 - 13:32
04.05.24 - 13:23
03.05.24 - 12:22
09.05.24 - 17:15
10.05.24 - 11:40