Ce s-a întîmplat de fapt pe 28 Iunie 1914? Toată lumea ştie că Gavrilo Princip, stînd la colţul unei străzi pe unde a trecut maşina lui Franz Ferdinand, arhiducele Austro-Ungariei, l-a împuşcat pe acesta şi pe soţia sa Sofia, rănindu-i mortal, evenimentul fiind cauza imediată a izbucnirii primului război mondial. Nu se cunoaşte însă faptul că în aceeaşi zi Franz Ferdinand scăpase cu viaţă în urma unui prim atentat şi că doar printr-o foarte mare şansă a reuşit Princip să-l împuşte.

Ce s-a întîmplat aşadar la Sarajevo în acea zi a lui Iunie? Nimeni nu ştie exact cu certitudine. Cu toate acestea, mărturiile culese de poliţie, actele proceselor - ultimul avînd loc abia în 1952 – anchetele istoricilor şi jurnaliştilor ne permit să ne facem o idee mai clară asupra incidentului care a schimbat fundamental istoria.

Totul începe în 1913, la Viena, cînd moştenitorul tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand, se angajează să meargă anul următor, împreună cu soţia sa, să inspecteze trupele garnizoanei din Bosnia - Herţegovina. Sofiei i s-a permis, în ciuda etichetei imperiale specifice unei căsătorii morganatice, să apară alături de soţul ei, ceea ce a şi făcut pe 28 Iunie. Data aducea amintiri neplăcute arhiducelui, pentru că la 28 Iunie 1900, cu doar cîteva zile înaintea căsătoriei sale, se angajase să renunţe la tron în numele fiilor ce urmau să se nască din acea căsătorie morganatică. Aceeaşi zi reprezenta pentru sîrbii din Bosnia-Herţegovina, deveniţi supuşi ai imperiului în 1908, un alt simbol, cel al înfrîngerii în faţa Otomanilor în bătălia de la Kossovopolje şi al luptei pentru independenţă. Aflînd că arhiducele va veni la Sarajevo pe 28 Iunie, cîţiva sîrbi decid să-l asasineze. Dar cum să o facă?

În ziua de Duminică, 28 Iunie, Franz Ferdinand şi Sofia, sosiţi de la Viena cu trei zile înainte, au participat la slujba religioasă ţinută la capela hotelului unde erau cazaţi. După terminarea slujbei, cei doi s-au alăturat cortegiului. Complotiştii stabiliseră să se împartă în trei grupuri de-a lungul arterei principale a oraşului. Planul lor era simplu: cînd maşina arhiducelui ajungea în dreptul lor, să arunce bombele. Planul avea însă trei lacune. În primul rînd, una ce ţinea de conceperea lui: cu protecţia oficială oferită arhiducelui, putea fi destul de greu să reuşească să arunce o bombă, apoi – în cazul eşecului unei prime încercări, maşina sigur nu ar fi urmat ruta prestabilită pe care se aflau restul complotiştilor. Apoi, bombele obţinute de la Belgrad erau prea mari ca să poată fi ascunse în buzunar, iar mecanismul era foarte complicat, trebuind ca, odată aprinsă bomba, să aştepţi 10 secunde înainte de a o arunca, pentru că timpul de explozie era de 12 secunde. Pentru un atentat comis din mijlocul mulţimii şi în apropierea forţelor de ordine, planul necesita foarte mult sînge rece. O a treia lacună consta în faptul că toţi cei trei complotişti erau tineri: Vaso Cubrilovic avea 17 ani, iar Nedeljko Cabrinovic şi Gavrilo Princip 19. Deşi foarte hotărîţi, ei nu aveau experienţă, iar la momentul acţiunii fiecare trebuia să aibă tăria de caracter necesară pentru a face pasul ce separă intenţia de a ucide de actul propriu zis.

O bombă, un pistol şi cianura

Părăsind patiseria Vlanic, unde se întîlniseră în jurul orei, cu bombele ascunse sub haine, iar în buzunare cu un pistol şi o pastilă de cianură, cei trei tineri s-au despărţit şi fiecare şi-a ocupat poziţia prestabilită de-a lungul străzii, intrînd în vorbă cu ceilalţi oameni pentru a nu atrage atenţia asupra lor. Ei ştiau de la Danilo Ilic, care citise acest lucru în ziare, că Franz Ferdinand merge de obicei în a doua maşină a cortegiului. Problema era că acest cortegiu era deschis întotdeauna de o maşină de poliţie, iar complotiştii nu ştiau dacă arhiducele se afla în a doua sau a treia maşină.

Complotiştii îşi ocupă poziţiile şi aşteaptă sosirea cortegiului. Cînd acesta trece prin faţa primului dintre atentatori, Muhamed Mehemedbasic, nu se întîmplă nimic. Puţin mai în faţă, Cabrinovici şi-a luat precauţia de a scoate din timp siguranţa bombei, apoi întreabă un jandarm din apropiere în care dintre maşini se află arhiducele, acesta spunîndu-i că în cea de-a treia. Cînd aceasta ajunge în dreptul său, Cabrinovici aprinde bomba, dar o aruncă înainte de a aştepta cele 10 secunde. Şoferul maşinii, surprins de zgomotul pe care-l aseamănă unei arme de foc, apasă instinctiv pe acceleraţie. Astfel, bomba a aterizat fix în spatele arhiducelui, pe capota lăsată a maşinii decapotabile. În cele din urmă, alunecă pe stradă şi explodează mai aproape de maşina din spate. Mărimea urmelor lăsate de explozie - o gaură de circa 15 cm adîncime şi 30 de cm în diametru – ne oferă idee asupra a ceea ce s-ar fi întîmplat dacă bomba ar fi explodat la picioarele cuplului imperial. Imediat după explozie, Franz Ferdinand ordonă şoferului să oprească pentru a vedea dacă cineva din cortegiu a fost rănit sau omorît. Doar cîţiva trecători, colonelul Erich von Merizzi şi contele Alexandre Boss-Waldeck au suferit răni uşoare. Cortegiul îşi reia ruta şi trece pe lîngă ceilalţi complotişti, care nu reacţionează în niciun fel, ajungînd la destinaţia finală, anume la hotel.

Între timp, poliţia porneşte în căutarea lui Cabrinovic şi a posibililor săi complici. Cabrinovic a înghiţit doza de cianură pe care o avea la el, dar – în mod straniu – aceasta nu are efectul scontat, provocîndu-i doar o stare de greaţă. Neîndrîznind să se împuşte, el este într-un final capturat de jandarmi. Neştiind că încercarea sa de asasinat eşuase, atunci cînd este întreabat dacă este sîrb, el răspunde că este „un erou sîrb!”.

La hotel, Franz Ferdinand este furios şi îi spune primarului următoarele cuvinte: „Eu vin la Sarajevo ca prieten şi sînt primit de o bombă!”. Soţia sa, Sophia, încearcă să-l calmeze. În timpul recepţiei ce a urmat, arhiducele îl întreabă, cu umor şi cinism, pe generalul Potiorek, guvernatorul provinciei şi responsabilul cu securitatea cuplului imperial, dacă trebuie să se mai aştepte la încă o bombă. Potiorek îl asigură că nu e cazul, dar insistă totuşi că ar trebui schimbat programul vizitei. În loc să meargă, conform planului, la muzeu, el sugerează arhiducelui să plece direct la Konak, unde trebuia să ia prînzul, sau să rămînă la hotel pînă la sosirea armatei. Franz Ferdinand decide însă că vrea să meargă la spital pentru a vedea cum se simte colonelul Merizzi. Statul său major decide atunci schimbarea rutei: maşina trebuia, în mod normal, să părăsească strada principală şi să facă dreapta la Podul Latin, apoi să o ia pe strada Franz Joseph spre direcţia centrului. În schimb, s-a decis rămînerea pe strada principală, care era destul de largă, cît mai mult timp posibil înainte de a se îndrepta spre spital. Franz Ferdinand, deşi nu o arăta, era destul de neliniştit, nu pentru el, ci pentru Sophia. De aceea, a vrut să o convingă pe soţia sa să nu vină cu el la spital, dar ea a refuzat.

O coincidenţă tragică a schimbat lumea

Într-un final, cuplul părăseşte hotelul, cu o singură maşină, a şefului poliţiei, mergînd în faţa lor. Sophia s-a aşezat în maşină în dreapta soţului ei. Ajungînd în dreptul podului Latin, maşina din faţă, în loc să rămînă pe strada principală aşa cum fusese stabilit, o ia la dreapta. Șoferul ori nu fusese informat de schimbarea rutei, ori a luat-o pe acel drum din reflex... În orice caz, cele două maşini au luat-o în cele din urmă pe strada Franz Joseph către muzeu. Generalul Potiorek, aflat în dreapta şoferului maşinii imperiale, începe să urle, ordonînd şoferilor celor două maşini să întoarcă. Maşina în care se afla cuplul imperial încearcă o întoarcere destul de dificilă, dată fiind strada îngustă pe care se afla. Toată scena se derula în faţa unei mulţimi încîntate să-l vadă pe arhiduce de la o distanţă aşa de mică.

Printr-o coincidenţă tragică am putea spune, Gavrilo Princip era acolo, în apropiere, supărat şi furios probabil din cauza eşecului planului. Nu mai are starea de spirit necesară pentru a se gîndi la un nou plan şi, de fapt, nici intenţia de a mai ucide. Şi dintr-o dată, în faţa ochilor îi apare, la mai puţin de doi metri depărtare, cuplul imperial.

Avea încă bomba şi revolverul asupra lui. A ezitat un moment deoarece persoana cea mai aproape de el nu era arhiducele, ci Sophia. Princip a reacţionat mai mult din instinct: a scos pistolul şi a tras. Avea să mărturisească la proces că a întors capul în momentul tragerii şi că nu mai ştie de cîte ori a tras sau asupra cui. Gavrilo trăsese de două ori: primul glonţ l-a atins pe Franz Ferdinand, atingîndu-i vena jugulară, iar al doilea a lovit-o pe Sophia în abdomen. Spectatorii din jur s-au aruncat asupra sa, unul dintre ei trăgîndu-l de braţ. N-a mai reuşit să-şi folosească arma, dar a reuşit să înghită cianura care, ca şi în cazul lui Cabrinovic, n-a avut un efect letal.

În minutele imediat următoare, maşina imperială s-a îndreptat rapid spre reşedinţa guvernatorului. Nimeni nu şi-a dat seama de gravitatea rănilor suferite de cei doi. Franz Ferdinand, conştient încă, se gîndea înainte de toate la soţia sa. Potiorek a mărturisit ulterior că l-a auzit şoptindu-i ”Nu-i nimic, nu-i nimic”.Sophia şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit pe genunchii soţului ei care începuse să sîngereze din ce în ce mai rău. Princip trăsese la ora 10.30. La 10.45 a murit Sophia, iar 15 minute mai tîrziu şi Franz Ferdinand. O lună mai tîrziu, Austro-Ungaria declara război Serbiei.

Soarta celor implicaţi în complot

Conform legislaţiei din imperiu, persoanele sub vîrsta de 20 de ani nu puteau fi condamnaţi la moarte, putînd primi o sentinţă de maxim 20 de ani de închisoare. Cabrinovic a primit 15 ani de închisoare şi moare de tuberculoză în 1916; Gavrilo Princip a primit 20 de ani, murind şi el în închisoare în 1918. Dintre ceilalţi complici, toţi cei de peste 20 de ani - Danilo Ilic, Misko Jovanovic şi Veljko Cubrilovic – sînt condamnaţi la moarte şi executaţi în Februarie 1915. Cvjetko Popovic primeşte 30 de ani de închisoare, dar este eliberat în 1918, iar Vaso Cubrilovic, după ce primeşte 16 de închisoare e eliberat în 1918 şi a devenit ministru după 1945, murind abia în 1990.

Andreea LUPŞOR