ZODIILE CARE NU ISI POT STAPINI FURIA. NU AR FI BINE SA LE SUPERI

Atunci cînd se enervează, aceste zodii abia dacă se mai pot stăpîni. Furia lor depășește orice limite și reușesc cu mare dificultate să își recapete calmul.
Semnul zodiacal sub incidența căruia ne-am născut ne guvernează întreaga viață și ne influențează foarte mult personalitatea. Astfel, există zodii care sînt mai calme, nu se enervează și iartă foarte repede, dar și zodii orgolioase și care nu își pot controla stările de nervozitate.
Zodiile care nu își pot stăpîni furia
1. Gemenii
Gemenii sînt în general firi calme, însă atunci cînd ceva îi deranjează, lucrurile iau o cu totul altă întorsătură. Astfel, fie că vorbim despre femei, fie că facem referire la bărbați, cei născuți în această zodie își stăpînesc cu greu furia. Chiar dacă se enervează imediat și din motive banale, tot la fel de repede le și trece. Nu sînt firi orgolioase, însă știu să își impună punctul de vedere atunci cînd este cazul.
2. Capricornii
Capricornii sînt încăpățînații zodiacului. Dacă vor un lucru, ceilalți trebuie să facă imposibilul pentru a-l obține. În majoritatea cazurilor, aceștia sînt foarte impulsivi și au tendința de a exagera. Se enervează foarte repede și își varsă nervii pe cei din jur, chiar dacă aceștia nu poartă vina pentru cele întîmplate.
3. Balanțele
Chiar dacă sînt echilibrate, balanțele simt nevoia să fie tot timpul cele care au dreptate. Acest lucru poate să devină deranjant pentru cei din jur și poate să ducă la apariția conflictelor. Atunci cînd se ceartă, acestea au tendința de a ridica tonul și de a spune cuvinte dureroase. Nu pot să păstreze echilibrul în situațiile de criză, însă după ce conflictul se diminuează, acestea încep să gîndească la rece problema.
Sursa: avantaje.ro












