ZINAIDA GRECEANII: IN PARLAMENT AVEM MENIREA DE A GASI LUCRURILE CARE NE UNESC

În Parlament avem menirea de a găsi lucrurile care ne unesc, respectiv mă bucur că pe subiecte importante, chiar dacă nu avem o majoritate parlamentară, multe inițiative importante sociale și economice au fost votate unanim de toți deputații. Cred că aceasta este o importantă realizare, a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi după ședința de lucru cu Președintele Republicii Moldova și Prim-ministrul țării.

Președintele Parlamentului a chemat deputații să susțină și să promoveze în continuare proiecte în beneficiul întregii societăți și a țării.

”Au fost discuții foarte aprinse în Parlament, dar important este că țara intră în noul an cu bugetele de stat aprobate. Acest lucru se întîmplă cînd se muncește în tandem, astfel se găsesc resursele necesare, chiar dacă anterior se pretindea că nu ar exista bani pentru indexarea pensiilor și majorarea salariilor. Dar dacă se dorește, se găsește. Sursele au fost identificate pe interior, deoarece dacă vrei să faci trebuie să muncești, nu doar să vii cu declarații și să pasezi vina de pe unii pe alții”, a declarat Președintele Parlamentului.

Zinaida Greceanîi a prezentat datele actualizate ale activității parlamentare, începute de facto pe 8 iunie. În această perioadă au fost înregistrate cca 293 de inițiative legislative, fiind votate 175 de inițiative legislative, 73 de legi și 102 hotărîri au fost adoptate.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM