ZINAIDA GRECEANII A TRANSMIS UN MESAJ CU OCAZIA SARBATORII NATIONALE ”LIMBA NOASTRĂ”

Mesajul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, cu ocazia Sărbătorii Naționale ”Limba Noastră”:

Dragi concetățeni,

În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, Vă felicit cu ocazia Sărbătorii Naționale ”Limba Noastră”.

Este o sărbătoare care oferă fiecărui cetățean prilejul de a cinsti, în mod solemn, limba maternă ca parte importantă a identității și culturii sale.

Moldova pe bună dreptate se poate mîndri de o diversitate frumoasă a limbilor. La noi, toți cetățenii, indiferent de apartenența etnică, se pot bucura de dreptul sacru de a vorbi, citi și gîndi în propria lor limbă. Respectul față de acest drept este un angajament al conducerii Republicii Moldova, pentru că așa este civilizat și uman.

Diversitatea culturală și lingvistică este cartea de vizită a Republicii Moldova. De aceea ”Limba Noastră” este și sărbătoarea păcii, solidarității și demnității tuturor cetățenilor Republicii Moldova.