ZECE CURIOZITATI DESPRE CASTELUL DE APA (MUZEUL DE ISTORIE AL ORASULUI CHISINAU)

FOTO: Castelul de Apă în apropierea Pompieriei, în perioada interbelică. Biblioteca Naţională a României. Număr de inventar: 19077

„Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor își apără originea, identitatea și tot ce a moștenit de la străbuni”

Iosif Sterca-Șuluțiu (1827–1911), jurist, tribun, istoric român

Castelul de Apă (Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău), monument de istorie și arhitectură de categorie națională (nr. 185 în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat), reprezintă un simbol al orașului Chișinău. Este unul dintre edificiile îndrăgite atît de chișinăuieni, cetățenii Republicii Moldova, cît și de turiștii străini (Italia, SUA, Australia ș.a.) care ne vizitează capitala. Îmbină armonios istoria orașului (grație artefactelor formate din 27 mii de unități de fond [22 mii fiind fondul de bază și 5 mii fondul auxiliar], gestionate cu dăruire de Viorica Bugan și centrate pe dimensiunile socioeconomice, politice, spirituale, cotidiene) și redă problemele recurente ale societății. În prezent, în Sala de expoziții temporare a turnului sînt găzduite lucrările copiilor cu genericul „Corupția din Moldova expusă în pictură!” (7–13 decembrie 2015 ).

Construcția Castelului de Apă a durat între 1860 și 1888, după un proiect de-a lui Alexander Bernardazzii (1831–1907), arhitectul-șef al Chișinăului (1856–1878), cel care a folosit pentru prima dată în construcția Chișinăului, inclusiv a Castelului de Apă, piatra șlefuită.
Turnul a stat la baza conductei de apă din Chișinău. În interior se aflau două cisterne în care se pompa apa de sus în jos. Apa era asigurată doar pentru categoriile sociale înstărite din oraș, în timp ce la periferie se consuma apă din fîntîni și izvoare. La 15 decembrie 1892 s-a dat în utilizare Uzina de Apă, primul apeduct urban. Complexul de asigurare a Chișinăului cu apă era format din bazin, stație de pompare cu o sală de cazane, ateliere, o sală de mașini și două castele de apă, inclusiv cel de pe strada Livezilor (în prezent, str. Al. Mateevici nr. 60A). Apeductul a funcționat în anii 1892 și 1940.
O construcție analogică Castelului de Apă a existat la intersecția actualelor străzi Vasile Alecsandri și Veronica Micle.
Castelului de Apă de pe str. Al. Mateevici, cu Foișor de Foc, a fost turn de veghe pentru pompierii ce activau alături de construcție (în prezent, Universitatea de Stat din Moldova).
În 1960, clădirea a trecut la balanța Universității de Stat din Chișinău, fiind utilizată ca observator. După cutremurul din 1977, a fost avariată cornișa și un timp construcția a fost abandonată, pînă în 1985.
În 1979, prin decizia Consiliului Comitetului Executiv Orășenesc, idee susținută prioritar de vicepreședintele Elena Apostol, s-a decis deschiderea unui muzeu urban. Ideea a prins contur însă abia în 1985. Primul director al instituției a fost Irina Bîrcă (1979–2012).
Castelul de Apă are o înălțime de 27 m, echivalentul unui bloc locativ de nouă etaje. Zidul construit inclusiv cu scoici din fluviul Nistru are o grosime la bază de 2 m și 0,60 m la nivelul de sus, suprafața totală constituind circa 240 m².
În interiorul turnului s-a menținut o scară spiralată, iar o inovație modernă este ascensorul, instalat în 1985.
Unele fragmente din filmul muzical dramatic „Unde ești, dragostea mea?” (1980), în care rolul principal este interpretat de vestita cîntăreață Sofia Rotaru, cetățean de onoare al municipiului Chișinău (2013), în regia lui Valeriu Gagiu (1938–2010), au în decor și secvențe din Castelul de Apă, scările spiralate.
În 2014, Castelul de Apă a fost vizitat de 11 mii de persoane. Cei mai fideli vizitatori ai turnului sînt studenții de la facultățile de psihologie și limbi străine ale Universității de Stat din Moldova.

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

Castelul de Apă. Foto: Simion Xenofontov, 6 decembrie 2015

Liubov Coșman (dreapta), muzeograf la Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău, din 4 ianuarie 1987 relatează cu pasiune despre istoria fascinantă a construcției. Foto: Ion Xenofontov, 7 decembrie 2015