Vrăjitoria nu numai că nu a dispărut odată cu Evul Mediu, dar ea prolife­rează în mai toate colțurile lumii, luînd forme dintre cele mai bizare.

Vrăjile romanticilor wiccani, „înveșmîntați doar cu cerul”

Wicca, o religie neopăgînă, ce acordă o im­por­tan­ță majoră naturii, a apărut recent, fiind popu­larizată în Anglia, cu începere din anul 1954, de un pensionar pe nume Gerald Gardner, care lucrase ca funcționar public. Inițial, adepții religiei erau de­numiți în mod colectiv „Wicca”, termen derivat de la un cuvînt en­gle­zesc ce însemna „vrăjitorime”. Acum, ei sunt cu­nos­cuți ca wiccani și s-au răspîndit, în număr nu prea ma­re, în America de Nord, Australia, Eu­ropa con­tinentală și în Africa de Sud.

Elementele de bază ale acestei religii mo­derne cu iz romantic sunt: venerarea unei Zei­țe și a unui Zeu, în­sușirea unui anu­mit cod moral, ce­lebrarea în cursul anului a unui număr de opt sărbători, care reflectă schim­barea anotimpu­rilor și, nu în ultimul rînd, fo­lo­­sirea rituală a magiei.

Conform credinței împărtășite de wiccani, magia nu e un fenomen su­pranatural, ci mai degrabă o lege a naturii, care încă nu a fost înțeleasă de știința modernă, dar care poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. „Cînd pe nimeni nu ră­neș­te, fă cum inima-ți pof­tește” – acesta este un sfat wiccan, care le slujește multora drept reper de bază. Un reper care îi îm­pie­dică pe adepții aces­tei religii, cel puțin teoretic, să se dedea vreodată ma­giei negre. O altă piedică în acest sens es­te așa-numita „Lege a triplei reîn­toar­ceri”, care stipulează că orice faptă bună sau rea i se va întoarce persoanei care a făcut-o cu o putere de trei ori mai mare.

Cînd practică magia, wiccanii folosesc mai mul­te ritualuri, începînd cu pre­gătirea și purificarea unui cerc magic. Pentru a pregăti cercul, sunt invocați de regulă „Paznicii” punctelor cardinale, împreună cu elementul care îi corespunde fiecăruia, respectiv aerul, focul, pămîn­tul și apa. După ce a fost pregătit cercul, sunt efec­tuate vrăjile wiccane, al căror scop este provocarea unor efecte reale. Cel mai adesea, aceste efecte au de-a face cu vindecarea, dragostea, fertilitatea și înlăturarea unor influențe negative.

Pentru realizarea magiei dorite, adepții wicca ape­lează uneori la unelte care amintesc de cărțile clasice cu povești despre vrăjitoare: cupe, cuțite neascuțite, mături, cazane, ba­ghete și, evident, lumînări. Pentru a se purifica, wiccanul care vrea să facă o vrajă trebuie să pos­tească și să se curețe în prealabil. Iar uneori, cînd efectuează ritualul, el rămîne „înveș­mîntat doar cu cerul” – adică gol pușcă.

Copiii vrăjitori ai Africii

Deși suntem intrați bine în secolul 21, vînătoarea de vrăjitoare continuă nestingherită. În Tanzania, de pildă, se estimează că circa 500 de femei mai în vîrstă sunt ucise în fiecare an în urma acuzațiilor de vrăjitorie. Practicarea vrăjitoriei este luată foarte în serios și în Arabia Saudită, unde este considerată o faptă care poate fi pedepsită cu condamnarea la moarte. Și nu sunt vorbe goale. Potrivit Wiki­pedia, pe baza unor asemenea acuzații, chiar au fost exe­cutați oameni în ultimii ani, în această țară. Mai grav este, însă, că unor asemenea acu­zații le cad victime și copii. Fenomenul este răs­pîndit mai ales în unele părți ale Africii, unde a atras atenția unor organizații importante, precum UNICEF, „Salvați Copiii” și „Human Rights Watch”, care au reac­ționat, de­nun­țînd violențele și abuzurile la care sunt supuși săr­ma­nii micuți.

În Africa, vrăjitoria este considerată ca fiind de o gravitate excepțională, fiind considerată cauza tutu­ror relelor, a bolilor și chiar a morții. Drept urmare, cei etichetați drept vrăjitori sunt cele mai urîte persoane din societatea africană, fiind pedepsiți, torturați și, uneori, uciși. Victimele unor asemenea acuzații au fost în general bătrînii, infirmii, albinoșii și toți cei care erau considerați cumva diferiți de ceilalți.

În ultimii ani însă, din cau­za sărăciei, a plăgii reprezentate de SIDA în so­cietatea africană și a cali­tății precare a sistemului de învățămînt, au început să fie vizați într-o tot mai mare măsură și copiii, în special cei orfani. Asupra lor sunt efectuate adesea fel de fel ritualuri de exorcism pline de violență, în cadrul cărora copiii sunt încarcerați, înfometați, obligați să bea substanțe dubioase sau, pur și simplu, incendiați cu benzină.

În Angola, mulți copii orfani sunt acuzați de vrăji­torie sau posedare demonică, de către rude care nu mai do­resc să aibă grijă de ei. Copiii „vrăjitori” sunt adesea bă­tuți, legați cu lanțuri, chinuiți în fel și chip, inclusiv prin fre­carea ochilor cu fel de fel de substanțe.

Po­trivit organi­za­ției Amnesty In­ternational, în Gambia, circa 1.000 de per­soane acu­zate de vră­jitorie au fost în­chise în Mar­­tie 2009 în centre gu­ver­namentale de de­ten­ție, unde au fost bă­tute, forțate să in­ge­reze o po­țiune halu­ci­no­genă și obli­gate apoi să-și măr­tu­ri­sească pre­­­supusa vină de a fi vrăjitori.

În U­gan­da, vracii se con­sultă con­tra cost cu spi­ri­tele care le co­mu­nică ce fel de sacri­ficiu să săvîr­șească pentru a le cîș­tiga bunăvoința și a reda, de pildă, să­nă­tatea cuiva. De re­gulă, sacrificiul cerut este o găină sau o ca­pră, dar dacă clien­tul dorește rezultate ins­tan­tanee, atunci „spiritele” îi vor cere un sa­cri­ficiu uman. Și cine e mai la înde­mînă de­cît un copil?

În Nigeria, unii pastori penti­costali au demarat o adevărată campanie împotriva vrăjitoriei, căreia unele surse afirmă că i-ar fi căzut victime 15.000 de copii numai în zona Deltei, în vreme ce în Congo se estimează că trăiesc pe străzile Capitalei 25.000 de copii, dintre care nu mai puțin de 60% au fost alungați din casele lor în urma acu­zațiilor de vrăjitorie.

Voodoo e de fapt o religie

Cînd vine vorba de vrăjitoria modernă, cei mai mulți dintre noi ne gîndim pe dată la întunecatul voodoo. Iar cînd ne gîndim la voodoo, vedem cu ochii minții fel de fel de grozăvii, de la animale sacrificate ritualic pînă la păpuși hidoase împunse cu acul ori azvîrlite în flăcări. Un lucru pe care-l știu însă doar puțini occidentali este că voodoo e de fapt o religie în toată regula, care are astăzi în lume circa 60.000.000 de adepți. Dar cum a apărut?

Din capul locului trebuie spus că istoria voodoo nu este una ușor de deslușit, fiind strîns legată de soarta tumultuoasă a unor populații africane a căror poveste este încă plină de goluri pentru istorici. Ce știm totuși cu certitudine este că voodoo a apărut în Africa de Vest, unde continuă să fie practicat și în zilele noastre. El s-a răspîndit apoi, ca urmare a comerțului cu sclavi, și în alte părți ale lumii, ajun­gînd în Africa de Nord, în Cuba, în Haiti, în Re­pu­blica Dominicană, în Brazilia și chiar și în Statele Unite, unde e la mare căutare, în special în Louisi­ana.

În fiecare dintre aceste locuri, voodoo, al cărui nume este adaptarea unui cuvînt care se traduce prin „zeu”, a căpătat caracteristici specifice, amestecîn­du-se adesea cu credințe diferite, precum cea creștină sau islamică. Mulți haitieni care practică voodoo, dar sunt totodată catolici fervenți, nu numai că nu văd în asta o contradicție, ci chiar consideră că lucrurile se leagă de minune între ele. „Pentru a fi un bun prac­ticant voodoo, trebuie să fii mai întîi un bun ca­tolic”, se spune.

Cum arată „Dumnezeul” voodoo

Oricît de diferite ar fi formele pe care le capătă voodoo de la o zonă la alta a lumii, religia este în general considerată a fi una monoteistă, pentru că e structurată în jurul unei divinități centrale, care ar fi creat întreaga lume.

În unele tradiții, se consideră că deasupra tuturor este Mawu, care poate fi tradus prin cel pe care „nimeni nu poate să-l atingă”, sau „inac­cesibilul”. Cu alte cuvinte, Mawu nu e o persoană, ci un concept. Fiind lipsit de formă, el nu este vreo­dată reprezentat în pictură ori asociat cu obiecte.

Mawu este binevoitor față de toate creaturile, dar nu intervine în viața oamenilor. În schimb, el i-a creat pe ceilalți zei pentru ca aceștia să fie în relație cu oamenii și cu lumea.

În alte tradiții, creatorul divin Mawu este privit ca o femeie mai în vîrstă, o mamă blîndă și iertătoare, care a dat naștere unui număr de șapte zei: cel al Pămîntului, al Tunetului (și totodată al Justiției divine), al Mării, al Fierului și totodată al Războiului, al Agriculturii și al Pădurilor, al Aerului și, nu în ultimul rînd, al Gîndului și al Impre­vi­zi­bilului.

În Haiti, unde voodoo a obținut o recu­noaș­tere oficială, entitatea despre care se crede că a creat Universul este numită adesea Bondyé, nume care derivă de la Bon Dieu („Bunul Dumnezeu” în limba franceză). La fel ca Mawu, el este o figură retrasă, transcendentă, care nu se amestecă în treburile de zi cu zi ale oamenilor.

Zeii „Lwa”

Chiar dacă unii consideră voodoo o religie mo­noteistă, ea abundă în zei, spirite și genii, cam la fel cum creștinismul, iu­da­ismul și islamul abundă în îngeri, ar­han­gheli și sfinți. Numele generic ale aces­tor entități este Lwa și, spre deosebire de creatorul suprem, acestea nu numai că pot intra în comunicare, ci pot chiar colabora cu oamenii.

Priviți ca un soi de inter­me­diari ai creatorului suprem, Lwa pot oferi ajutor, protecție și chiar și consiliere în schimbul unor ceremonii rituale. Unii sunt loiali, dar alții se ofensează cu ușurință și sunt capricioși în relație cu adoratorii lor umani. Vai și amar de cel care îi oferă unui Lwa, drept ofrandă, un fel de mîncare care nu este pe placul acestuia. Odată ce s-a supărat, entitatea supranaturală nu numai că își retrage protecția, dar poate chiar abate ghinionul, boala, nebunia și cine știe ce alte nenorociri asupra persoanei care i-a stîr­nit mînia.

În ceea ce privește tipurile de Lwa, există puz­de­rie. Unele dintre cele mai importante astfel de entități reprezintă, după cum era de așteptat, principii fundamentale, precum dragostea (Erzulie Freda) și războiul (Gu). Deasupra lor stă Papa Legba, in­ter­mediar și mesager al zeilor, asimilat, în Haiti, Sfîn­tului Petru. Există însă și multe divinități minore, dintre care unele au fost adăugate recent panteonului voodoo.

Se crede, de pildă, că Lwa pot deveni și unii preoți voodoo după ce au murit, ori chiar și unele obiecte folosite pe post de talismane. Lwa sunt de fapt atît de mulți încît sunt împărțiți în adevărate „nații”, dintre care două sunt cele mai mari. Prima este Rada, o „nație” de Lwa blînzi și drepți. Mai pu­ter­nică și mai eficientă este însă „nația” de Lwa nu­mită Petwo, care este caracterizată de o mai mare am­biguitate morală, fiind asociată cu violența și cu banii.

Cum trăiesc adepții voodoo și ce cred ei că se întîmplă după moarte

Voodoo guvernează fiecare aspect al vieții adep­ților săi. Practicanții trăiesc cu convingerea că dacă urmează cuminți toate regulile impuse de zeul lor Lwa și celebrează toate ritualurile și sacrificiile cerute de acesta, el îi va proteja și le va merge bine.

În schimb, dacă adeptul își ignoră zeul personal, el se poate con­frunta cu boala, prăpădirea recoltelor, moartea unor membri ai familiei și alte consecințe dezastruoase. În acest con­text, nu e prea greu de înțeles de ce vir­tutea presupune pentru adepții voodoo mai degrabă ono­rarea obligațiilor față zeii lor, decît res­pec­tarea vreunui cod etic anume. Mai ales că mulți dintre ei nici nu cred în rai sau în iad.

Pentru practicanții voodoo, moar­­tea marchea­ză în general doar o mare trecere de la o viață la alta. Unii dintre ei cred că spiritul celui decedat își părăsește trupul și rămîne captiv în apă, munți, grote sau în te miri ce alt loc vreme de un an și o zi, iar apoi este eliberat în lu­me pentru a trăi din nou. Uneori, el revine la viață sub forma unui copac sau chiar a vreunui sunet scos de vîntul cel mereu neliniștit.

Preoții și preotesele pot deveni politicieni

În Haiti, adepții voodoo se pot adresa unor preoți sau preotese, care organizează liturghii și inițieri, le oferă oamenilor consultații utilizînd divinația și prepară remedii pentru cei bolnavi. Adesea, funcția de preot sau de preoteasă este una ereditară, dar, chiar și așa, pentru a obține acest statut, doritorii trebuie să investească bani grei, cu care să cumpere, de pildă, terenul pe care ur­mea­ză să își ridice tem­plul. După ce trec de acest hop, banii încep însă să curgă.

De multe ori, clericii se îmbo­gățesc, taxîn­du-și clientela mai ales pentru vindecarea bol­navilor, dar și pentru su­pra­ve­gherea inițierilor și vîn­zarea de talismane și amu­lete. Pe lîngă avere și prestigiu, mulți dintre preoții voodoo au și știință de carte, astfel încît devin uneori verita­bili lideri politici ori ajung măcar să exercite o pu­ternică influență în acest do­meniu.

Cînd zeii vorbesc prin cei posedați

Ceremoniile voodoo, organi­za­te, de regulă, pen­tru a facilita interac­țiunea oa­me­nilor cu unul dintre zeii Lwa, corespund de mul­te ori, în Haiti, cu sărbă­toarea sfîntului catolic cu care este asociată respectiva entitate.

Aceste cere­monii, tot mai atractive pentru turiștii occidentali, cuprind dansuri, cîntece și rugăciuni, dar și hrănirea zeilor și posedarea participanților de către aceștia.

Hrănirea zeului Lwa are o importanță crucială, ea reprezen­tînd cel mai obișnuit ritual al acestei religii, un ritual care se practică atît la nivelul comunității, cît și acasă. Alegerea tipului de mîncare și de băutură depinde de zeul în discuție, pentru că fiecare are gusturile sale. De pildă, Danbala, care este un zeu asociat cerului, Sfîntului Patrick și lui Moise, vrea mîncare de culoare albă, iubind în special ouă­le. Legba, în schimb, considerat intermediarul oame­ni­lor cu lumea zeilor și a spiritelor celor morți și des­pre care se crede că știe să vorbească în toate limbile Pămîntului, preferă ca mîncarea, fie că e vorba de carne sau legume, să fie trecută prin foc.

În ceea ce privește posedarea participanților la ceremonii, ea se află în epicentrul multor ritualuri voodoo. Partea neplăcută e că, atunci cînd posedă un om, Lwa își extrage energia de la acesta, care la sfîrșitul ceremoniei e de regulă sleit de puteri și nu-și mai amintește mai nimic din tot ce s-a întîmplat.

Pe de altă parte, prin intermediul celui posedat, zeul poate comunica în mod direct cu adepții, oferindu-le consiliere, vindecare, binecuvîntări și pedepse, precum și unele avertismente privind viitorul. Cel posedat se poate alege și el cu sfaturi personale din partea zeului. Întrucît memoria îi joacă feste, el se bazează pe ceilalți membri ai comunității ca să-i povestească mai tîrziu care anume a fost mesajul pe care i l-a transmis Lwa.

Fața întunecată a voodoo: maji, bokor și zombie

Practicanții de voodoo din Haiti critică, în ge­neral, „maji”, adică folosirea puterilor supra­na­turale pentru a servi propriilor scopuri sau unor cauze ma­le­fice. Ceea ce nu înseamnă că nu există destui care se dedau unor astfel de practici.

Cei care ape­lează la Lwa pentru a le face altora rău sunt numiți bokor și des­pre ei se spune că „lucrează cu ambele mîini”, conlucrînd fie cu spirite malefice, care iau forma unor animale, fie cu așa-numiții „Lwa cum­părați”, întrucît cei buni i-au respins ca fiind ne­demni.

Prin ritualuri terifiante, ei se folosesc uneori de spirite ale morților, pentru a scoate din minți pe cineva sau pen­tru a-i provoca moartea subită. Există și posibi­litatea de a impregna unele obiecte cu puteri supranaturale, pentru a le transforma în „wanga”, purtătoarea ghi­nio­nului și bolii.

Nu e, așadar, de mi­rare, că în Haiti cei suspectați că ar fi bo­kor nu o duc prea bine, fiind foarte prost priviți. Pentru a scă­pa de bles­temele lor, oa­menii li se adresează pre­oților și preoteselor voodoo. Aceștia pot întoarce vraja printr-un ritual de e­xor­cism, care poate pre­supune, între al­tele, invo­carea unui Lwa protector, dar și masaje și băi. Uneori se în­tîm­plă însă ca preoții să fie acuzați că au stabilit ei înșiși cu un bokor să-și arun­ce vră­jile asupra unor persoane, pentru a putea apoi profita din punct de ve­dere financiar înlă­turînd respectivele vrăji.

Printre cele mai groaznice lucruri pe care se cre­de că le poate face un bokor este provocarea morţii unui om, pentru a prelua apoi controlul acestuia. De altfel, haitienii nu se tem în general de zombii în sine, ci de a fi ei înșiși transformați într-un asemenea mort viu. Potrivit antropologului Wade Davis, ase­menea superstiții își trag de fapt rădăcina dintr-o practică reală a unor societăți secrete voodoo, numite Bizango. Reprezentanții lor foloseau o băutură pen­tru a le induce victimelor o stare asemănătoare celor decedați, iar apoi le administrau o altă substan­ță, pentru a-i readuce în simțiri, dînd astfel impresia că i-ar fi înviat din morți.

Citește mai mult: Formula AS