VOTURI SAU „MAIDAN” PENTRU DODON

Oare moldovenii trimişi din Rusia ca să voteze sînt chiar votanţi?

Autor: Mihai CONŢIU

Atenţionam cu ceva timp în urmă asupra modului fraudulos prin care Igor Dodon vrea să intre în Parlament prin constrîngerea/şantajarea moldovenilor care lucrează în Federaţia Rusă (FR). Atunci, însă, nu luasem în calcul amploarea sau extinderea acestei operaţiuni şi în interiorul Republicii Moldova prin intermediul aceloraşi moldoveni.

După cîte spun diferite surse, cei care lucrează legal în FR sînt conduşi de mîna forte a unui ex-KGB-ist. Prin urmare, nu este nici o problemă ca să-i constrîngă să-l voteze pe Dodon. În acest context, autorii scenariului s-au confruntat cu o problemă tehnică – în FR vor fi deschise 5 secţii de votare, iar după calculele lor acolo muncesc circa 700.000 de moldoveni. De parcă ar fi cu putinţă să dorească toţi ca să meargă la vot!...

Oricum, tehnologii moscoviţi care-l sprijină pe Dodon s-au gîndit că au posibilitatea să şantajeze/constrîngă un număr atît de mare de moldoveni, încît nu vor putea vota toţi în cele 5 secţii deschise.

Pregătirea terenului pentru „Planul A”

Astfel, într-un comunicat al PSRM, se afirmă că Igor Dodon s-a întîlnit cu Vladimir Putin, preşedintele FR, pe data de 4 Noiembrie. Scopul întrevederii, zic ei, ar fi fost discutarea statutului moldovenilor aflaţi în Rusia şi care au încălcat legea migraţiei federale; legalizarea şederii lor acolo după data de 30 Noiembrie, cu condiţia ca aceştia să vină în Moldova, în perioada 5-30 Noiembrie, ca să-şi exercite „dreptul la vot”. Este cam greu de priceput ce a avut de discutat Vladimir Putin cu Dodon şi Greceanîi. Sînt prea mici şi umili.

Singura întrevedere s-a înţeles ceva este cea cu Constantin Romodanovski, şeful Serviciul Federal de Migraţiune (SFM) din Rusia. Este vorba de ziua de 5 Noiembrie, cînd Dodon şi „perechea lui politică”, Zinaida Greceanîi, au purtat o discuţie tactică şi tehnică cu acesta. În urma întrevederii cu Romodanovski, ei spun că „s-a luat o decizie istorică pentru migranţii muncitori moldoveni”. Este vorba despre ceea ce Dodon afirmă că a stabilit anterior la milogeala în faţa ţarului Putin.

Dar iată cum glăsuieşte Dodon despre aceasta: „La solicitarea socialiştilor, SFM a adoptat următoarea decizie: toţi cetăţenii Moldovei, care pleacă din Rusia în perioada 5-30 Noiembrie, obţin posibilitatea de a reveni nestingherit în Rusia. Altfel spus, la toţi moldovenii care ies din ţară le sînt anulate toate încălcările din baza de date a SFM al FR şi, la revenire, aceste persoane îşi vor putea relua activităţile în FR liber.” Ei, chiar aşa, se vor şterge toate „păcatele” moldovenilor din computerele ruseşti?

În statisticile lor, este vorba despre cel puţin 240.000 de cetăţeni moldoveni care au încălcat legea migraţiei din Rusia. Cum dracu vine asta? Dacă eşti moldovean şi munceşti în Rusia din start încalci legea migraţiei din Rusia? Adică, oricum ai da, eşti infactor!

„Planul B” – diversiunea „5-30 Noiembrie”

Pe de altă parte, nu este exclus că şefii lui Dodon au luat în calcul faptul că partida pro-rusească să nu cîştige alegerile din 30 Noiembrie. Pare extrem de bizar „concediul” atît de lung oferit în moldovenilor din Rusia care stau ilegal acolo. Legal, autorităţilor le va fi greu să-i împiedice să vină în propria lor ţară. Să zicem că este imposibil să se reîntoarcă în ţară chiar 24.000, dar dacă revin 100.000 sau chiar şi 50.000? Va şti cineva în ce fel de munci sînt „antrenaţi” mulţi dintre ei?

Dacă această ofertă ar fi fost onestă, reală, atunci logic era ca SFM să le calculeze acestor moldoveni o perioadă care să cuprindă timpul de călătorie dus-întors plus ziua de 30 Noiembrie. Dar, fiind vorba de perioada 5-30 noiembrie, asta ne face să bănuim că „muncitorii votanţi antrenaţi” vor trebui să se organizeze „teritorial” în scopul a ceea ce ar trebui să se întîmple după 30 Noiembrie, dacă partida pro-rusească nu va cîştiga alegerile.

Cu alte cuvinte, sînt semne clare că Dodon pregăteşte acestei ţări un „Maidan moldovenesc”.

Ce sînt moldovenii pentru Dodon – vite, slugi, ocnaşii eliberaţi condiţionat…?

Privind spre partea „civilă” a lucrurilor, puţin îi pasă lui Dodon de soarta moldovenilor care muncesc în FR şi, mai ales, de condiţiile în care lucrează! În primul rînd, dacă i-ar păsa de ceva, mai ales că pretinde că este socialist, atunci el ar fi trebuit să fie preocupat de condiţiile mizerabile, umilitoare în care muncesc chiar şi cei care se află în legalitate. Totodată, el ar fi trebuit să-i ceară explicaţii lui Romodanovski despre modul sălbatic în care SFM îi vînează pe moldovenii care au depăşit termenul legal de şedere, dar care totuşi muncesc la nişte patroni ruşi care-i exploatează ca pe nişte sclavi, fără să-i înştiinţeze de permanentele modificări în legislaţia cu privire la migraţiune. Deseori, sînt bătuţi, nu li se mai plăteşte şi alungaţi din Rusia. Alţii sînt duşi în păduri şi ucişi.

Dodon nu vorbeşte nimic despre toate acestea! Dodon s-a dus la Moscova ca să facă bişniţă cu bieţii moldoveni aflaţi acolo – şi cu cei aflaţi legal, şi cu cei cu termenul de şedere expirat! La fel vrea să procedeze şi cu propria-i ţară! Dar să ne oprim asupra unor amănunte mai tehnice!

Dodon şi şefii lui ruşi spun că este vorba despre cel puţin 240.000 de cetăţeni moldoveni care au încălcat legea migraţiei din Rusia. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Asta înseamnă că 240.000 de moldoveni ar trebui să revină în Moldova doar ca să-l voteze pe Dodon, ca mai apoi să se reîntoarcă în Rusia spre a li se legaliza şederea. Îşi imaginează cineva că 240.000 de moldoveni cerşesc sau trîndăvesc în Rusia, că umblă fără căpătîi şi nu muncesc din greu pentru tot soiul de patroni exploatatori? Fireşte că toţi muncesc la negru!

În aceste condiţii, crede cineva că patronii lor le permit să-şi ia liber atîtea zile sau mai puţine ca să vină în Moldova să-l voteze anume pe „cinstitul” Dodon, ca, mai apoi, să le păstreze locurile de muncă? Pe de altă parte, au aceşti oameni bani pentru o astfel de călătorie electorală relativ tentantă? Fireşte că nu! Aici, cu siguranţă, intervin patronii ruşi ai lui Dodon, care le vor plăti transportul. Oricum, dacă aceşti cetăţeni moldoveni se lasă amăgiţi de Dodon, ruşii nu-i vor mai primi înapoi!

O metodă ieftină de identificare şi expulzare a moldovenilor din Rusia?

Dodon, la înţelegere cu şefii lui ruşi, recurge la o ţeapă, o şarlatanie de zile mari! Se înţelege că „nu vor pune botul” chiar toţi cei 240.000, dar, oricum, pot fi destui. Planul pe cît este de simplu, tot pe atît de diabolic este. Momeala cu legalizarea moldovenilor pe teritoriul FR dacă vin în Moldova ca să-l voteze pe Dodon urmăreşte următoarele scopuri:

  1. Prin această metodă, SFM din Rusia vrea să-i identifice pe absolut toţi moldovenii aflaţi în FR şi cărora le-a expirat termenul de şedere.
  2. Le vor oferi doar bani de dus pentru a veni în Moldova sau li se vor asigura transportul preplătit cu trenul, sub pretextul că vor să aibă certitudinea că-l vor vota pe Dodon, urmînd ca după aceea, chipurile, Dodon să le se ofere bani de întoarcere, operaţiune care nu va mai avea loc.

O dată folosiţi pentru votarea lui Dodon, aceşti moldoveni nu vor mai avea acces în Rusia, dar nu-i exclus ca unora să li se ofere selectiv acest „privilegiu”. Sînt cîteva explicaţii logice în acest context.

În primul rînd, avem de-a face cu nişte moldoveni care nu au muncit legal la un patron în Rusia. Foştii lor patroni ruşi nu-i vor reprimi la muncă în condiţii legale, adică să-i angajeze cu carte de muncă, să le plătească impozitele pe salariu, asigurarea medicală etc. Rusia este plină de alţi pretendenţi din ţările ex-sovietice la un loc de muncă la negru.

Într-o altă ordine de idei, presupunînd că „Maidanul” dă greş şi forţele politice pro-europene vor cîştiga alegerile, Dodon şi „umbrele” lui se gîndesc să-i pună în dificultate pe viitorii guvernanţi şi prin aceea că se vor trezi pe cap cu circa 240.000 de viitori şomeri.

Dodon şi Usatîi – două proiecte şi un singur ţel

Este deja ştiut că Dodon şi Renato Usatîi slujesc aceluiaşi stăpîn, care este inamicul de moarte al integrării europene a Moldovei. Demn de reţinut este modul în care acţionează fiecare proiect în parte. Usatîi o face pe generosul, pe omul sensibil la nevoile celor mai oropsiţi de soartă şi oferă moldovenilor muzică şi dans în neştire ca să nu se bage de seamă sîngele ce le poate fi vărsat.

Pe fundalul sonor al concertelor lui Usatîi, Dodon recurge la mitinguri agresive şi populiste, încurajează embargouri economice asupra ţării, contribuie la expulzarea moldovenilor din Rusia, ca să-i transforme în şomeri, pentru o anumită perioadă de timp, în Moldova, dar pune umărul şi la un „Maidan moldovenesc criminal”.

Vedeţi cîtă foamete, sînge şi crime vor să abată asupra moldovenilor aceşti aventurieri politici lipsiţi de orice scrupul?

Provocări dure pentru SIS, MAI, Procuratură…

Chiar aşa – ce vor face aceste instituţii ale statului în faţa unor provocări atît de cinice? Ce va face Comisia Electorală Centrală – va fi obligată să înscrie în listele electorale suplimentare zeci de mii sau sute de mii de turişti electorali moldoveni veniţi să voteze în propria lor ţară sub ameninţarea expulzării şi a şantajului? Dar cîţi astfel de turişti electorali vor veni şi din Transnistria?

Provocarea este cu atît mai mare cu cît Dodon ameninţă să aducă atîţi moldoveni din Rusia ca să voteze, nemaivorbind de cei care vor veni din Transnistria, încît tuturor angajaţilor SIS, MAI sau Procuratură le va fi imposibil să-i monitorizeze, darămite să-i identifice şi pe acei „muncitori bine antrenaţi”.

Ne aflăm în faţa unei provocări extrem de cumplite, în care sînt folosiţi moldoveni împotriva statului Republica Moldova. Ne paşte sau nu un război civil? Se creează sau nu condiţii propice pentru ca Rusia „să fie nevoită” să intervină în Moldova ca să-şi apere „concetăţenii”?

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39