Singurătatea încruntaţilor de cursă lungă

Autor: Mihai CONŢIU

Moto: /Femei, femei, e plină lumea de nebune,/ Cine v-a adus pe lume, cine oare v-a făcut?!/ Bărbaţi, bărbaţi, e plină lumea de pansaţi,/ De supăraţi şi de-ncordaţi, nu ştiţi decît să vă-mbătaţi./ (Mihai Mărgineanu, cantautor)

Uneori, cînd gîndurile-mi se aştern pe o ciudată herghelie de jurnalişti din presa scrisă (vai, mama ei!) din RM, amintirile, involuntar, mi se pironesc plăcut asupra unui prieten gazetar şi lingvist din România.

În urmă cu cîteva pachete bune de ani, cînd mă hlizeam liber prin cîteva ziare din România şi celelalte Germanii de dincolo de SUA, am publicat un articol jucăuş, într-un stil „condamnabil” pentru pişicherii de jurnalişti „duzinari” de la Chişinău.

În acest articol grijuliu, pe melodia pamfletului, îl făceam praf şi pulbere pe prietenul gazetar şi lingvist despre care spuneam că-mi amintesc. Cu acesta, dar şi cu mulţi alţii, aproape zilnic, mă întîlneam, în cursul zilei, în cîteva locaţii obişnuite şi frecventate de jurnalişti, scriitori, pictori, actori etc. succesiv – restaurantele Podul Mogoşoaiei şi Mărul de Aur din Calea Victoriei, Maramureşul din str. Nuferilor, Terasa-bar de la Muzeul Literaturii Române sau cea de la sediul US.

Altă lume şi alte vremuri! Nici pomeneală de beţiile pe care le-am văzut pe aici „într-un anumit mediu profesional”!

După publicarea articolului amintit, al cărui titlu bineînţeles că nu mi-l amintesc, în aceeaşi zi, fireşte că m-am întîlnit cu „subiectul” meu. Cînd m-a văzut intrînd pe uşa restaurantului Maramureşul, a izbucnit în rîs şi mi-a spus că deja îmi recomandase articolul studenţilor lui, amuzat teribil fiind de cum, secvenţial, mă jucasem, contextual, cu valoarea conjuncţiei „şi” între două virgule. Totodată, m-a anunţat că o să-mi tragă o replică şi el a doua zi, în alt ziar.

Ei bine, polemicile neiertătoare dintre noi au continuat, în presă, într-un ciclu relativ dilatat. La un moment dat, într-o zi, după ce prietenul meu citise „răspunsul” pe care i-l dădusem replicii lui publicistice anterioare, mi-a spus că nu ştie cum să-mi mai răspundă, motiv pentru care m-a rugat să-mi scriu tot eu o replică la articolul meu, dar pe care s-o semnez cu numele lui. Sigur că am scris-o. Mamă, mamă, dar ce bine m-am atacat! Normal, căci mă cunosc mai bine decît o pot face alţii! ...Şi n-a fost doar o singură dată!

„O, tempora! O, mores!”,

ca să repet şi eu strigătul de protest al lui Cicero... Îmi amintesc că, într-una din definiţiile sale, irepetabilul scriitor umorist Tudor Muşatescu nota: „Trecutul bărbatului este UNUL, iar cel al femeii... UNII.” Transfigurînd definiţia lui Muşatescu, cred că „trecutul românului este UNUL, iar al moldovenilor... UNELE din care pot alege după cum bate vîntul”. Staţi liniştiţi, nu vă repeziţi la mine căci este vorba doar despre unii politicieni, unii jurnalişti şi „intelectuali elitişti”!

Nu întîmplător v-am aşternut ţandăra de amintire de mai sus, inclusiv strofa cantabilă din moto. Am făcut-o pentru că aici, în Raiul tuturor paradoxurilor – presa şi lumea literară, în general –, „specimenele umane” sunt plămădite dintr-un altfel de lut, dint-un material necunoscut care aduce cu plastilina.

Pe data de 28 Mai, în ediţia print a mîngîietorului nostru ziar, am publicat un articol plin de manualitate cu titlul „Numai „principii” şi „valori” are ţara asta” şi cu subtitlul „Semi-mondenitate. VIP-uţoi şi VIP-uţoaice, chiar pe trei mii de euroi...”, adnotat  „(dosarele presei autohtone)”. Chestiunea aceasta se erotiza într-o viguroasă zi de Marţi, zi în care, potrivit superstiţioşilor din România, sunt „trei ceasuri rele”. Eu n-am avut trei ceasuri rele, dar am auzit cîte ceva despre nişte tipe rele, una dintre ele fiind galeşa şi bine proptita-n şefia „VIP-ului Magazin” moldovenesc de firidă Rodicuţica Ciolănică.

Articolul furnicit de mine mi-a fost inspirat de „scăparea” Ghimpuluţului Mihai, care a spus că îţi trebuie vreo trei mii de euroi ca s-apari vipoi în „VIP Magazin”. Eu doar m-am jucat puţin, cu candoare şi visare, fără să fi dat în cap cuiva sau, Doamne, fereşte, să fi violat pe altcineva.

După ce vlăguisem care cum a putut întreaga după-amiază, în fărîma unui ceas, doi tineri şi viguroşi arhitecţi, vecini de birou, vizibil emoţionaţi şi, de!, cam încinşi, mi-au spus că mai că nu intraseră-n ghearele hulpave, posesive ale Rodicuţicăi Ciolănică. VIP-oaica din ea căuta Moldova Suverană în biroul celor doi chipeşi şi virili arhitecţi; aproape sigur că din cauza zglobiului articol de care v-am spus. Cînd băieţii i-au spus Ciolănicăi unde-i Moldova Suverană, draga, graţioasa, serafica şi viperoaica de ea s-a răzgîndit, crezînd „că nu merităm să ne salute”. Nu-i nimic, eu o salut: „Salutu-te-aş!” Dacă avea inspiraţie, se putea linişti întorcînduse-n fostul meu birou, căci tinerii arhitecţi sunt buni... şi ascultători!

Care-i chichirezul! Pe vremuri, acolo a fost biroul meu şi probabil că cineva i-o fi spus că tot acolo sunt. Sigur că, furioasă cum era, venise, probabil, să mă zgîrie pe faţă şi... toate alea! Cred că nu s-a încumetat să mă caute, mai departe, în actualul meu bîrlog de teamă să nu dea nas în bas cu Berlinski, care-i un pic mai „aprins” cu „aprinşii”.

„Este o eroare din greşeală de gîndire”, draga mea Rodicuţoaie! Eu, vaporoasă făptură, reproduc cuvinte şi alcătuiesc propoziţii şi fraze în biroul 304. Mă poţi, dacă poţi, căuta oricînd, ca să-ţi lămuresc nedumeririle, furiile gratuite şi frustrările biologico-sociale! Condiţii: Dialog civilizat, preferabil tremolo, nu bas-bariton sau soprană, motivaţie, cunoaştere şi rafinament de înaltă societate, nu cea cu care eşti deprinsă, ci aceea adevărată, profundă! Te asigur că nu am prostul şi animalicul obicei de a muşca, mai cu seamă cînd este vorba şi despre o mamă şi o soţie pe care, din instinct, o respecţi! Acum, însă, discut cu persoana publică Rodicuţica Ciolănică, care-i şi VIP-uţă.

Trataţi-vă, măi, fraţilor,

căci de voi depinde! Nu mai fiţi atît de încruntaţi, atît de preocupaţi de propria voastră închipuită personalitate care, în ultimă instanţă, are stupidităţile şi vulgarismele ei, încercaţi să fiţi senini, să zîmbiţi permanent chiar şi atunci cînd n-aveţi ce lua în gură sau aveţi scroafa moartă-n coteţ!!!

Preocuparea asta identitară a unora de a fi cu orice preţ român sau moldovean îi transformă în nişte clone de-a dreptul ridicole!

Normal că nu am nimic cu „VIP Magazin”, cu Rodicuţica Ciolănică şi cu toţi cei pe care-i operez pe cord deschis sau îi dezbrac pentru a le studia nuditatea (goliciunea frumoasă). Ar trebui să fiu de-a dreptul cretin ca să am ceva personal cu Rodicuţica Ciolănică, atîta timp cît ştiu cu precizie că este şi ea o supravieţuitoare. Dacă are „marfă”, de ce să n-o exploateze? Prostia şi fudulia trebuie taxate, mai ales în condiţiile în care despre moralitate nu poate fi vorba în „acest ciclon mediatic”! Diferenţa dintre mine şi ei este stabilită doar de nişte prăpădite de metafore identitare autentice, dar asta, nici pe departe, n-ar trebui să ne transforme în vrăşmaşi primitivi. Este-aiurea rău de tot – mai bine m-am înţeles cu indienii, columbienii, mexicanii etc. decît cu bi-identitarii de aici!

P. s. Am rîs de-am crezut c-o să-mi plesnească lingureaua! „VIP Magazin” şi-a sărbătorit împlinirea a 9 ani de existenţă în pîntecele publicisticii moldoveneşti. Felicitări, la mai mare şi la mai mult decît a spus Ghimpu!

Bravo, Rodicuţica, ai fost tare, genială local, le-ai tras-o la toţi! Nene, tipa asta le-a traso-n barbă la toate figurinele cu aere de vedete! I-a făcut pe fraieri să declare că au devenit vedete cunoscute datorită apariţiei lor în revista „VIP Magazin”. „Neprofunzimile” lor nu le-a permis să înţeleagă faptul că „VIP Magazin” a devenit o spoială publicistică tocmai prin călărirea lor. Unii dintre ei existau oricum şi înainte de gestaţia de 9 ani a revistei „VIP Magazin”, pe care orice ţăran din RM, înainte de a rîni grajdul, a da apă la vacă, mîncare la păsări şi pînă să se aburce-n cîmp la prăşit, citeşte cu evlavie, excitat şi „dezgolit frumos” „VIP Magazin”, „cea mai po-pulară revistă din Moldova!” (M.C.)