VICIILE ZODIEI TALE – SLABICIUNILE DE CARE NU AI CUM SA SCAPI

(continuare din numărul trecut)
Săgetător. Despre Săgetători se spune că sînt cei mai vicioşi din întreg zodiacul: ar încerca orice, oricînd numai să fie nou, să fie special şi din ce în ce mai mult. De fapt, problema principală a Săgetătorului este tendinţa de a nu avea simţul măsurii în tot ce face, lui nu-i plac jumătăţile de măsură, pe principiul “totul sau nimic.” Acesta este, de fapt, viciul unui Săgetător: dacă bea, bea pînă îşi atinge limitele (pe care nu le prea are), dacă fumează o face fără discernămînt, dacă înşală atunci înşală.
Capricorn. Nevoia unui statut social cît mai înalt poate deveni viciul cel mai primejdios al Capricornului, accentuînd că nu neapărat banii îl fac să-şi piardă minţile, ci funcţia sau locul pe care îl deţine în societate. Atunci, nativul acestei zodii se vede nevoit să încalce anumite principii, ceea ce, la un moment dat, îi face mai mult rău decît bine.
Vărsător. Cînd vine vorba de vicii, Vărsătorii se aseamănă foarte mult cu Gemenii prin prisma iubirii lor pentru tot ce e nou – o băutură nouă, altfel de ţigări… Vărsătorii iubesc adrenalina şi senzaţionalul, fiind cele două coordonate care îi fac să simtă că trăiesc. Acest miraj al noului poate deveni extrem de periculos pentru nativii din Vărsător, de aceea cu cît devin mai conştienţi de el, cu atît îl pot controla mai bine.
Peşti. Natura mistică a acestui semn zodiacal îi creează cadrul perfect pentru desfăşurarea celui mai mare viciu al său – credinţa în superstiţii. Există nativi ai acestei zodii care cheltuiesc averi mergînd la ghicitoare sau pe obiecte ce le-ar putea aduce norocul. Toate din nevoia Peştilor de a afla ce se întîmplă cu ei, de a şti exact unde se situează pentru a nu fi puşi faţă în faţă cu neprevăzutul care îi înspăimîntă.
Sursa: hellostyle.ro












