VACCINURILE ANTI-COVID-19 VOR AJUNGE CU INTIRZIERE

Vaccinurile anti-COVID-19 vor ajunge cu întîrziere în Republica Moldova din cauza cererii mari de ser la nivel internațional, dar și a insuficienței de vaccin pe piață, a declarat pentru IPN Alexei Ceban, medic-epidemiolog la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Anterior, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunța că primele doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 vor ajunge la Chișinău la mijlocul lunii februarie.

„Noi sîntem pregătiți totalmente pentru recepționarea vaccinului, dar, din considerente că platforma COVAX repartizează vaccinuri pentru mai multe state odată, s-a produs această întîrziere. E un proces logistic complicat de transmitere. Sînt factori internaționali, pe care noi nu îi putem gestiona din țară. Comunicăm cu mai mulți parteneri privind livrarea și procurarea unor vaccinuri anti-COVID-19 – OMS, UNICEF, România”, a detaliat Alexei Ceban.

Medicul-epidemiolog a menționat că e nevoie de vaccinarea a 70% din populația țării pentru a minimaliza răspîndirea virusului SARS-CoV-2.

Republica Moldova urmează să primească, prin intermediul platformei COVAX, 24,5 mii de doze de vaccin Pfizer/BioNTech (Comirnaty) și pînă la 264 de doze produse de Oxford/AstraZeneca. Livrarea a fost confirmată de platforma internațională COVAX, pe 30 ianuarie.

Sursa: IPN

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:27
03.05.24 - 00:16