Nu noi suntem primii care am pronunțat acestă îmbinare de cuvinte: ea a fost născocită și pusă în circulație de către înșiși comuniștii și de către unii dintre cei ademeniți de ei de peste graniță. Ei înșiși și-au spus patrioți sovietici, definindu-și astfel propria esență politică și locul ce le revine în istoria Rusiei. Nouă nu ne rămîne decît să arătăm sensul acestei denumiri și să le arătăm locul ce le revine.

Privită dintr-un punct de vedere corect sub aspect juridic și academic, sub aspect politic, acestă denumire este pur și simplu dovada unei totale neștiințe. Cuvîntul ”sovietic” semnifică doar forma de organizare statală, nimic mai mult. Cunoaștem forma de guvernămînt monarhică și cea republicană. Statul sovietic se autodefinește drept republică: se susține că ar fi vorba despre o nouă formă a orînduirii republicane – nu o republică parlamentară, ci anume una sovietică. Dezvoltînd această idee, ”mladorușii” (de tristă pomină) grăbiți și guralivi propuneau demult să se creeze o monarhie sovietică: să se accepte forma sovietică a statului și să se plaseze în fruntea acestuia un ”țar revoluționar”.

O abordare corectă juridic arată că ideea patriotismului sovietic se dovedește a fi o absurditate crasă. Un patriot îi este fidel Patriei sale, poporului său, culturii sale spirituale, propășirii sale naționale, bunăstării sale organice; el îi dorește independența pe plan internațional, el slujește puternicei și bravei sale apărări. Însă patriot poate fi atît un monarhist, cît și un republican. În Elveția și Statele Unite veți găsi o mulțime de patrioți, dar nu veți descoperi monarhiști. Nu mai puțini patrioți veți găsi în Anglia și Olanda, însă ”republicanii” constituie acolo o minoritate insignifiantă. Patria este una, însă forma de guvernămînt a țării lor oamenii o pot concepe în mod diferit. Asta înseamnă că problema formei de guvernămînt arată nu atașamentul omului față de Patrie, ci față de partid. Pe tărîmul loialității patriotice se pot regăsi la fel de bine atît monarhiștii, cît și republicanii. Și unii, și alții își iubesc întîi de toate patria lor națională (Olanda, Anglia, Statele Unite, Elveția, Franța): ei sunt olandezi credincioși, englezi fideli, americani mîndri, elvețieni neînfrînți și viteji, francezi înfocați, și doar drept urmare a acestui patriotism național ei revendică pentru țările loc o formă de guvernămînt sau alta – unii doresc monarhie, alții – republică.

Însă ideea de ”patriotism sovietic” reprezintă ceva pervers și absurd. Este vorba despre un patriotism al formei de guvernămînt. Un ”patriot sovietic” îi este fidel nu adevăratei sale Patrii (Rusiei) și nu propriului popor (poporul rus). El îi este fidel acelei forme sovietice, în care Rusia suferă și este batjocorită preț de treizeci de ani; el îi este credincios acelei ”Sovietcina” partinic-comuniste, care asuprește și nimicește poporul rus încă de la începutul revoluției. Întrebați acești oameni, de ce ei nu-și spun pur și simplu patrioți ruși? De ce nu își numesc statul pe care, chipurile, îl iubesc – Rusia? De ce ne lasă acest avantaj neprețuit nouă, celor care îi spunem deschis pe nume Patriei – Rusia, iar nouă înșine – ruși? Unde și de ce își ascund cu jenă aceștia propria esență națională? De ce s-au declarat nu fii ai Patriei lor istorice mărețe, ci adepți ai unui partid internaționalist-comunist, ce a pus stăpînire pe ea și i-a dat o formă sovietică?

Să ne mai întrebăm: ce ar însemna expresia ”sunt patriot monarhic”? Ea nu semnifică nimic; ea vădește doar o ignoranță politică totală. A spune ”sunt un patriot francez și în plus republican” are o noimă; în acest caz înțelegem, fiul cărui popor stă în fața noastră, de dragul cărui interes național e gata să meargă la luptă și care formă de guvernămînt o consideră a fi cea mai bună pentru Franța lui. Însă dacă i-ați propune unui francez să iubească nu Franța, ci o ”Sovietie” anațională, internațională și tocmai de aceea din punctul de vedere corect al patriotului francez trădătoare, el vă va privi ca pe un dement și va avea dreptate.

Așadar, ce ar însemna cuvintele ”sunt un patriot sovietic”? Ele înseamnă că eu sunt credincios Sovietcinei – statului sovietic, guvernului sovietic, orînduirii sovietice, orice s-ar ascunde în spatele acesteia și orice fel de politică s-ar pune în practică: rusă, nerusă sau antistatală, poate una mortală pentru Rusia, ce aduce poporului rus înrobire și moarte, foamete și teroare.

”Patriotul sovietic” îi este devotat puterii, iar nu patriei, regimului, iar nu poporului; partidului, iar nu țării-mamă. El îi este devotat dictaturii internaționale, care a subjugat propriul său popor prin ură și foamete, cea care i-a anulat estența rusească și i-a interzis poporului să-și poarte numele său istoric plin de glorie… Fiindcă în Sovietia nu mai există demult Rusia, comuniștii au șters în mod oficial numele ei din istorie și însuși statul lor poartă un nume internațional și chiar antinațional: ”Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” (vezi, de ex., textul Constituției staliniste din 1936).

Și iată că patriotul sovietic prin însuși numele său reneagă Rusia și poporul rus, declarîndu-și adeziunea și credința nu acestuia. El este patriotul unui partid internaționalist: anume acestuia îi slujește, pentru el luptă, lui în jură supunere. Însuși numele lui conține o deschisă, publică dezicere de Rusia și o auto-înrobire benevolă față de dictatura ei nerusă și antirusă. Dacă așa ceva este ”dragoste”, atunci e o dragoste nu față de Rusia, ci față de comunismul internațional; dacă asta e luptă, atunci e o luptă pentru întărirea robiei sovietice în Rusia, o luptă pentru nimicirea poporului rus în numele revoluției comuniste mondiale; dacă aceasta e ”credință”, atunci e o credință față de Sovietcina și o trădare a Rusiei naționale! Fiindcă Statul Sovietic nu este Rusia, iar Statul Rus nu este Uniunea Sovietică. (va urma)

Traducere de Iurie ROŞCA