Puncte de vedere

1. Adresarea Congresului al VII-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova către Comitetul Central al P.C.U.S.

„Scriitorii Moldovei Sovietice, întruniţi la Congresul al VII-lea, adresează Comitetului Central leninist al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cuvîntul de salut sincer şi de profundă recunoştinţă pentru grija permanentă ce o manifestă pentru dezvoltarea culturii socialiste, pentru creşterea bogăţiei spirituale a poporului moldovenesc, a tuturor popoarelor Patriei noastre multinaţionale… Noi, scriitorii Moldovei Sovietice, sîntem adînc impresionaţi de înalta apreciere, care a fost dată literaturii şi artei în Raportul politic al C.C. al P.C.U.S.…

Scriitorii moldoveni, împreună cu colegii di republicile-surori, cu oamenii progresişti de pe toate continentele, susţin politica de pace promovată de P.C.U.S. pe plan extern, lupta lui pentru înţelegere şi colaborare între popoare. În condiţiile înăspririi confruntării ideologice dintre ţările cu sisteme sociale diferite, la întrebarea lui Maxim Gorkii „Cu cine sînteţi voi, maeştrii ai culturii?”, noi, ca pînă acum, răspundem cu fermitate: „Sîntem pe veci cu Partidul Comunist, cu poporul…” (Fragmentele reproduse mai sus au fost extrase din Adresarea Congresului al VII-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova, publicată în numărul din 22 mai 1986 al săptămînalului „Literatura şi Arta”)

2. Uniunea Scriitorilor – instituţie din care au fost recrutate persoane care au făcut din politică un mijloc abil şi demagogic de trădare a cauzei naţionale şi de realizare a intereselor personale

În cei 25 de ani de existenţă a Republicii Moldova, Uniunea Scriitorilor de la Chişinău s-a manifestat ca instituţie din care s-a putut recruta un număr mare de oameni în vederea activităţii politice. Scriitorul moldovean Ion Druţă a activat ca consilier prezidenţial al preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov şi ca deputat în Parlamentul Uniunii Sovietice (Congresul deputaţilor poporului al URSS) şi n-a făcut nimic pentru restabilirea statutului pe care Basarabia l-a avut înainte de a fi ocupată de Uniunea Sovietică. Dimpotrivă, el s-a străduit să conserveze separarea provinciei de Ţara de la care a fost desprinsă, prin abuz. Scriitorul Ion Hadîrcă l-a servit ca consilier prezidenţial atît pe Mircea Snegur, cît şi pe Petru Lucinschi, nomenclaturişti sovietici pe care participanţii la manifestaţiile antisovietice din Chişinău îi numeau „mankurţi”şi „trădători”. Scriitorul, consilierul prezidenţial şi conciliatorul Ion Hadîrcă s-a făcut de ruşine şi atunci cînd nu s-a isprăvit cu misiunea de a înlătura divergenţele dintre regimul secesionist de la Tiraspol şi puterea politică de la Chişinău. „Reformatorul” liberal Ion Hadîrcă s-a pus într-o situaţie penibilă şi atunci cînd, împreună cu alţi deputaţi liberali „reformatori”, a participat la „reformarea” Partidului Liberal prin dezbinarea fracţiunii liberale din Parlament, prin crearea unui nou partid (P.L.R., al cărui preşedinte a devenit chiar domnia sa), prin dezbinarea electoratului liberal cu viziuni unioniste din satele şi oraşele Basarabiei.

Şi scriitorul Andrei Strîmbeanu a deţinut funcţia de sfătuitor prezidenţial al lui M. Snegur. Prin anii ’90 ai secolului trecut, perioadă hotărîtoare în viaţa populaţiei româneşti din Basarabia, circula zvonul potrivit căruia scriitorii moldoveni Gr. Vieru şi Nicolae Dabija erau consilieri prezidenţiali neoficiali ai preşedintelui României Ion Iliescu.

După cum se ştie, scriitorul Gr. Vieru a umblat adesea prin România, făcînd publicitate propriilor creaţii literare şi stabilind legături prieteneşti cu reprezentanţi de vază ai elitei academice din ţară. Ceea ce este bine, util, binefăcător. Dar, în acelaşi timp, domnul Gr. Vieru a servit cu credinţă şi devotament regimul antiunionist de la Chişinău. În acelaşi timp, domnul Gr. Vieru niciodată nu s-a exprimat (cu pieptul deschis, fără ascunzişuri) în favoarea reunirii Basarabiei cu România, în cadrul întîlnirilor sale oficiale cu contemporani din sate şi oraşe basarabene. Ceea ce este foarte rău, foarte urît.

După demiterea abuzivă a premierului Mircea Druc, domnul Gr. Vieru declara: „Deci, am sacrificat pe M. Druc fiind siliţi de împrejurări… Mircea Snegur a fost alături de noi în momentele cele mai grele. Să-l lăsăm să muncească!”

În anii 1990-1994, mulţi scriitori moldoveni au făcut parte din Parlamentul Uniunii Sovietice şi din cel al Republicii Moldova. În această perioadă Parlamentul de la Chişinău a votat un şir de proiecte de legi menite să legitimeze separarea Basarabiei de România, de exemplu, Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova de la 27 august 1991. Scriitorii-deputaţi au participat la adoptarea Legii cetăţeniei, prin care cetăţenia moldovenească a fost acordată tuturor locuitorilor Republicii Moldova care la momentul adoptării legii (1992) trăiau/aveau domiciliu stabil în Republica Moldova. Scriitorii moldoveni au dat semnalul verde pentru continuarea utilizării termenului neştiinţific „limba moldovenească”, prin eseul colectiv semnat de membrul Uniunii Scriitorilor Valentin Mîndîcanu, eseu publicat în revista „Nistru” al cărei redactor-şef era scriitorul Dumitru Matcovschi, nr. 4 din anul 1988.

Conducătorii şi membrii de rînd ai Uniunii Scriitorilor de la Chişinău au participat la elaborarea şi realizarea teoriei celor două state româneşti independente, teorie lansată de Mircea Snegur în cadrul şedinţei Parlamentului României din
12 februarie 1991, unde demnitarul de la Chişinău a rostit o cuvîntare din care reproducem doar următorul pasaj:

„Confederaţia culturală pentru care pledează domnul ministru Ion Ungureanu, Uniunea Scriitorilor din Moldova şi din România (îl văd aici pe academicianul şi scriitorul din R.M., domnul Vieru) este în acţiune şi de dorit ca ea să acţioneze şi în cadrul economic… Să ne ţinem de neamuri!”

În loc să se situeze în fruntea Mişcării de eliberare naţională, să-şi pună ca scop reunirea Basarabiei cu Ţara-Mamă şi să activeze susţinut în vederea realizării lui, Uniunea Scriitorilor de la Chişinău a continuat să lucreze în concordanţă cu politica stalinistă faţă de România.

În loc să pregătească populaţia şi provincia pentru reunificarea cu România, clasa conducătoare de la Chişinău s-a consacrat cu totul lucrării de amăgire şi de trădare. Şi toată iscusinţa ei satanică s-a îndreptat împotriva adevărului istoric şi dreptăţii naţionale. Esenţa politicii statului Republica Moldova constă în a păstra şi consolida statalitatea moldovenească post-sovietică prin întreţinerea unor surse de duşmănie faţă de România. Reprezentanţi ai elitelor academice locale (savanţi, literaţi, artişti, jurnalişti etc.) se străduiesc din toate puterile să înveşnicească nedreptatea istorică denumită Republica Moldova. Elementele moldoveniste s-au angajat într-o competiţie nebună pentru consolidarea statului moldovenesc post-sovietic, antrenînd în această activitate sute de mii de oameni de rînd, din sate, oraşe şi raioane basarabene.

3. „Declaraţia Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova privind Reunificarea cu România”

După atîtea umblări de ici-acolo prin zonele periferice ale politicii moldo-ruso-sovietice, întreprinse de unii scriitori moldoveni, de-a lungul anilor, Uniunea Scriitorilor de la Chişinău a ajuns, în sfîrşit, pînă la punctul de onoare al prestigiului său, pînă la etapa în care ştie ce să facă cu Basarabia, cum s-o facă şi de ce trebuie s-o facă.

Ideile principale cuprinse în conţinutul Declaraţiei Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova privind Reunificarea cu România sînt următoarele:

1 – Uniunea Scriitorilor consideră că „proiectul statal Republica Moldova a eşuat, statul devenind captivul oligarhilor şi politicienilor corupţi”;

2 – Uniunea Scriitorilor „consideră singura soluţie salvatoare pentru Republica Moldova, unica modalitate de a evita un colaps economic şi social este Reunificarea cu România”;

3 – „Primul pas ar fi reconstituirea unui nou Sfat al Ţării, aidoma celui din 1917-1918, pe aceleaşi principii de reprezentativitate politică, socială, etnică şi confesională”;

4 – „În Declaraţia de independenţă de la 27 august 1991 se cere explicat denunţarea consecinţelor Protocolului Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop”.

În legătură cu „primul pas” către „Reunificare”, se cuvine să facem următorul reproş: în loc să propună o soluţie definitivă şi corectă, adecvată realităţilor noastre, pentru „reunificarea cu România”, Uniunea Scriitorilor îşi demonstrează cunoştinţele în domeniul istoriei Basarabiei; „reunificarea cu România” nu depinde de modul în care este ales parlamentul, ci de calităţile patriotice, naţionale şi morale ale alegătorilor şi ale celor aleşi pentru funcţii de conducere.

În continuare să vedem dacă „Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova” într-adevăr „cere explicit denunţarea consecinţelor Protocolului Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop”.

Mai întîi facem următoarele precizări: termenul „denunţarea tratatelor” reprezintă un act unilateral al unui stat prin care acesta face cunoscut că nu se mai consideră legat de un tratat; denunţarea unui tratat bilateral are ca efect încetarea lui.

Citind atent „Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova” şi cugetînd adînc asupra conţinutului şi mesajului ei, putem să ne dăm seama că în ea doar se anunţă şi se recunoaşte existenţa unor acte abuzive ce au influenţat evoluţia nefastă a celor trei teritorii româneşti (Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa). Enunţarea şi recunoaşterea acelor acte abuzive făcîndu-se nu cu scopul de a restabili statutul pe care Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa l-au luat înainte de a fi ocupate de armata sovietică şi încorporate în teritoriul Uniunii Sovietice – acela de părţi componente ale României, ci cu scopul de a legitima transformarea R.S.S. Moldoveneşti în Republica Moldova, de a proclama crearea statului moldovenesc post-sovietic – act echivalent cu legitimarea perpetuării stării de separare a teritoriilor româneşti de Ţara-Mamă.

În „Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova” doar se condamnă modul în care a fost încheiat Protocolul Adiţional Secret din 23 august 1939 (prin secretizarea lui, prin încălcarea Dreptului internaţional şi violarea independenţei şi suveranităţii statelor agresate de Germania şi U.R.S.S., prin împărţirea ţărilor supuse agresiunii în sfere de influenţă ale statelor agresoare).

„Declaraţia …” doar condamnă conţinutul Protocolului Adiţional Secret şi efectele lui politice şi juridice, dar nu conţine referiri la lichidarea realităţii rezultate prin aplicarea punctului trei al acestei înţelegeri satanice.

Dimpotrivă, „Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova” conservează consecinţele de bază ale aplicării punctului trei al Protocolului Secret, cum sînt: ocuparea abuzivă a Basarabiei, încorporarea abuzivă a teritoriului ei în teritoriul Uniunii Sovietice, crearea abuzivă a R.S.S. Moldoveneşti, dezmembrarea abuzivă a teritoriului Moldovei dintre Prut şi Nistru etc.

Prin adoptarea Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova de la
 27 august 1991 Republica Moldova s-a transformat într-o consecinţă fundamentală a aplicării punctului trei al Protocolului Adiţional Secret şi a ocupaţiei teritoriilor româneşti de către Uniunea Sovietică.

Prin adoptarea „Declaraţiei…” elitele intelectuale aflate la putere şi-au transmis convingerile şi năzuinţele antiunioniste cercurilor largi ale populaţiei, influenţîndu-le astfel comportamentul politic, mentalitatea, însuşirile moralei intelectuale.

Uniunea Scriitorilor: de la activism de partid pe tărîm literar la unionism românesc

În partea finală a „Declaraţiei de independenţă de la 27 august 1991”, Republica Moldova îşi afirmă angajamentul politic de a „adera la Actul final” al Conferinţei pentru Securitate şi Colaborare în Europa, semnat la Helsinki8, la 1 ianuarie 1975. Dar în actul final de la Helsinki este înscrisă, printre altele, şi prevederea referitoare la respectarea inviolabilităţii frontierelor dintre statele europene, frontiere fixate după Cel de-al doilea război mondial. Frontiera dintre România şi URSS a fost delimitată prin Tratatul de pace dintre România şi Naţiunile Unite, semnat la 10 februarie 1947, la Paris. Prin acest tratat se recunoaşte graniţa româno-sovietică existentă la 1 ianuarie 1941, stabilită în mod abuziv după ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică de la sfîrşitul lunii iunie 1940. Prin urmare, aderarea Republicii Moldova la Actul final de la Helsinki obligă statul moldovenesc post-sovietic să respecte inviolabilitatea frontierei actuale dintre el şi România, iar această obligaţie este o dovadă incontestabilă a faptului că „Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova” nu „cere explicit denunţarea consecinţelor Protocolului Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop”.

Mesajul „Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova” de la 27 august 1991 concordă perfect cu cel al Hotărîrii Congresului Deputaţilor Poporului al URSS de la 24 decembrie 1989 privind Protocolul Adiţional Secret din 23 august 1939: „Congresul constată că Protocolul Adiţional Secret din 23 august 1939 şi alte protocoale secrete semnate cu Germania în anii 1939-1941 reprezintă o abatere de la principiile leniniste pe care se întemeiază politica externă sovietică… Delimitarea sferelor de influenţă ale URSS şi Germaniei fixate în ele şi alte acţiuni sînt, din punct de vedere juridic, în contradicţie cu suveranitatea şi independenţa unui şir de terţe ţări… Congresul condamnă faptul semnării Protocolului Adiţional Secret din
23 august 1939 şi a altor înţelegeri secrete cu Germania. Congresul recunoaşte netemeinicia Protocoalelor secrete din momentul semnării lor”.

Semnînd Protocoalele secrete cu Germania, Uniunea Sovietică a violat Pactul Central de Renunţare la Război, cunoscut şi sub denumirea de Pactul Briand-Kellogg, semnat la 27 august 1928, la care URSS şi Germania erau parte; acest tratat internaţional obliga părţile să renunţe la război ca instrument al politicii naţionale şi ca mijloc de reglementare a litigiilor internaţionale, angajîndu-se să rezolve diferendele dintre ele numai prin mijloace paşnice.

Prevederile Pactului Briand-Kellogg au fost invocate de Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg în motivarea sentinţei de condamnare a principalilor criminali de război nazişti.

Aşadar, Congresul Deputaţilor Poporului al Uniunii Sovietice nu recunoaşte lichidarea consecinţelor aplicării celor trei puncte ale Protocolului Adiţional Secret, cum sînt: declanşarea de către URSS a războiului împotriva Finlandei şi anexarea unor teritorii finlandeze; ocuparea părţii de răsărit a Poloniei de către Uniunea Sovietică şi împărţirea acestei ţări în sfere de influenţă; omorîrea celor 20.000 de cetăţeni polonezi de către NKVD; ocuparea şi încorporarea teritoriilor româneşti în componenţa Uniunii Sovietice etc., etc.

Prin „Declaraţia de independenţă de la 27 august 1991” Republica Moldova s-a proclamat „stat suveran, independent şi democratic…”, dar conducătorii ei n-au fost în stare şi n-au vrut să pună în practică aceste principii general acceptate, în cei aproape 25 de ani de existenţă a statalităţii moldoveneşti post-sovietice.

Prin crearea R. Moldova, Basarabiei nu i s-a făcut dreptate. Prin „Declaraţia de independenţă a R. Moldova”, Basarabia a fost îndreptată pe calea dezastrului din toate punctele de vedere. Toate nenorocirile şi suferinţele moldovenilor şi nemoldovenilor basarabeni din ultimii 25 de ani se trag din ceea ce au creat în august 1991 elitele intelectuale moldovene. Aşa-numitul război pentru apărarea independenţei Republicii Moldova din martie-iulie 1992 n-ar fi avut loc dacă Chişinăul oficial n-ar fi pretins la palma de pămînt de la răsărit de Nistru, denumită Transnistria, care niciodată n-a făcut parte din teritoriul Moldovei istorice, umilind astfel mîndria naţională a ruşilor, care se temeau ca nu cumva Basarabia să se unească cu România împreună cu Transnistria. În „Declaraţia privind Reunificarea cu România”, Uniunea Scriitorilor se exprimă în fraze meşteşugite, dar lipsite de conţinut, de idei reunificatoare. Vorba ceea: ce folos din lapte gros dacă-i în burduf de cîine şi nu-l mănîncă nimeni. Prin această Declaraţie, Uniunea Scriitorilor denaturează conţinutul şi Mesajul „Declaraţiei de independenţă de la 27 august 1991”.

Ion STAFI,
profesor de istorie, contemporan cu evenimentele şi personajele descrise