UNICEF DONEAZA MATERIALE EDUCATIONALE SI ECHIPAMENTE SPORTIVE PENTRU 500 DE COPII

UNICEF a procurat un lot de materiale educaționale și echipamente sportive, cu o valoare totală de peste 300 de mii de lei, pentru a fi puse la dispoziția preșcolarilor și copiilor din clasele primare prin intermediul serviciilor de asistență psihopedagogică. În total, 500 de copii. Inițiativa este parte a unui suport în valoare de 70 de mii de dolari acordat de către Parteneriatul Global pentru Educație și UNICEF Moldova, care, pe lîngă instruirea pedagogilor, mai presupune și procurarea a 80 de unități de tehnică de calcul, distribuirea pachetelor de suport pentru preșcolari și elevii ciclului primar și organizarea cursurilor de formare a educatorilor privind realizarea educației parentale la distanță.

„Aceste pachete educaționale înseamnă o serie de posibilități pentru copii, atît pentru a se juca, cît și pentru a învăța în timpul vacanței, oferind astfel oportunități de agrement și dezvoltare în același timp. Solicităm tuturor partenerilor să sprijine și să promoveze activități pentru copiii de toate vîrstele pe parcursul unei veri care va fi cu totul altfel, în contextul actual provocator de pandemie”, a spus reprezentantă de țară UNICEF în Moldova, Desiree Jongsma, citată într-un comunicat de presă al organizației.

Secretarul de stat în domeniul educației, Natalia Grîu, a menționat, în contextul acestei donații, că familii din țară nu au posibilitatea să muncească din cauza pandemiei și nici posibilitatea să cumpere asemenea materiale educaționale pentru copii. „Însă copiii trebuie să se joace, să citească, să construiască, să alerge, cu alte cuvinte – să trăiască într-un mediu fizic şi social sigur, fără pericole, care le asigură creșterea și dezvoltarea”, a afirmat oficiala de la minister.

Conform unei analize realizate de UNICEF, aproape 1,3 miliarde de elevi din 177 de țări ( peste 72%) stau acasă ca urmare a închiderii școlilor. Aproximativ 80 de milioane de copii din întreaga lume au fost sprijiniți de UNICEF în această perioadă.

Sursa: IPN