UNA-I SA OBTII STATUTUL DE CANDIDAT LA ADERARE IN UE, ALTA-I SA-L SI PĂSTREZI

Republica Moldova sau Republica Șor?

Autor: Mihai CONȚIU

Odată cu dobîndirea statutului de Țară candidată la aderarea în UE, sarcinile guvernanților moldoveni sunt atît de multiple încîtîn mod inevitabil sau din neștiință, unele responsabilități majore pot fi scăpate din vedere ori, pur și simplu, să fie considerate a fi neesențiale, ceea ce ar fi o eroare majoră, una extrem de gravă. Aici ne vom referi la acele ”scăpări” care, în aparență, par neînsemnate întrucît nu sunt cuprinse, în mod expres, în angajamentele ferme pe care Republica Moldova și le-a asumat în acest context. Angajamentele oficiale despre care vorbim nu trebuie să fie privite și asumate birocratic, ad litteram, ci și în proiecțiile lor de perspectivă europeană. Ignorînd aceste”proiecții”, care, de altfel, sunt bine oglindite în spațiul european civilizator și legic ca necesități vitale ale securității comunitare, Țara riscă să fie captivă statutului de candidată la integrare și peste 30-50 de ani ori, poate, să nu mai fie.

Una-i să obții acest statut, alta-i să-l și păstrezi după următoarele alegeri care se vor derula din patru în patru ani! De aceea, într-un articol anterior, accentuam că guvernanții au greșit fundamental atunci cînd au preferat varianta ”solo” în acest demers proeuropean, în loc să inițieze dezbateri/consultări rezonabile cu partidele din opoziție, indiferent cît se urăsc, ideologic, unii pe alții, așa cum au procedat românii! Consultările cu societatea civilă nu sunt o scuză sau un argument. Nu ONG-urile participă la alegeri, ci partidele.

Revenind la angajamentele pe care Republica Moldova și le-a asumat în calitate de candidată la aderarea în UE și ”proiecțiile” de care aminteam, este, totuși, necesar să vorbim despre cîteva realități inevitabile viitoare și, poate, chiar dureroase pentru viitorul Țării. UE a acordat Republicii Moldova acest statut din două considerente vizibile – existența unei guvernări proeuropene, PAS, și războiul din Ucraina, ca antidot politic împotriva agresiunii ruse prin acceptarea și a Țării vecine cotropite. Menținerea acestui statut depinde și de soarta războiului, dar și de soarta pe care actuala guvernare va ști să și-o asume.

Misiunea PAS de a permanentiza statutul proeuropean pare una imposibilă, iar asta din perspective interne. UE vrea să adopte Republica Moldova pentru că este condusă de o guvernare proeuropeană, dar ce face guvernarea proeuropeană pentru ca Țara, în majoritatea ei, să rămînă tot proeuropeană dacă va pierde Puterea? Există riscul ratării unei a doua ”povești de succes”, de această dată a ”oamenilor buni”. Guvernarea demonstrează că este inflexibilă în adoptarea unor legi considerate necesare, conform propriului program politic, însă nu demonstrează aceeași dîrzenie vizionară de a elabora proiecte și chiar legi de protejare a curentului proeuropean și de contracarare a sabotajului politic prorusesc venit din partea unor forțe antinaționale, în fond.

Ținînd seamă de slabele performanțe în ceea ce privește buna informare a moldovenilor privind opțiunea europeană civilizată, considerăm că Republica Moldova ar trebui să aibă un Minister al Integrării Europene distinct, așa cum a existat și în România. Adversarii integrării europene din Parlament sunt binecunoscuți – PSRM, PCRM și Partidul Șor. Să reținem că susținătorii și aliații acestora din afara Parlamentului sunt primejdios de mulți. Dacă luăm în calcul inevitabila erodare a guvernării, care-i generată de factori subiectivi – exclusivism, nedeschiderea spre alianțe politice strategice în vederea unei relansări a actului de guvernare etc. – și factori obiectivi – pandemia, războiul din Ucraina, creșterea prețurilor etc. – constatăm că există pericolul cert ca perspectiva europeană să devină o amintire. UE nu poate să riște cu o Moldovă prorusească, așa cum este sabotată acum de către Ungaria.

Un exemplu clar că actuala guvernare nu poate, nu știe sau nu vrea să perpetueze pentru Țară șansa integrării europene este Ilan Șor. Acesta, cu răbdare, nestingherit de autorități și de pe poziții publice, în calitate de transfug și ”deputat cu imunitatea ridicată”, a instituit haosul social, incertitudinea cetățenilor față de supremația legii și convingerea moldovenilor că cei care fură Statul în proporții uriașe sunt ”figuri legendare de haiduci, că le dă și lor cîte ceva din furturi”.

Despre toxicitatea și, mai ales, pericolul social pe care Șor îl reprezintă pentru Țară ar fi trebuit, de mult, să se pronunțe inclusiv Academia de Științe a Moldovei, prin elaborarea de studii sociologice, psiho-sociale etc. De cînd a fugit din Țară, de teamă să nu fie închis pentru complicitatea decisivă la furtul miliardului ori înstrăinarea aeroportului, acest penal sfidează efectiv Statul Republica Moldova prin aparițiile sale video în care se adresează poporului moldovenesc. Astfel, el condamnă și critică guvernarea/guvernările, instituțiile Statului, orientarea proeuropeană, oferă soluții de guvernare și promite moldovenilor că le oferă Raiul pe Pămînt.

Asta o face public un mafiot care ar trebui să stea după gratii întreaga viață pentru toate fărădelegile lui, așa cum se întîmplă în Țările civilizate din care el nu vrea ca Republica Moldova să facă parte! Firește că și el dorește o victorie însîngerată a Rusiei în Ucraina. Aceasta ar fi salvarea lui, a lui Plahotniuc și a tuturor bandiților fugari și nefugari afiliați lor. Problema, pentru Țară, e că numeroși moldoveni îl cred pe acest mafiot nerușinat care, în sinea lui, îi disprețuiește, văzîndu-i cum adulmecă hămesiți orice pomană de la el, din banii furați tot de la ei.

Chiar nu îngrijorează pe nimeni cum acest individ care, încă de cînd a devenit vizibil în spațiul public, a pervertit moral atît de mulți moldoveni din toate colțurile Țării încît și i-a transformat în complici susținători ai marilor furturi pe care le-a săvîrșit? Chiar nu îngrijorează pe nimeni faptul că mafiotul Șor devine din ce în ce mai puternic și ”o soluție murdară” pentru moldoveni? Cine-l protejează și cui îi convine ascensiunea penalului fugar Șor? Chiar crede cineva că, la nivelul înalt al UE, nimeni nu vede cum Republica Moldova este umilită de către un mafiot? Am avut de-a face cu Republica Moldova a lui Plahotniuc, iar acum, sub nasul autorităților, asistăm cum, de ani buni, CUIVA îi convine Republica Șor!

În urmă cu foarte mulți ani, un fost colonel KGB îmi povestea despre o serie de nelegiuiri ale unui fost politician. Întrebîndu-l de ce nu le dă publicității, acesta mi-a răspuns: ”Nu-i potrivit, căci poate să ajungă la Putere!” Oare cei care-i permit mafiotului Șor să-i racoleze pe moldoveni prin metode de sectă ilegală gîndesc la fel? Legitim, moral și în interesul social al moldovenilor, chiar dacă ei nu sunt conștienți de asta, autoritățile ar trebui să identifice proceduri legitime prin care orice intervenție publică video a lui Șor să fie blocată, să fie interzisă, date fiind statutul și toxicitatea lui! Iurie Roșca a putut fi blocat, Șor de ce nu?

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40