La o cuvîntare la Academie. 31.08.2016

«Poţi să fii român, dar nu e numaidecît să fii şi idiot». Ion Cristoiu

Un vlăduţă românesc, chicat din pod într-un prestol, s-a dus la Academie să-i lumineze pe cei mai luminaţi luminători ai basaraghenilor. Molcăluţ la minte şi frumos la vorbă, dînsul din capul locului a trîntit-o: «Sîntem etnici români, deşi ne numim moldoveni». Vlăduţă chicat în domnie aşa de repede s-a românizat româneşte, că pînă acum n-a aflat, ce au demonstrat marii cărturari moldoveni Eustratie Logofătul, Grigore Ureche pe la 1630, 1635, apoi Miron Costin. Ultimul la 1677 sublinia: «De acum de o parte or fi moldovenii, de altă – muntenii... Noi ne numim moldoveni... De la Moldova este şi moldovanul». Vlăduţă, ca şi ciracii lui de la academie, pînă acum n-au aflat de constatările cronicarilor munteni: «Moldovenii să răspund moldovani» (C.Cantacuzino, 1717).

Acest adevăr îl cunoştea întreaga Europă. Pentru a se convinge, politicienii neînvăţaţi de la domnie şi academicienii agramaţi n-au decît să consulte cartea lui G.Reishersdorfer Horografia (Descrierea) Moldaviae (1541), în care capitole întregi sînt consacrate geografiei, naturii, bogăţiilor Regno Moldaviae, locuită de gens Moldauica, moldauos, Populus Moldauicus... N-au decît să examineze harta etnogeografică a lui Matei Seutteri (1632), care conturează hotarele Palatinus Moldaviae şi aria de răspîndire a Populi Moldavi... Africanerii din Africa de Sud ştiu, chiar şi o parte din elita politico-savantă românească a aflat, în sfîrşit, că «rumîn» cu sens etnic se răspîndeşte abia în prima jumătate a veacului XIX (Vezi D.Onciul, P.Panaitescu, C.C.Giurescu, N.Iorga, E.Stănescu, V.Arvinte...).

În 2005 faimosul istoric român Lucian Boia a patra oară arăta învăţaţilor şi politicienilor români neînvăţaţi: «Moldovenii nu numai că au avut – şi au! – statul lor şi istoria lor distinctă, dar nici nu şi-au spus «români», CI MOLDOVENI!».

Vlăduţă chicat în domnie, ca şi savantlogul Gh.Duca, habar nu are, că după 1812 limba moldovenească a fost învestită cu statut oficial (1818 – 1862).

Toromacul nimerit la domnie, ca şi savantlîcosul Gh.Duca, pînă acum nu s-au dumerit, că «politica imperială» (rusească, evident) nu putea «limita limba românească» în «Basarabia» din simplul motiv, că o limbă cu o astfel de denumire («românească») nu era cunoscută nici în Valahia Ungurească – aşa se numea ţara de la sud de Carpaţi: Ungrovlahia. Denumirea «românească» se documentează abia în 1838 (V.Arvinte. Român, românesc, România. Bucureşti, 1983. P. 138.).

Glotonimul moldovenească (adverbul «moldoveneşte») circulă în creaţia norodnică moldovenească din secolul al XV-lea. Lingvonimul limba moldovenească este atestat scris din veacul al XVI-lea.

Nu puteau moldovenii să rămînă muţi vreo 400 de ani, pînă s-ar fi deşteptat «rumînii», ca să le spună cum să-şi numească limba maternă!

O altă gogomănie cît vlăduţă de mare este şi închipuirea dînsului cum că în 1918 – 1940 în «Basarabia» «limba românească funcţiona legitim ca limbă de stat».

Limba românească a fost impusă în Republica Democratică Moldovenească de ocupanţii români. Ea categoric nu a fost primită de moldoveni (Vezi V.Ţepordei, L.Mrejeru, O.Ghibu, ordinul generalului F.Ţenescu, prin care se ordona structurilor civile şi unităţilor ocupante să impună pe toate căile «limba românească care nu devenise limbă oficială». În 1934, după 16 ani de ocupaţie şi românizare totală!

Declaraţiile cum că ruşii, Stalin, «administraţia cremlină» ar fi impus limba moldovenească moldovenilor lui Ştefan cel Mare, lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, Alexei Mateevici, Nicolai Costenco, Victor Teleucă ş.a. sînt nişte bîigueli ale unor români româno-debilizaţi de la domnie, de la academie.

O caracteristică ruşinoasă o politicii moldoveneşti este că, în primul rînd, juriştii încalcă grosolan legile statului, care le-a dat diplome şi îi rabdă. Vlăduţă chicat din pod în domnie, cu ani în urmă, în 1994, a înmînat legitimaţii deputaţilor, care în acelaşi an au adoptat Constituţia Moldovei. De atunci şi pînă a chicat în cap în scaun de domnie n-a zis mîr de articolul 13. Nimeni nu poate înţelege, cum i-a ajuns capul pe nişte jurişti, chiar proşti-probcă, dintr-o gaşcă, numită «curte», să nege public Legea Supremă în baza căreia există şi este plătită această gaşcă?! Aceşti aşa-zişi juristi, de atîtea ori vînduţi şi cumpăraţi de la Strasbourg, Bruxeles pînă la Dîmboviţa negînd art. 13, neagă Constituţia, nimicesc baza existenţei lor!

Nici cel mai bleg domnitor din cel mai întunecat bantustan sud-african nu-şi îngăduie să poreclească propriul popor, să-i spurce numele etnic şi limba maternă! Excepţie face toromacul de la curtea Moldovei.

Domnia sa se poate crede «român» de o mie de ori. Şi dînsul şi urmaşii săi. Să fie sănătoşi! Să trăiască şi să se îmulţească. Dar să nu încerce, folosindu-se de scaun, să impună gogomăniile personale societăţii moldoveneşti. Orice cetăţean cu credinţă acestei ţări este în drept să-i ceară socoteală acestui aiurit agramat şi celor care l-au înscăunat pentru încălcarea drepturilor fundamentale, pentru înjosire naţională. Dacă nu li se va da voe, atunci să-l stuchească între ochi şi să-l afurisească!

Repetăm, oricine, inclusiv rătăcitul de la curtea Moldovei, se poate socoti de joi după amiază sau de luni dimineaţă «român». Poate pupa şi linge pînă la vînătăi spatele dinaintelui oricărui român. Este o treabă şi o plăcere pur personală. Dar, vorba ceea: oricine se poate declara şi demonstra că este toromac, dar nu este frumos să abuzeze de acest drept. Sau, altfel zis: «Poţi să fii român, dar nu e numaidecît să fii şi idiot» (Ion Cristoiu).

(En dehors, în afara acestui text... «Săptămîna» mărturisea: «Tot mai des ne dă ghes întrebarea: «Oare cu ce se gîndeşte preşedintele Timofti, cînd decretează zilele de doliu în Moldova?» Nouă tot mai des ne dă ghes întrebarea: «Oare cu ce se gîndeşte Timofti – Preşedinte al Statului Moldovenilor! – cînd porecleşte «români» pe moldovenii, fondatori ai Statului Moldova, cînd terfeleşte limba moldovenească – însemn fundamental identificator al moldovenilor?!»).

Amintindu-ne de Nicolai Costenco, vom constata:

Poţi să te crezi şi prişidinti,

Dar să ai un cap de probcă

Şi să-l porţi cu-atîta pompă

Nu-i de nasul lui fuflofti!

Vasile STATI

P.S. Limba românească are cuvîntul «vlăduţă» cu înţelesul «tont, nerod, care spune prostii» (I.-A. Candrea, 1930. Pag. 1439 – 1440). De prin 2011 în limba moldovenească s-a încetăţenit substantivul comun «timofti», sinonim cu românescul vlăduţă.

V.S.