Un parlamentar britanic s-a dezlănţuit împotriva României, în Parlamentul European

Doar un bulgar a încercat să-i apere pe români

 Atac furibund al britanicului Nigel Farage, membru al Parlamentului European şi cunoscut eurosceptic, la adresa României şi Bulgariei. Farage a ţinut un discurs în Parlamentul European, în care spune răspicat, cu subiect şi predicat, că România şi Bulgaria n-au ce căuta în zona euro şi nici nu ar fi trebuit să li se permită de la bun început aderarea la Uniunea Europeană.

"S-a produs un eveniment politic major de cînd ne-am întîlnit ultima oara și nimeni nu l-a menționat. Italia a avut alegeri. Și 55% din electorat a votat pentru partidele eurosceptice, iar mișcarea domnului Grillo a reușit să obțină doar 26%. Ceea ce este absolut clar este faptul că aderarea la zona euro este complet incompatibilă cu statul de națiune democratică.

Puteţi să le luaţi puterile parlamentelor naționale, însă oamenii vor merge la vot și există o tendință crescătoare în întreaga Europă, aceea că partidele eurosceptice devin mai puternice și mai influente. Și mai există o negare completă despre criza din zona euro. După discursul unor europarlamentari, ai crede că orice urmă a recesiunii a dispărut. Pînă şi domnul Barroso vine cu un discurs de tehnocrat, cum că totul este bine și frumos. Oricum, au fost discursuri mult mai bune decît prostiile de nedescris debitate de Olli Rehn (economist și comisar euro), care le-a indus multor europarlamentari un somn adînc.

Domnilor, zona euro a fost un dezastru economic complet. Și mai e un lucru la care nu aveţi de gînd să vă gîndiţi. Starea economiei franceze și faptul că Franța are acum divergenţe cu Germania. Deci, chiar în inima proiectului european, proiectul zonei euro este un dezastru.

Mi-e teamă că, în final, totul se va prăbuşi. Aș sublinia că, de asemenea, sunteţi în negare şi în ceea ce priveşte situaţia României și Bulgariei. Aceste două țări sunt chinuite de corupție și criminalitate organizată. Acestor două ţări nu ar fi trebuit să li se permită, de la bun început, aderarea la Uniunea Europeană. Vreau s-o spun clar, noi, cei din UKIP (UK Independence Party), nu cred că e bine și corect să avem frontierele total deschise, de anul viitor, pentru un număr nelimitat de oameni din aceste țări să vină în Marea Britanie pentru a lucra şi să mai pretindă şi beneficii.

Și nu suntem doar noi, iată că şi primarul oraşului Duisburg din Germania a declarat public că afluxul masiv de cetăţeni din România și Bulgaria provoacă mari probleme sociale. Doamnelor și domnilor, avem de a face cu o problemă majoră. Nu trebuie să existe o uniune politică cu România și Bulgaria", a declarat Farage.
Ivaylo Kalfin, fostul ministru de Externe bulgar şi actual europarlamentar, a cerut dreptul la replică la afirmaţiile lui Farage, spunînd că declaraţiile acestuia nu se bazează pe cifre. "Lăsaţi-mă să vă dau nişte cifre. La fiecare 2.000 de cetăţeni britanici, este un bulgar. Într-un oraş cu 100.000 de britanici, sunt 50 de bulgari. Numiţi asta presiune? Din 600 de şomeri britanici, unul e bulgar. Numiţi asta presiune? Studenţii români şi bulgari cheltuiesc 30 de milioane de lire pe an ca taxe pentru studii şi întreţinere. Numiţi asta presiune? Mă tem că politica dumneavoastră internă n-are nici o legătură cu realitatea şi veţi resimţi acest lucru la următoarele alegeri", a declarat europarlamentarul bulgar.

Farage îi răspunde lui Kalfin, oferind, la rîndu-i, cifre. "Vă mulţumesc, lăsaţi-mă să vă ofer şi eu nişte cifre. Nu unele despre care mă simt în largul meu, vorbind despre ele, fiind atît de şocante. Sunt 68.000 de români care trăiesc în Marea Britanie. În decursul ultimilor cinci ani, doar într-o singură zonă, cea metropolitană, au fost, credeţi sau nu, 27.000 de români arestaţi. Peste 90% din fraudele bancare din Londra sunt comise de bandele criminale româneşti. Şi astea-s doar cifrele poliţiei metropolitane. N-am primit cifrele din restul ţării. Şi dacă, odată cu imigraţia, primim şi oameni buni din alte ţări, primim şi infractori. România şi Bulgaria sunt chinuite de corupţie, aşa cum am mai spus, şi nu vă vrem în ţara noastră.”

 Sursa: Jurnalul.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40