Un cintaret din Nigeria a fost condamnat la moarte prin spinzurare pentru blasfemie

Un cîntăreţ din Kano, Nigeria, a fost condamnat la moarte prin spînzurare pentru blasfemie împotriva profetului Muhammad, relatează BBC. Tînărul Yahaya Sharif-Aminu, în vîrstă de 22 de ani, a fost găsit vinovat pentru blasfemie după ce acesta a distribuit o înregistrare video pe WhatsApp, în care apărea cîntînd o melodie peiorativă la adresa profetului Mohammad.
Sharif-Aminu nu a negat acuzaţiile care i se aduc în urma distribuirii materialului video şi poate face apel împotriva verdictului oferit de judecătorul Khadi Aliyu Mihammad Kani. Doar una dintre condamnările la moarte pronunţate de instanţele Sharia din Nigeria a fost executată, după reintroducerea pedepsei în anul 1999.
După apariţia melodiei în mediul virtual, protestatarii au incendiat casa cîntăreţului de gospel islamic. Aceştia cer autorităţilor să ia măsuri drastice împotriva cîntăreţului. Versurile melodiei sunt considerate o blasfemie deoarece cîntăreţul laudă un imam din frăţia musulmană Tijaniya, pe care îl consideră mai presus faţă de Mohammad. Idris Ibrahim, liderul protestatarilor, a declarat pentru BBC că această judecată va servi ca un avertisment pentru alte persoane care încearcă să urmeze exemplul lui Yahaya.
"Cînd am auzit sentinţa am fost atît de fericit pentru că a demonstrat că protestul nostru nu a fost în zadar.", a declarat Idris Abrahim.
Instanţele Sharia sunt folosite în peste 12 state din Nordul Nigeriei, dar numai musulmanii sunt judecaţi în acest sistem de Justiţie. Instanţa Sharia are şi propria sa Curte de Apel care tratează aspecte civile şi penale ce implică persoane musulmane. Toate măsurile luate în instanţele Sharia pot fi contesteate în curţile seculare ale Nigeriei şi la Curtea Supremă.
În 2016, a fost pronunţată ultima oară o condamnare la moarte în cadrul Tribunalului Sharia. Adulazeez Inyass a fost condamnat pentru blasfemie împotriva islamului. Sentinţa nu a fost executată, condamnatul fiind în continuare în arest.












