Un barbat primeste 10.000 de dolari pe an pentru a fi vrajitor oficial al unui oras din Noua Zeelanda

Ian Brackenbury Channell s-a stabilit în Noua Zeelandă în anii ’70, unde a devenit cunoscut ca The Wizard – Vrăjitorul, iar din 1998 este plătit cu 16.000 de dolari din Noua Zeelandă (10.400 de dolari) anual de către Consiliul Local Christchurch, pentru „vrăjitorie”, relatează CNN, potrivit mediafax.
De-a lungul anilor, Channell a devenit un punct de atracție al orașului Christchurch, fiind o figură atît de cunoscută încît a cîștigat un rating TripAdvisor (patru din cinci stele).
Acum, în vîrstă de 87 de ani, Vrăjitorul petrece mai puțin timp cu publicul și vrea să își găsească un succesor. Acesta poate fi Ari Freeman, în vîrstă de 39 de ani, profesor de chitară,
Vrăjitorul Channell a fost ofițer Royal Air Force în Canada și a predat literatura engleză la Universitatea din Teheran. Dar abia după ce s-a mutat în Australia cu soția sa de atunci a găsit rolul vieții sale, Vrăjitorul.
După ce și-a luat diploma în sociologie și psihologie, a lucrat ca organizator pentru Universitatea din Australia de Vest din Perth, apoi ca profesor de sociologie la Universitatea din New South Wales (UNSW) din Sydney.
Acolo, el a început ceea ce el a numit o revoluție a distracției, ceea ce a transformat universitatea într-un „teatru al absurdului”. Cînd și-a pierdut slujba la universitate, a gîndit un plan pentru a deveni primul vrăjitor oficial al UNSW.
Decizia nu a fost pe placul universitarilor din Sydney, așa că în 1974 s-a mutat în Christchurch, Noua Zeelandă.
Odată ajuns, a devenit un obișnuit al Pieței Catedralei, unde a stat pe o scară și s-a îmbrăcat într-o varietate de ținute, inclusiv ca Ioan Botezătorul.
La început, ConsiliulLlocal nu a fost de acord cu el, potrivit The Wizard, au refuzat să-l numească vrăjitor oficial al orașului și nu i-au acordat permisiunea scrisă de care avea nevoie pentru a vorbi în piață. Așa că Vrăjitorul a jucat „jocuri stupide cu Consiliul” – a purtat o mască de gaze și a vorbit în franceză, sperînd să se sustragă regulilor.
În 1982, New Zealand Art Gallery Directors Association a declarat că omul a devenit o operă de artă vie, documentul Auckland City Art Gallery vorbind despre valoarea „de neprețuit” a „substanței corporale a artistului” (destul de ciudat, Vrăjitorul nu privește prea pozitiv arta modernă, pe care el o descrie „în principal ca o activitate de solicitări de subvenții.”)
În 1988, Waimate – un oraș aflat nu departe de Christchurch – a fost afectat de secetă. Organizatorii unui tîrg local de agricultură l-au invitat invoce ploaia și, potrivit The Wizard, aceasta a căzut la doar cîteva ore după dansul său.












