UE, intr-o asteptare emotionala mai mare decit cea din Franta

S-a declanşat oficial campania pentru alegerile prezidențiale
Campania oficială a primului tur pentru cei 11 candidați la alegerile prezidențiale a început oficial Luni în Franța, pe fondul nivelului inedit de indecizie în rîndul electoratului cu 13 zile înainte de scrutin, relatează France Presse. Începînd din acest moment, timpii pentru declarații în audiovizual trebuie să fie egali pentru toți candidații. Spoturile de campanie ale candidaților vor fi de asemenea difuzate de media audiovizuale publice în timpul perioadei de campanie, care a început în noaptea de Duminică spre Luni și care se va încheia la 21 Aprilie, la miezul nopții, înaintea primul tur de Duminică, 23 aprilie.
Conform ultimelor sondaje de opinie, candidatul pro-european și de centru Emmanuel Macron și rivala sa de extremă-dreapta Marine Le Pen, care este anti-imigrație și anti-euro, ar ieși pe primele două poziții, cu circa 23% din intențiile de vot, și s-ar califica pentru turul al doilea de pe 7 mai.
Candidatul stîngii radicale, Jean-Luc Mélenchon, creditat la începutul campaniei cu ocuparea poziției a cincea, se bucură de un avans spectaculos în ultimele săptămîni, care îi permite în prezent să se lupte de la egal la egal pentru a trei poziție cu candidatul dreptei, Francois Fiilon, cu circa 19% din intențiile de vot. Conservatorul Fillon și-a pierdut statutul de favorit după dezvăluirile privind suspiciunile că și-a angajat fictiv membri ai familiei, acuzații pentru care a fost inculpat.
Fapt inedit în Franța, numărul indecișilor nu a fost niciodată atît de mare cu două săptămîni înainte de vot, inclusiv în rîndul celor care spun că vor merge singur la vot. Un francez din trei nu s-a decis încă pentru cine va vota sau își poate încă schimba opinia. Un nivel record de indecizie care complică activitatea institutelor de sondare, aflate sub monitorizare după incapacitatea institutelor anglo-saxone similare de a anticipa alegerea lui Donald Trump în SUA și votul pentru Brexit în Marea Britanie.
Soarta UE este pusă la mare încercare de rezultatul acestor alegeri!












