UCRAINA ACUZA ARMATA RUSA DE ATACURI IN ESTUL SEPARATIST

Armata ucraineană a afirmat că militari ai armatei ruse au atacat marţi poziţiile sale în Estul separatist al ţării, unde are loc conflictul dintre forţele ucrainene şi rebelii proruşi, relatează AFP. "Încălcîndu-se toate acordurile precedente, unităţi militare ucrainene au fost atacate în nordul (zonei de conflict) de trupe ale armatei regulate ruse", a declarat purtătorul de cuvînt al armatei ucrainene, Andrei Lîsenko, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev. Serviciile de securitate şi premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk au afirmat luni că 700 de soldaţi ruşi şi material militar au trecut frontiera ruso-ucraineană pentru a veni în sprijinul rebelilor proruşi. Moscova a respins marţi cu fermitate acuzaţiile, spunînd că sînt «de o absurditate totală» şi «halucinaţii». De la începutul conflictului în luna aprilie a anului trecut, confruntările s-au soldat cu peste 4.800 de morţi.

Sursa: Agerpres