TSIPRAS VA RIDICA PROBLEMA LICHIDITATILOR LA SUMMITUL UE

Premierul elen Alexis Tsipras va ridica problema lichidităţilor la summitul UE din 19-20 martie, a anunţat miercuri un purtător de cuvînt al Guvernului de la Atena, transmit Bloomberg şi Reuters. «Urmărim să clarificăm acordul din 20 februarie cu Eurogrupul şi modul în care acest acord va fi însoţit de furnizarea de lichidităţi pentru economia Greciei», a afirmat un purtător de cuvînt al Guvernului elen, Gabriel Sakellaridis, la postul de televiziune Skai TV. Premierul Alexis Tsipras vrea să se întîlnească cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Francois Hollande, preşedintele Franţei, Mario Draghi, şeful Băncii Centrale Europene, şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (CE), în cadrul summitul UE, care se va desfăşura la Bruxelles. Capacitatea de finanţare a Greciei este limitată, pentru că nu poate împrumuta de pe pieţele de termen lung şi mediu, iar achitarea unei tranşe de împrumut în valoare de peste şapte miliarde de euro din partea creditorilor săi depinde de punerea în aplicare de reforme de către guvernul stîngii radicale. De asemenea, Sakellaridis a dat asigurări că Tsipras nu va căuta finanţare din Rusia cînd se va întîlni cu preşedintele Vladimir Putin în aprilie, pentru a discuta probleme bilaterale, inclusiv investiţii.

Sursa: Agerpres