Trump a avertizat că îşi va aminti companiile care nu cer rambursarea tarifelor declarate ilegale
Donald Trump a declarat, Marţi, că ”va ţine minte” companiile americane care nu solicită rambursarea tarifelor comerciale pe care le-a impus în mod unilateral şi pe care Curtea Supremă le-a declarat ulterior ilegale.
Declarația a fost făcută într-un interviu acordat postului CNBC, la o zi după ce autoritățile vamale americane au deschis un portal prin care importatorii pot solicita rambursări ce ar putea depăşi 160 de miliarde de dolari pentru tarifele introduse în baza legii privind puterile economice de urgenţă internaţională.
Întrebat despre companii mari, precum Apple şi Amazon, care nu au depus cereri de rambursare pentru taxele plătite, posibil pentru a evita tensionarea relaţiei cu Administraţia sa, Trump a spus că ar aprecia această decizie. ”Ar fi genial dacă nu ar face asta”, a afirmat Trump. ”Dacă nu o fac, înseamnă că mă cunosc foarte bine. Sunt foarte onorat de ceea ce spuneţi. Dacă nu fac asta, îmi voi aminti de ei”, a adăugat el.
Trump a criticat din nou decizia Curţii Supreme, adoptată cu 6 voturi la 3, care a anulat tarifele impuse de Administrația sa. El a spus că hotărîrea nu a inclus o prevedere care să clarifice că tarifele deja colectate nu trebuie returnate. ”Nu sunt mulțumit de Curtea Supremă, trebuie să fiu sincer”, a declarat Trump.
Numeroși retaileri americani au fost afectaţi puternic de războiul comercial declanşat de Administraţia Trump şi ar putea beneficia semnificativ de rambursările tarifelor.
Directorul financiar al Levi Strauss, Harmit Singh, a declarat, la începutul acestei luni, că firma se aşteaptă să primească aproximativ 80 de milioane de dolari sub formă de rambursări pentru tarifele plătite la importul de denim şi alte articole de îmbrăcăminte.
Şi grupul Gap, care deţine brandurile Gap, Old Navy, Banana Republic şi Athleta, a indicat că ar putea beneficia de rambursări ale tarifelor, deşi nu a precizat o sumă atunci cînd a raportat rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea.
”Am spus clar că impactul tarifelor a fost semnificativ asupra performanţei noastre”, a declarat directorul financiar al Gap, Katrina O’Connell. Ea a precizat că firma încearcă să clarifice dacă şi în ce condiţii ar putea înregistra o rambursare, subliniind că situaţia rămîne fluidă în privinţa modului şi momentului în care astfel de plăţi ar putea fi realizate.
Mai multe companii de retail care şi-au publicat rezultatele financiare în ultimele luni nu au inclus în estimările lor impactul deciziei Curţii Supreme de anulare a tarifelor sau eventualele rambursări. Pe măsură ce cererile de rambursare vor fi procesate, unii retaileri ar putea beneficia de sume importante şi ar putea chiar să îşi îmbunătăţească prognozele financiare pentru anul în curs.
