TREI ZODII CARE NU SUPORTA SINGURATATEA

Detestă solitudinea şi preferă să fie mai bine în centrul atenţiei, decît într-un colţ undeva ascunşi. Chiar dacă ar putea fi introvertiţi, încearcă să ascundă acest aspect, făcîndu-şi mulţi prieteni şi ieşind din zona lor de confort.
GEMENI
Nativii Gemeni nu pot trăi în solitudine. Sînt firi energice, deschise, curioase şi au nevoie întotdeauna de oameni în jurul lor. Le place să se plimbe, să iasă, să se distreze, dar nu singure. Au mulţi prieteni şi preferă ca atunci cînd se întorc acasă, să nu fie linişte. De obicei, dacă nu au un partener stabil alături de care să locuiască, aceşti nativi îşi vor umple casa cu animale de companie, care să le ţină mintea ocupată, altfel au tendinţa de a intra uşor în depresie şi de a se îmbolnăvi. Iar totul, din cauza singurătăţii.
LEU
Leii, în general, adoră să fie în centrul atenţiei, să aibă mereu persoane prin preajma lor cu care să discute diferite teme ori cărora să le povestească despre viaţa lor. Atunci cînd sînt singuri îşi pierd concentrarea, atenţia şi nu pot să-şi ducă la bun sfîrşit sarcinile. Practic, ei sînt acele persoane care trebuie să vorbească la telefon şi atunci cînd merg pînă la magazin sau duc gunoiul.
CAPRICORN
Cei aflaţi sub acest semn zodiacal se simt mult mai confortabil atunci cînd locuiesc sau lucrează alături de cineva. În ceea ce priveşte sfera financiară, dau dovadă de mult mai mult spor şi creativitate atunci cînd fac parte dintr-o echipă, spre deosebire de momentele în care trebuie să se descurce singuri. Cer mereu sfaturi, doar pentru că simt nevoia de o a doua părere (sau alte 10-20).
Sursa: observator.tv












