TREI MOTIVE SA DORMI PE PARTEA STINGA

Poziţia în care dormi nu este lipsită de importanţă. Dacă stai pe stînga, de pildă, contribui la menţinerea sănătăţii multor organe, îţi îmbunătăţeşti circulaţia sîngelui şi uşurezi procesul de digestie.

Pentru o digestie mai uşoară

Stomacul, pancreasul, inima se află în partea stîngă a corpului, iar o poziţie pe această parte în timpul somnului contribuie la o digestie mai uşoară prin stimularea secreţiei de suc gastric şi enzime pancreatice.

Îţi îmbunătăţeşti circulaţia sîngelui

Inima beneficiază şi ea de pe urma adoptării acestei poziţii pe parcursul nopţii, cînd te odihneşti. Sistemul limfatic este drenat mai uşor, iar inima va pompa mai uşor sîngele prin aortă, aceasta formînd un arc pe partea stîngă.

Şi femeilor însărcinate le este recomandat să se aşeze pe partea stîngă atunci cînd merg la culcare pentru a o mai bună circulaţie a sîngelui la nivelul uterului şi rinichilor.

Poziţia aceasta presupune o reducere a presiunii uterului asupra coloanei vertebrale şi a ficatului.

Menţii sănătatea splinei

Un alt organ poziţionat în partea stîngă a corpului este splina, parte a sistemului limfatic. Splina are rolul de  filtrare a sîngelui şi a limfei.

Dacă dormi pe partea stîngă, fluidele vor fi direcţionate către splină, sub influenţa gravităţii.

Atenţie!

Somnul pe o parte în poziţie fetală (cu genunchii spre piept) nu este cea mai bună alegere, pentru că poate duce la dureri de gît sau de spate, deformare a coloanei şi a articulaţiilor, mai ales dacă ai genunchii şi bărbia îndreptate spre piept.

Sursă: clicksanatate.ro