Atacurile împotriva lui Dodon sunt cu mult mai complexe şi periculoase decît par

Autor: Kurt SOLOVIOV

Cîştigarea alegerilor prezidenţiale de către Igor Dodon a schimbat radical poziţionarea opozanţilor care pînă atunci lupta anti-oligarhică părea a fi misiunea lor supremă. Pînă în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, Andrei Năstase, Maia Sandu, Igor Dodon şi Renato Usatîi aveau o atitudine politică de opozanţi dintre cele mai fireşti cu putinţă – în numele scopului nobil de eliberare a ţării din captivitatea lui Vladimir Plahotniuc, toţi aceşti lideri trecînd în plan secund ideologiile lor partinice.

Înainte de demararea acelei campanii electorale, Năstase, Sandu şi Usatîi erau conştienţi că Dodon şi PSRM se află în topul încrederii şi al popularităţii în rîndul majorităţii moldovenilor. Acest lucru părea să nu-i complexeze de loc în condiţiile în care aveau un aliat puternic ca Dodon în lupta anti-oligarhică. Igor Dodon era şi este puternic în sensul în care are o reprezentare parlamentară considerabilă, iar acum şi din perspectiva reprezentativităţii sale prezidenţiale. Cu toate acestea, după ce Dodon a devenit Preşedinte, deşi acesta şi-a manifestat disponibilitatea de a dialoga pe mai departe cu foştii săi aliaţi anti-oligarhici, Năstase şi Maia s-au delimitat dur de fostul lor aliat. Şi au trecut la ce ştiu ei mai bine – demonizarea şi satanizarea Preşedintelui ales.

Această delimitare era oarecum previzibilă dacă e să ne amintim de prestaţiile electorale fruste, arogante şi lipsite de pragmatism politic ale Maiei Sandu, mai ales cele demonstrate în confruntările directe cu Dodon. Atunci, dar şi acum Maia Sandu se află în stadiul de politician-experiment, unul care nu are o personalitate liber impusă, ci una artificială şi sugerată, planificată de alţii. Scoasă fiind pe scena politică de către Vlad Filat, se pare că a moştenit puternic de la acesta „orbirea Puterii”.

Alianţa politică dintre Sandu şi Năstase a fost şi este una conjuncturală, menţinută doar de „o voce tunătoare din exterior” şi care le cere imperativ să se mai suporte reciproc. Raţiunea limpede şi realităţile de facto arătau clar că nu Sandu ar fi trebuit să fie candidatul unic la prezidenţiale din partea opoziţiei extraparlamentare, ci Năstase, însă „vocea tunătoare din exterior” a decis astfel. Oricît de exploziv a ieşit Năstase pe scena politică, reuşind să strîngă un număr impresionant de susţinători, acesta o fost nevoit să renunţe în favoarea mult mai slabei lui aliate, ceea ce contrazice orice logică politică pragmatică.

Fireşte că sunt destui factori care l-au dezavantajat pe Năstase, în pofida popularităţii cîştigate la un moment dat. Primul şi cel mai important, iar asta în contextul psihologiei maselor de oameni atrase deja de partea lui, este dat de aceea că nu a ştiut sau nu a avut curajul să gestioneze cu maximă eficienţă protestele, aşa cum au făcut-o cîndva Iurie Roşca sau Vlad Filat pînă la un punct. Protestele fără finalitatea asumată la declanşarea lor sunt sortite să diminueze numărul de participanţi, adepţi.

Un alt factor care l-a dezavantajat pe Năstase a fost şi este asocierea lui inevitabilă cu cei doi Ţopa din Germania. Nu puţini au fost şi sunt cei care pun chestiunea astfel: Păi ce facem – dăm jos un oligarh şi aducem alţi doi în locul lui, care, pe deasupra, au fost, pe vremuri, şi asociaţi? Ba şi mai tranşant: Ţopii sunt mult mai periculoşi pentru Moldova. Venirea lor la putere cu ajutorul lui Năstase ar fi  adevărată calamitate, un război civil garantat în Moldova.   

Acestea şi multe altele nu au fost de natură să-i atragă o simpatie puternică şi eficientă lui Andrei Năstase în rîndul unor cercuri politice româneşti, voci autorizate care i-ar fi deschis uşi mult mai importante şi favorabile în cancelariile occidentale. Credem că de asta a fost conştient şi el cînd a fost nevoit să renunţe în favoarea Maiei Sandu, care şi-a găsit sau i-au fost arătate alte cărări popular-europene sau americane. Dar Maia Sandu, aşa cum se vede în ultimele luni, ştie doar să croncănească de pe creanga opoziţiei. Ion Sturza zicea că PAS-ul este un partid de intelectuali, dar aceştia nu se văd cu desăvîrşire. Dar Maia Sandu de cînd este amiralul intelectualităţii din R. Moldova? 

Demonii care atacă Preşedinţia în favoarea lui Plahotniuc

Aşa cum aminteam mai sus, după ce Dodon a cîştigat alegerile prezidenţiale, Năstase, Sandu şi Usatîi au ales să lupte singuri cu oligarhul, renunţînd cu stridenţă la o luptă comună cu un Dodon mai puternic, reprezentativ, în condiţiile în care Preşedintele, în raport cu Plahotniuc, reprezintă legitimitatea absolută conferită prin vot universal.

În această situaţie, cel puţin pînă în prezent, „lupta lor anti-oligarhică” se caricaturizează prin multiplicare şi, deci, minimalizare. Încă de la instalarea lui Dodon în funcţia de Preşedinte, continuînd şi astăzi, s-au cheltuit sume imense de bani şi eforturi omeneşti însemnate pentru ca moldovenii să fie convinşi că Dodon este într-o alianţă secretă cu Plahotniuc. Iniţiatorii la vedere sunt Năstase, Sandu şi Usatîi. Tocmai de acest lucru avea cea mai mare nevoie Plahotniuc şi vom explica şi de ce. Ca o paranteză, precizăm faptul că cei bine informaţi ştiu prea bine că Plahotniuc, guvernarea şi majoritatea parlamentară controlată duc o luptă surdă înverşunată împotriva lui Dodon, iar aceasta veţi vedea că se va accentua teribil în Toamnă. Tot în acest context PDM a pus stăpînire şi pe Primăria Chişinăului, din teamă să nu fie cîştigată de socialişti în urma referendumului de demitere a lui Chirtoacă. Jocul cu Chirtoacă în arest la domiciliu spune tot şi nu avem ce adăuga.

Avem de-a face, aşadar, cu o campanie susţinută de dezinformare prin care moldovenii „ar trebui să fie convinşi că Dodon este aliatul secret al lui Plahotniuc”. În paralel, actuala guvernare, în premieră pentru ţară, a recurs la cele mai radicale măsuri de provocare a Rusiei, iar asta ca o formă de supuşenie sau dorinţă de a intra în graţiile Occidentului anti-rus, crezînd că astfel europenii, mai ales, şi americanii vor închide ochii la fărădelegile şi abuzurile care se comit zilnic sub protecţia Guvernului, Parlamentului, PDM, Plahotniuc… Totodată, guvernarea de la Chişinău simulează prin cele mai grosolane tertipuri reformele cerute de UE, SUA, FMI etc. De pe această mare tablă de şah nu puteau lipsi grupările politice şi civice care cer unirea Republicii Moldova cu România. Aceste sunt reprezentate de Anatol Şalaru şi partidul său cu a sa mascotă Traian Băsescu, Acţiunea 2012, Tinerii Moldovei şi alte ciuperci unioniste, care vor să-i convingă pe moldoveni că anul 2018 nu este o Fata Morgana, ci un top model de 20 de ani cu o zestre de mii de miliarde de euro.

Luînd în consideraţie cele arătate, ne putem face o imagine clară a unui complex război psihologic şi bine gîndit îndreptat împotriva lui Dodon, care mai cuprinde multe şi multe alte elemente. Pus în faţa unor astfel de desfăşurări de forţe, Dodon nu poate întreprinde nimic altceva decît să facă recurs la angajamentele din campania electorală şi la susţinerea votanţilor săi. Trebui să precizăm că în clipa în care absolut toate instituţiile internaţionale au recunoscut legitimitatea alegerii lui Dodon în funcţia de Preşedinte, în mod absolut automat, i-au recunoscut şi legalitatea democratică a asumărilor sale electorale.

După cum vedeţi, însă, toate acţiunile lui Năstase, Maia Sandu, Usatîi, Anatol Şalaru, mai nou, şi ale guvernanţilor au menirea de a-l eroiza pe Plahotniuc, care a avut grijă să-i convingă pe absolut toţi occidentalii că doar el este cel capabil să facă faţă oricăror situaţii şi să ţină în frîu ţara.

Astfel, asistăm la paradoxul prin care Năstase, Sandu, Usatîi, Şalaru, Guvernul şi Parlamentul i-au creat lui Plahotniuc imaginea eroică a unui anti-rus, a unuia care şi-ar da şi viaţa (nu şi averea!) pentru integrarea ţării în UE şi NATO, motiv pentru care trebuie să fie lăsat în pace de toţi ca să reformuleze Republica Moldova după cum ştie el. Aşadar, observăm că Plahotniuc, fiind girat extrem de subtil de către Năstase, Sandu, Usatîi şi Şalaru, dă semnale serioase, prin subalternii săi, premierul Pavel Filip şi Andrian Candu, finul lui şi preşedintele Parlamentului, că în interesul „nobilelor lui acţiuni anti-ruse, proeuropene şi pro NATO” este nevoit să facă totul pentru a-l anihila pe Igor Dodon, Preşedintele legitim al ţării, mai legitim decît majoritatea parlamentară, Guvernul şi poziţia autoasumată a lui Plahotniuc.

Nu întîmplător aceşti supuşi ai lui Plahotniuc vorbesc despre varianta suspendării lui Dodon, despre contestarea prerogativelor sale şi multe alte semnale mai mult sau mai puţin ameninţătoare. În paralel cu astea, un exemplu de solidaritate cu Plahotniuc ni-l oferă Maia Sandu – a făcut plîngere penală împotriva lui Dodon pentru, chipurile, trădare de patrie, pe care a depus-o la Procuratura Generală (PG). Sandu ştie prea bine că PG este controlată strict de Plahotniuc. În această situaţie, dacă oligarhul crede de cuviinţă, ordonă PG să-i dea dreptate Maiei Sandu, iar asta în contextul în care îi va eşua vreo tentativă de şantajare a lui Dodon cu spectrul rezolvării demersului penal în favoarea Maiei Sandu.

Să vă mai dăm un exemplu de solidarizare cu Plahotniuc a lui Năstase, Sandu şi Şalaru: Recent, Consiliul de Observatori al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” „a ales-o, în urma unui concurs”, în funcţia de director al postului public Moldova 1 pe Ecaterina Stratan, un om fără studii de specialitate, care se exprimă agramat şi a patronat cele mai penibile şi neprofesioniste jurnale de ştiri, iar asta pentru că, după cum există declaraţii ale mai multora, este omul de încredere al lui Plahotniuc. Cu alte cuvinte, acest post public de televiziune, în mod neoficial, va continua, ca şi pînă acum, să fie o componentă servilă a sa, numai că salariaţii, majoritatea protejaţii Ecaterinei Stratan, vor fi plătiţi de Stat, adică de noi, nu de către Plahotniuc. Ştiind cu siguranţă că se va întîmpla un astfel de abuz, de ce Năstase, Sandu şi Şalaru nu au pichetat Consiliul de Observatori al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” în ziua cînd a re-subordonat Moldova 1 lui Plahotniuc?

Avem, aşadar, un Plahotniuc „anti-rus, proeuropean, pro NATO şi protector şi coordonator al unionismului”, căci aşa au dorit să pară a fi Năstase, Sandu, Usatîi şi Şalaru, iar de cealaltă parte există un Preşedinte ales legitim de popor, aşa cum şi-au dorit-o şi Năstase, Sandu şi Usatîi cînd erau aliaţi cu Dodon în lupta anti-oligarhică, indiferent de ideologiile lor de partid. Acum, însă, aceştia au ajuns să lupte de faţadă, ineficient cu ceea ce cred ei că este oligarhie, dar şi într-o alianţă diabolică şi paradoxală cu Plahotniuc împotriva Preşedintelui legitim Igor Dodon.

Nu-i greu de bănuit că pentru pozitivarea extrem de cinică a lui Plahotniuc se investeşte masiv în a-i crea lui Dodon o imagine diabolică, asociată cu stupizenia numită „pericolul rusesc” şi în plan extern, unde, bineînţeles, există cercuri cointeresate. Ne întoarcem, aşadar, la momentele din 2009, cînd s-a declanşat războiul de înlăturare de la Putere a lui Voronin printr-o lovitură de stat mascată, fără ca forţele interne şi externe implicate în acele evenimente să aducă la guvernare forţe politice progresiste. Au fost preferaţi corupţii pe care îi avem şi vedem unde a ajuns ţara.

Totuşi nu suntem în 2009, iar Dodon este proaspăt ales Preşedinte legitim. Cît de absurd ar gîndi cineva din exterior sau cît de mult ar dori răul moldovenilor ca să admită ca Dodon să fie înlăturat ilegal, poate prin abuz judiciar sau violenţă, tocmai de către cei mai odioşi mafioţi pe care i-a avut Republica Moldova vreodată? Au dreptul moldovenii majoritari să-şi apere Preşedintele ales de ei? Acum vedeţi cine doreşte să instaureze haosul în ţară spre a-şi păstra Republica Moldova capturată?