Cînta cînd se trezea şi a cîntat, înainte de a adormi, în noaptea sinuciderii. Ce a gîndit oare în noaptea aceea?

Poate că s-a gîndit, cu oroare, la agenţii F.B.I.- ului din halucinaţiile sale depresive, dar care efectiv îl persecutaseră pentru activitatea sa pe fronturile de război, mergînd pînă a-l spiona cînd soţia sa, Mary, l-a dus la clinica Mayo sub un nume fals cu iluzia de a-l feri de invazia, devenită insuportabilă, a ziariştilor şi reporterilor.

Sau poate că s-a gîndit la amantele pierdute, pe care nu le mai putea avea, la dulcea sa soţie din tinereţe, la bogata soţie din anii maturităţii, la aroganta soţie din vremea competiţiilor, la umila şi înţeleapta soţie de la sfîrşit, poate chiar la impudica logodnică Masai, la alte frumoase iubite intangibile sau nu, la infirmiera lui din adolescenţă, la aristocratica veneţiancă.

Sau poate că s-a gîndit la prietenii credincioşi care-l ajutaseră să devină scriitor, la Maxwell Perkins şi Charles Scribner, la cruzimea sa faţă de Sherwood Anderson, la deziluzia pe care i-o provocase Gertrude Stein.

Sau poate că se gîndea la vreo poveste pe care nu mai putea s-o scrie, una din tragicele lui poveşti de dragoste şi moarte, în care de data aceasta moartea era chiar moartea lui, iar dragostea era mai dramatică decît viaţa; cu imaginile care i se îngrămădeau în minte, leii leneşi pe dulcea plajă aurită din visele fiecărei nopţi, infernul de foc şi de sînge de la Fossalta, care îl silea să nu stingă lumina seara, ororile războiului din Germania printre fluvii de whisky, splendoarea de flori şi de parfumuri de la Finca sa, pierdută pentru totdeauna, orizontul unde marea ei neţărmuită se logodea cu cerul, ritualul taurilor în adorata lui Pamplona, peşti tot mai mari şi fiare tot mai greu de doborît, dulci meleaguri mediteraneene, zumzetul unor dialoguri acum nedesluşite, cu personaje impalpabile ca fantomele.

Hemingway a luat cu sine taina ultimului său gînd, ce s-a stins cînd cartuşele i-au împroşcat creierul pe tavan.

Sursa: Fernanda Pivano, Hemingway, trad.: Florin Chiriţescu, Bucureşti, Univers, 1988, p.10-11