Omul care l-a salvat pe Băsescu, reciclat de Goldman Sachs

Ştirea a picat Vineri, 8 Iulie. Jose Manuel Durao Barroso va fi preşedintele neexecutiv al Goldman Sachs International, ramura internaţională a băncii americane Goldman Sachs, cu sediul la Londra. Poate că sarcina sa va fi limitarea efectelor negative ale Brexitului asupra băncilor cu sediul la Londra. Cel de numele căruia se leagă ultimii 15 ani din istoria UE a devenit consilierul unei bănci americane. ”Jose Manuel va veni cu o analiză şi o experienţă imensă la Goldman Sachs şi în special cu o cunoaştere profundă a Europei. Sîntem nerăbdători să lucrăm cu el şi să ne ajutăm clienţii să evolueze într-un context economic şi de piaţă nesigur şi delicat”, arată Goldman într-un comunicat.

Barroso a fost premier al Portugaliei din 2002 pînă în 2004, iar apoi a fost timp de zece ani preşedintele Comisiei Europene, exact în cea mai dificilă perioadă din istoria UE. Rădăcinile politice ale lui Barroso se află însă la stînga extremă. La finalul anilor ’70, tînărul portughez se înregimenta în clandestina Mişcare Reorganizatoare a Partidului Proletariatului, de inspiraţie maoistă, care a jucat un rol în dărîmarea dictaturii. Nu l-a citit pe Petre Țuţea, dar a ajuns la aceeaşi concluzie cum că după 30 de ani trebuie să fii idiot sa mai continui să fii de stînga. După faza revoluţionară, Barroso s-a dedicat carierei profesionale, studiilor juridice pentru care a obţinut înalte calificări. După ce şi-a luat licenţa în drept la Universitatea Clasică din Lisabona şi-a continuat specializarea la Geneva, la Georgetown şi la Universitatea Columbia (New York).

Cîtă vreme a fost preşedintele Comisiei Europene, criticii i-au reproşat faptul că a transformat Comisia într-un secretariat al Consiliului, la ordinele preşedintelui prin rotaţie si mai cu seama a marilor puteri economice ale UE.

”Cunoscînd personajul, este un final de cariera care nu aduce nimic surprinzător. Însă este şocant avînd în vedere că Goldman a fost una dintre băncile cele mai implicate în criza creditelor subprime care a dus la criza financiară din 2007, în criza greacă – ajutîndu-i pe greci să-şi ascundă deficitul şi apoi speculînd în 2009-2010 împotriva datoriei elene, despre care ştia din interior că nu este sustenabilă”, scrie Liberation.

”Este un moment prost, un simbol dezastruos pentru Uniune, o mană cerească pentru eurofobi ca un preşedinte de Comisie care trebuie să întruchipeze, şi dincolo de mandatul său, valorile europene, care nu sînt cele ale finanţelor mondiale întruchipate de Goldman Sachs, să ocupe o asemenea funcţie. Toţi foştii preşedinţi ai Comisiei care beneficiază de o pensie îndestulătoare care să-i ţină departe de toate tentaţiile au ştiut pînă acum să evite aşa ceva”.

Fostul maoist cu o carieră politică fulgurantă a fost propulsat la Bruxelles de bunul său prieten Tony Blair, pe atunci premier. Blair s-a opus numirii la conducerea Comisiei a unui liberal, belgianul Guy Verhofstadt, susţinut de Berlin şi Paris. Blair a fost ajutat atunci de statele din Estul Europei pentru ca la conducerea Comisiei să nu fie numit un federalist care, pe deasupra, se opunea şi războiului din Irak. Blair îl dorea la Barroso pentru că nu era un europenist, ci mai degrabă un atlanticist. El a fost cel care a organizat Summitul din Azore, în 2003, acolo unde SUA, Marea Britanie şi Spania au declarat practic războiul împotriva Irakului. Apoi a permis şi avioanelor CIA să folosească aeroporturile şi spaţiul aerian portughez, în dosarul delicat al închisorilor secrete.

Barroso nu a uitat de mîna de ajutor dată de Blair şi cît timp a fost preşedintele Comisiei s-a opus oricărei directive care să introducă reguli europene în City-ul londonez. Mai mult, Barroso a avut un rol nefast în cadrul campaniei pentru referendumul din Franţa din 2005 pentru adoptarea Tratatului Constituţional european.

A condus Comisia la fel de mult timp cît şi Jacques Delors şi asta a făcut tocmai ca cele realizate de cel mai proeminent preşedinte al executivului european să fie distruse. A transformat Comisia într-un secretariat al Consiliului European, o structură de altfel informală la acea vreme. A fost preşedintele care a transformat statul european al bunăstării dintr-un scop al construcţiei comunitare într-un lest de care a dorit sa scape. Fostul maoist a devenit un atlantist şi un susţinător al acordurilor de liber schimb, implicîndu-se puternic în începerea negocierilor pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ si Investiţii, un proiect gigantesc, extrem de important însă perfect opac şi care alimentează acum euroscepticismul. Acum, Barroso nu are niciun motiv să regrete sprijinul oferit lui George W. Bush.

El, omul care trebuia să întruchipeze Europa dar în schimb alege să reprezinte o bancă americana, este cel care l-a salvat pe Traian Băsescu în 2012, cel care-l chema pe premierul social-democrat al României la ordine şi-i dădea în văzul lumii un ”decalog” al bunei purtări în UE, o UE, vedem acum, condusa de o Comisie ”corporatistă”. O povesteşte chiar el. Întrebat despre cel mai dificil moment din relaţia sa cu România în timpul celor zece ani (2004-2014) cît a fost preşedinte al Comisiei Europene, Barroso a menţionat, din punct de vedere politic, criza din 2012, "cînd era un conflict între prim-ministru sau partidul de guvernămînt şi preşedinte". "Am considerat că era vorba de o criză constituţională. Apoi Comisia Europeană a trebuit să intervină, să se asigure că toate regulile democraţiei şi principiile statului de drept sînt respectate", a spus fostul oficial european, adăugînd că respectiva chestiune "a fost relativ uşor de rezolvat" şi că a fost un moment "delicat" din punct de vedere instituţional. "Dar am vorbit atunci cu preşedintele (Traian) Băsescu şi cu premierul (Victor) Ponta şi cred că amîndoi au înţeles că interesul meu era să văd că România este stabilă şi respectată. Am avut un foarte discret rol de mediere”.

”Este un om care a slăbit grav instituţiile comunitare şi care se reciclează acum la una dintre cele mai controversate bănci din ultimii ani. Şi alţi lideri comunitari au trecut pe la Goldman Sachs, printre care Mario Draghi, preşedintele BCE, dar asta înainte de a ocupa funcţii europene. Acest final de parcurs în carieră împroaşcă cu noroi Consiliul European şi Parlamentul European. Cei care l-au combătut pe Barroso nu pot decît să ajungă la concluzia tristă că au avut dreptate. Daunele sînt produse: cum să nu-i suspectăm de acum înainte pe toţi preşedinţii Comisiei şi pe comisari că vor servi un interes sau altul pentru a-şi asigura viitorul financiar confortabil?”, scrie Liberation.

De fapt, Barroso a arătat un uriaş deget mijlociu europenilor trecînd la Goldman Sachs, pentru care prioritatea este banul, iar viitorul UE este ultima preocupare. Barroso nu a încălcat însă nici o regulă făcînd asta şi tocmai aici este problema.

Călin MARCHIEVICI, Cotidianul.ro