SUA SUSŢIN FERM INTEGRAREA EUROPEANĂ A R. MOLDOVA

În cadrul vizitei oficiale la Washington, în perioada 18-20 Septembrie, viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut un şir de întrevederi la Departamentul de Stat, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia mass-media şi relaţii cu publicul de la MAEIE.

Natalia Gherman s-a întîlnit cu sub-secretarul de stat pentru Afaceri Politice, Wendy Sherman, cu asistentul secretarului de stat pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice, Victoria Nuland, şi cu prim-adjunctul asistentului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Paul Jones. La Consiliul Naţional de Securitate de pe lîngă Casa Albă, ministrul Natalia Gherman a avut o întrevedere cu Karen Donfried, asistent special al preşedintelui SUA, director pentru Afaceri Europene în cadrul Consiliului Naţional de Securitate.

În timpul acestor întrevederi, şefa diplomaţiei moldoveneşti i-a informat pe interlocutori despre progresele pe care le-a înregistrat Republica Moldova în procesul de integrare europeană şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul oferit de către SUA în efortul de reformare şi modernizare a ţării noastre. De asemenea, ministrul a pledat pentru un dialog moldo-american consolidat în sfera politică, de securitate, economică, energetică şi alte domenii de interes comun.

O atenţie specială a fost acordată intensificării raporturilor comerciale şi atragerii investiţiilor americane în economia Republicii Moldova, amplificării asistenţei din partea SUA în sporirea securităţii energetice a Moldovei. În acest context, Natalia Gherman a subliniat că procesul de reglementare a conflictului transnistrean necesită un impuls nou, invitînd SUA să sprijine activizarea negocierilor în formatul 5+2.

Conducerea Departamentului de Stat a recongirmat sprijinul ferm al SUA pentru agenda de reforme a Guvernului Republicii Moldova, angajîndu-se să asiste în continuare ţara noastră. Administraţia americană susţine perspectiva încheierii, cît de curînd posibil, a Acordului de Asociere RM-UE, care va institui Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Interlocutorii americani au menţionat că urmăresc cu atenţie evoluţiile recente din Republica Moldova şi din întreaga regiune a Parteneriatului Estic, acceptînd să se angajeze într-un dialog constant şi dinamic cu autorităţile de la Chişinău.

Obiectivul intensificării dialogului bilateral cu SUA a fost discutat pe larg cu experţi în domeniul politicii externe şi de securitate în cadrul unei sesiuni strategice găzduită de Consiliul Atlantic din Washington.

 

 

Iurie G 23.09.2013 - 13:49

sdfaggdgsghfhshhhshasfgsdgsg

08.05.26 - 17:34
08.05.26 - 17:36
09.05.26 - 13:05
10.05.26 - 18:39
08.05.26 - 00:25
10.05.26 - 11:18
08.05.26 - 00:23
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:22
09.05.26 - 13:09
01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
07.05.26 - 17:09
02.05.26 - 02:01
07.05.26 - 00:02