SUA: O femeie a fost arestata pentru conducerea in stare de ebrietate... a unui cal

Atunci cînd te afli în stare de ebrietate, să te urci pe cal în loc să conduci un autovehicul poate părea o idee bună. Poliția din Florida nu este însă de aceeași părere și a arestat o femeie care călărea în stare de ebrietate.

Donna Byrne, de 53 de ani, a fost arestată Joi pentru "conducerea unui cal în timp ce se afla sub influența alcoolului", a anunțat Vineri, într-un comunicat, biroul șerifului din comitatul Polk, din centrul Floridei (Sud-Est). Ea mai fost acuzată și de neglijență față de un animal, pentru că nu și-a protejat în mod corect calul cu care se deplasa pe șosea. Calul ar fi putut din acest motiv să fie rănit sau omorît, a apreciat poliția. 
Potrivit poliției, care a intervenit după ce a fost sesizată de un trecător, femeia de peste 50 de ani mirosea a alcool atunci cînd a fost plasată în detenție. "Dna Byrne nu era, în mod evident, în stare să se deplaseze pe stradă. S-a pus în pericol nu numai pe sine, ci și calul și toate persoanele care circulau pe această stradă care este în general foarte frecventată", a spus șeriful Grady Judd. Calul a fost plasat într-un adăpost pentru animale al biroului șerifului. (AGERPRES)

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:42
03.05.26 - 12:46
02.05.26 - 02:01
07.05.26 - 00:02
01.05.26 - 11:40
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:42
04.05.26 - 21:28
05.05.26 - 11:49
01.05.26 - 11:44
02.05.26 - 01:59
07.05.26 - 17:09
04.05.26 - 17:27
03.05.26 - 12:45