SUA: IN CAUTAREA UNUI SEF AL DIPLOMATIEI
Președintele ales al SUA, Donald Trump, l-a primit luni, timp de circa o oră, la Trump Tower din New York, pe generalul în rezervă David Petraeus (64 de ani), fost director al CIA, unul dintre pretendenții la postul de secretar de Stat. Procesul de recrutare pentru acest post prestigios al guvernului suscită aparent lupte intestine în rîndul echipei de tranziție a lui Donald Trump, o parte a susținătorilor viitorului președinte opunîndu-se public nominalizării lui Mitt Romney, un ex-inamic al candidatului republican, relevă sursa citată. Potrivit Reuters, după întîlnirea de luni, Petraeus a declarat jurnaliștilor că, în cadrul discuției, președintele ales a făcut un tur al lumii, acesta demonstrînd o "mare înțelegere a diverselor provocări cu care ne confruntăm și a oportunităților", iar Trump s-a declarat pe Twitter "foarte impresionat". Ceilalți candidați oficiali la postul de șef al diplomației americane sînt Mitt Romney, candidat la președinție în 2012, Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului, și Bob Corker, președintele comisiei de politică externă a Senatului.
Sursa: Agerpres